| EMITENT |
Protocolul din 3 iunie 1999 pentru modificarea Convenţiei privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la
9 mai 1980 (Protocolul 1999), semnat la Vilnius la 3 iunie 1999, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 69/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 538 din 1 septembrie 2001 2-52
pentru modificarea Convenţiei privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF)
semnată la Berna la 9 mai 1980, (Protocolul 1999)
semnat la Vilnius la 3 iunie 1999
În temeiul Articolelor 6 şi 19 § 2 din Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare, semnată la Berna, la 9 mai 1980, denumită în continuare "COTIF 1980", a avut loc la Vilnius, în perioada 26 mai - 3 iunie 1999, cea de-a cincea Adunare generală a Organizaţiei Interguvernamentale pentru Transporturile Internaţionale Feroviare (OTIF).
Având convingerea necesităţii şi utilităţii unei organizaţii interguvernamentale care să trateze pe cât posibil toate aspectele legate de transportul internaţional feroviar, la nivel de state,
- considerând că în acest scop, ţinându-se seama şi de aplicarea COTIF 1980 de un număr de 39 de state din Europa, Asia şi Africa, precum şi de operatorii feroviari din aceste state, organizaţia cea mai potrivită este OTIF,
considerând că este necesară dezvoltarea COTiF 1980 în principal a Regulilor uniforme CIV şi a Regulilor uniforme CIM, astfel încât să fie adaptată noilor necesităţi ale transporturilor internaţionale feroviare,
considerând că siguranţa în timpul transportului mărfurilor periculoase în traficul internaţional feroviar impune transformarea RID într-un regim de drept public, a cărui aplicare nu mai depinde de încheierea unui contract de transport supus Regulilor uniforme CIM,
considerând că, de la semnarea Convenţiei, la data de 9 mai 1980, schimbările politice, economice şi juridice survenite în numeroase state membre implică stabilirea şi dezvoltarea prescripţiilor uniforme care acoperă alte domenii legislative care sunt importante pentru traficul internaţional feroviar,
considerând di statele ar trebui, ţinând seama de interesele publice specifice, să ia măsuri mai eficiente pentru eliminarea dificultăţilor care mai persistă la punctele de trecere a frontierei în traficul internaţional feroviar,
considerând că, în interesul transporturilor internaţionale feroviare, este important ca acordurile şi convenţiile internaţionale multilaterale existente din domeniul feroviar să fie actualizate şi, dacă este cazul, să fie integrate în Convenţie,
Adunarea generală a hotărât cele ce urmează:
Articolul 1
Noul conţinut al Convenţiei
COTII; 1980 se modifică în conformitate cu conţinutul prezentat în Anexă, care este parte integrantă a prezentului Protocol.
Articolul 2 Depozitarul provizoriu
§ I Funcţiile Guvernului depozitar, prevăzute la Articolele 22 până la 26 din COTIF 1980, sunt asumate de OTIF, în calitate de depozitar provizoriu, din momentul deschiderii spre semnare a prezentului Protocol şi până la data intrării sale în vigoare.
§ 2 Depozitarul provizoriu informează statele membre despre
a) semnarea prezentului Protocol şi depunerea instrumentelor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare,
b) data intrării în vigoare a prezentului Protocol prin aplicarea Articolului 4 al acestuia,
şi îşi asumă celelalte funcţii de depozitar aşa cum sunt acestea enunţate în Partea a VII-a a Convenţiei de la Viena din 23 mai 1969 privind Legea tratatelor.
Articolul 3
Semnarea. Ratificarea. Acceptarea. Aprobarea. Aderarea
§ Prezentul Protocol rămâne deschis spre semnare de către statele membre până la data de 31 decembrie 1999. Semnarea se efectuează la Berna, la sediul depozitarului provizoriu.
§ 2 În conformitate cu Articolul 20 § 1 din COTIF 1980, prezentul Protocol este supus ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare sunt depuse cât mai curând posibil la depozitarul provizoriu.
§ 3 Statele membre care nu au semnat prezentul Protocol în termenul prevăzut la § 1, precum şi statele a căror cerere de aderare la COTIF 1980 a fost admisă cu drepturi depline, în conforn1itate cu Articolul său 23 § 2, pot să adere la prezentul Protocol, înaintea intrării sale în vigoare, prin depunerea unui instrument de aderare la depozitarul provizoriu.
§ 4 Aderarea la COTIF 1980, în conformitate cu Articolul său 23, a unui stat a cărui cerere de aderare a fost înaintată în perioada cuprinsă între deschiderea prezentului Protocol spre semnare şi intrarea sa în vigoare, va fi considerată ca fiind o aderare atât pentru COTIF 1980, cât şi pentru Convenţie cu noul său conţinut prezentat în Anexa la prezentul Protocol.
Articolul 4 Intrarea în vigoare
§ 1 Prezentul Protocol intră în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni care urmează după luna în cursul căreia depozitarul provizoriu va fi notificat statelor membre asupra depunerii instrumentului prin care sunt îndeplinite condiţiile de la Articolul 20
§ 2 din COTIF 1980. Sunt considerate state membre, în conformitate cu Articolul 20 § 2 menţionat, acele state care, în momentul luării deciziei de către cea de-a cincia Adunare generală, erau state membre şi care sunt în continuare state membre în momentul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru intrarea în vigoare a prezentului Protocol.
§ 2 Totuşi, Articolul 3 se aplică încă din momentul deschiderii spre semnare a prezentului Protocol.
Articolul 5 Declaraţii şi rezerve
Declaraţiile şi rezervele, prevăzute la Articolul 42 § 1 din Convenţia cu conţinutul prezentat în Anexa la prezentul Protocol, se pot formula sau emite în orice moment, chiar şi înaintea intrării în vigoare a prezentului Protocol. Ele devin efective din momentul intrării în vigoare a prezentului Protocol.
Articolul 6 Prevederi tranzitorii
§ 1 După cel târziu şase luni de la intrarea în vigoare a prezentului Protocol, secretarul general al OTIF convoacă Adunarea generală în scopul:
a) desemnării membrilor Comitetului administrativ pentru perioada următoare (Articolul 14 § 2, litera b) din COTIF cu conţinutul prezentat în Anexa la prezentul Protocol) şi, dacă este cazul, în scopul luării unei decizii cu privire la încheierea mandatului Comitetului administrativ aflat în funcţie,
b) stabilirii, pe o perioadă de şase ani, a valorii maxime la care se pot ridica cheltuielile Organizaţiei pe durata fiecărei perioade bugetare (Articolul 14 § 2, litera e) din COTIF cu
' conţinutul prezentat în Anexa la prezentul Protocol), şi
c) alegerii, dacă este cazul, a secretarului general (Articolul 14 § 2, litera c) din COTIF cu conţinutul prezentat în Anexa la prezentul Protocol).
§ 2 După cel târziu trei luni de la intrarea în vigoare a prezentului Protocol, secretarul general al OTIF convoacă Comisia de experţi tehnici.
§ 3 După intrarea în vigoare a prezentului Protocol, mandatul Comitetului administrativ, stabilit în conformitate cu Articolul 6 § 2, litera b) din COTIF 1980, se încheie la data stabilită de Adunarea generală, dată care trebuie să coincidă cu începutul mandatului membrilor şi membrilor supleanţi ai Comitetului administrativ desemnaţi de aceasta (Articolul 14 § 2, litera b) din COTIF cu conţinutul prezentat în Anexa la prezentul Protocol).
§ 4 Mandatul directorului general al Oficiului central, aflat în funcţie în momentul intrării în vigoare a prezentului Protocol, se încheie la expirarea perioadei pentru care a fost numit, în conformitate cu Articolul 7 § 2, litera d) din COTIF 1980. Din momentul intrării în vigoare a prezentului Protocol, acesta exercită funcţia de secretar general.
§ 5 Chiar şi după intrarea în vigoare a prezentului Protocol, sunt în continuare aplicabile prevederile relevante din Articolele 6, 7 şi 11 din COTIF 1980 în ceea ce priveşte
a) auditarea conturilor şi aprobarea conturilor anuale ale
Organizaţiei,
b) stabilirea contribuţiilor definitive ale statelor membre
la cheltuielile Organizaţiei,
c) plata contribuţiilor,
d) valoarea maximă la care se pot ridica cheltuielile Orgitnizaţiei pe durata unei perioade de cinci ani, stabilită înaintea intrării în vigoare a prezentului Protocol.
Literele a) până lac) se referă la anul în cursul căruia intră în vigoare prezentul Protocol, precum şi la anul anterior acestuia.
§ 6 Contribuţiile definitive ale statelor membre, datorate pentru anul în cursul căruia intră în vigoare prezentul Protocol, sunt calculate în temeiul Articolului 11 § 1 din COTIF 1980.
§ 7 La solicitarea statului membru a cărui contribuţie calculată în conformitate cu Articolul 26 din Convenţie cu conţinutul prezentat în Anexa la prezentul Protocol este mai mare decât cea datorată pentru anul 1999, Adunarea generală poate stabili contribuţia statului respectiv pentru cei trei ani care urmează după anul intrării în vigoare a prezentului Protocol, ţinând seama de următoarele principii:
a) baza de stabilire a contribuţiei pentru perioada tranzitorie o reprezintă contribuţia minimă prevăzută la Articolul 26
§ 3 menţionat mai sus sau contribuţia datorată pentru anul 1999 dacă aceasta este mai mare decât contribuţia minimă;
b) contribuţia trebuie să fie adaptată în mod progresiv în cel mult trei etape pentru a se ajunge la valoarea contributiei definitive calculate în conformitate cu Articolul 26 menţionat ai sus.
Această prevedere nu se aplică în cazul statelor membre care sunt datoare cu plata·contribuţiei minime care, în orice caz, va rămâne ca datorie.
§ 8 Contractele de transport călători sau marfă în trafic internaţional între statele membre, încheiate în baza Regulilor uniforme CIV 1980 sau a Regulilor uniforme CIM 1980, sunt supuse în continuare Regulilor uniforme aflate în vigoare in momentul încheierii contractului chiar şi după intrarea în vigoare a prezentului Protocol.
§ 9 Prevederile restrictive ale Regulilor uniforme CUV şi ale Regulilor uniforme CUI se aplică, în cazul contractelor încheiate înaintea intrării în vigoare a prezentului Protocol, după un an de la intrarea în vigoare a acestuia.
Articolul 7
Textele Protocolului
§ I Prezentul Protocol este încheiat şi semnat în limbile franceză, germană şi engleză. În caz de divergenţă, textul în limba franceză prevalează.
§ 2 La propunerea unuia din statele interesate, Organizaţia publică traduceri oficiale ale prezentului Protocol în alte limbi, în măsura în care una din aceste limbi este limbă oficială pe teritoriul a cel puţin două state membre. Aceste traduceri sunt elaborate în cooperare cu serviciile competente ale statelor membre interesate.
Drept care, împuterniciţii menţionaţi mai jos, deplin autorizaţi de către Guvernele respective, au semnat prezentul Protocol.
Redactat la Vilnius, la 3 iunie 1999, în câte un exemplar original în fiecare din limbile franceză, germană şi engleză; aceste exemplare rămân depuse în arhivele OTIF. Copii autorizate ale Protocolului vor fi transmise fiecăruia din statele membre.
Pentru Republica Albania:
Pentru Republica Algeriană Democratică şi Populară: Pentru Republica Federală Germania:
Pentru Republica Austria:
Pentru Regatul Belgiei:
Pentru Bosnia şi Herţegovina:
Pentru Republica Bulgaria:
Pentru Republica Croaţia:
Pentru Regatul Danemarcei:
Pentru Regatul Spaniei:
Pentru Republica Finlanda:
Pentru Republica Franceză:
Pentru Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Pentru Republica Elenă:
Pentru Republica Ungaria: Pentru Republica Irak:
Pentru Republica Islamică Iran: Pentru Irlanda:
Pentru Republica Libaneză:
Pentru Principatul Liechtenstein:
Pentru Republica Lituania:
Pentru Marele Ducat al Luxemburgului:
Pentru Fosta Republică Iugoslavă Macedonia:
Pentru Regatul Marocului:
Pentru Principatul Monaco:
Pentru Regatul Norvegiei:
Pentru Regatul Ţărilor de Jos:
Pentru Republica Polonia:
Pentru Republica Portugheză:
Pentru România:
Pentru Republica Slovacă:
Pentru Republica Slovenia:
Pentru Regatul Suediei:
Pentru Confederaţia Elveţiană:
Pentru Republica Arabă Siriană:
Pentru Republica Cehă:
Pentru Republica Tunisia:
Pentru Republica Turcia:
Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF)
din 9 mai 1980
cu conţinutul prezentat în Protocolul de modificare
din 3 iunie 1999
Titlul I
Prevederi generale
Articolul I
Organizaţia Interguvernamentală
§ l Părţile la prezenta Convenţie constituie, în calitate de state membre, Organizaţia Interguvernamentală pentru Transporturile Internaţionale Feroviare (OTIF), denumită în continuare "Organizaţie".
§ 2 Sediul Organizaţiei este la Berna. Adunarea generală poate hotărî schimbarea sediului într-un alt loc situat în unul din statele membre.
§ 3 Organizaţia are personalitate juridică. Ea are îndeosebi capa"titatea de a contracta, de a achiziţiona şi de a înstrăina bunuri imobile şi mobile, precum şi de a acţiona în justiţie.
§ 4 Organizaţia, membrii personalului său, experţii Ia care ea face apel şi reprezentanţii statelor membre se bucură de privilegiile şi de imunităţile necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, în condiţiile definite în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei, anexat la Convenţie.
§ 5 Relaţiile dintre Organizaţie şi statul în care aceasta îşi are sediul sunt reglementate printr-un Acord privind sediul Organizaţiei.
§ 6 Limbile de lucru ale Organizaţiei sunt franceza, germana şi engleza. Adunarea generală poate introduce şi alte limbi de lucru.
Articolul 2 Scopul Organizaţiei
§ l Scopul Organizaţiei este de a promova, de a îmbunătăţi şi de a facilita, din toate •punctele de vedere, traficul internaţional feroviar, în principal prin
a) stabilirea de regimuri de drept uniform în următoarele domenii juridice:
l. contractul privind transportul internaţional de călători şi mărfuri în traficul internaţional feroviar direct, inclusiv transporturile complementare cu alte mijloace de transport care fac obiectul unui singur contract;
2. contractul privind utilizarea unor vehicule ca mijloc de transport în traficul internaţional feroviar;
_ 3. contractul privind utilizarea infrastructurii în traficul internaţional feroviar; •
4. transportul de mărfuri periculoase în traficul internaţional feroviar; -
b) contribuirea la eliminarea, într-un termen cât mai scurt ţinând seama de interesele publice specifice, a dificultăţilor la punc ele de trecere a frontierei în traficul internaţional feroviar, în măsura în care cauzele acestor dificultăţi ţin de competenţa statelor;
c) contribuirea la interoperabilitatea şi la armonizarea tehnică în sectorul feroviar prin validarea unor norme tehnice şi adoptarea unor prescripţii tehnice uniforme; .
d) stabilirea unei proceduri uniforme pentru admiterea tehnică a materialului feroviar destinat utilizării în traficul internaţional;
e) urmărirea aplicării tuturor regulilor şi a recomandărilor stabilite în cadrul Organizaţiei;
f) dezvoltarea regimurilor de drept uniform, a regulilor şi procedurilor la care s-a făcut referire la literele a) până la e), ţinând seama de evoluţia juridică, economică şi tehnică.
§ 2 Organizaţia poate:
a) în cadrul obiectivelor menţionate la § l, să elaboreze alte regimuri de drept uniform;
b) să constituie un cadru în care statele membre să poată elabora alte convenţii internaţionale având drept scop promovarea, îmbunătăţirea şi facilitarea traficului internaţional feroviar.
Articolul 3 Cooperarea internaţională
§ 1 Statele membre se angajează, în prmc1pm, să- i concentreze, în cadrul Organizaţiei, cooperarea internaţională_ m domeniul feroviar, în măsura în care există o coerenţă cu sarcmde care îi sunt atribuite în conformitate cu Articolele 2 şi 4. Pentru realizarea acestui obiectiv, statele membre vor lua toate măsurile necesare şi utile în scopul adaptării convenţiilor şi acordurilor internaţionale multilaterale în vigoare la care sunt parte contractantă, în măsura în care acestţi convenţii şi acorduri privesc cooperarea internaţională în domeniul feroviar şi transferă altor organizaţii interguvernamentale sau neguvemapientale competenţe care coincid cu sarcinile atribuite Organizaţiei.
§ 2 Obligaţiile care rezultă din § I. pentru statele membre, care sunt în acelaşi timp Membre ale Comunităţilor Europene sau state părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, nu prevalează asupra obligaţiilor pe care le au aceste state în cali tea lor de Membre ale Comunităţilor Europene sau de state părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European.
Preluarea şi transferul de atribuţii
§ 1 Prin hotărârea Adunării generale, Organizaţia este autorizată să preia, în cadrul obiectivelor definite la Articolul 2, atribuţiile, resursele şi obligaţiile care ar urma să-i fie transferate de către alte organizaţii interguvernamentale în baza acordurilor încheiate cu aceste organizaţii.
§ 2 Prin hotărârea Adunării generale, Organizaţia poate să transfere altor organizaţii interguvernamentale atribuţii, resurse şi obligaţii în baza acordurilor încheiate cu aceste organizaţii.
§ 3 Organizaţia poate să preia, cu aprobarea Comitetului administrativ, unele funcţii administrative care au legătură cu obiectivele sale şi care îi sunt încredinţate de un stat membru. Cheltuielile Organizaţiei aferente acestor funcţii revin în sarcina statului membru respectiv.
Articolul 5
Obligaţii specifice ale statelor membre
§ 1 Statele membre convin să adopte toate măsurile corespunzătoare în scopul facilitării şi accelerării traficului internaţional feroviar. În acest scop, fiecare stat membru se angajează, pe cât posibil:
a) să elimine orice procedură inutilă,
b) să simplifice şi să standardizeze formalităţile deja
e) "Regulile uniforme privind Contractul de Utilizare a Infrastructurii în Traficul Internaţional Feroviar (CUI)", care constituie Apendice E la Convenţie,
t) "Regulile uniforme privind Validarea Normelor Tehnice şi Adoptarea Prescripţiilor Tehnice Uniforme aplicabile Materialului Feroviar destinat utilizării în Trafic Intemational (APTU)", care constituie Apendice Fla Convenţie, •
g) "Regulile uniforme privind Admiterea Tehnică a Materialului Feroviar utilizat în Trafic Internaţional (ATMF)", care constituie Apendice G la Convenţie,
h) alte regimuri de drept uniform elaborate de Organizaţie în baza Articolului 2 § 2, litera a), care constituie de asem*nea Apendice la Convenţie.
§ 2 Regulile uniforme, Regulamentul şi regimurile menţionate la §l, inclusiv Anexele acestora, constituie parte integrantă la Convenţie.
Articolul 7
Definirea expresiei "Convenţie"
În prevederile următoare, expresia "Convenţie" acoperă Convenţia propriu-zisă, Protocolul la care s-a făcut referire în Articolul I § 4 şi Apendicele la care s-a făcut referire în Articolul 6, inclusiv Anexele acestora.
Titlul II
Prevederi comune
impuse,
c) să simplifice controalele Ia frontieră.
Articolul 8
§ 2 În scopul facilitării şi îmbunătăţirii traficului internaţional feroviar, statele membre convin să-şi aducă contribuţia în scopul realizării unui grad cât mai mare posibil de uniformitate a regulamentelor, standardelor, procedurilor şi metodelor de organizare referitoare la vehiculele feroviare, personalul feroviar, infrastructura feroviară şi serviciile auxiliare.
§ 3 Statele membre convin să faciliteze încheierea de acorduri între gestionarii de infrastructură având drept scop optimizarea traficului internaţional feroviar.
Articolul 6 Reguli uniforme
§ l Traficul internaţional feroviar şi admiterea materialului fero\tiar pentru a fi utilizat în traficul internaţional, în măsura în care nu s-au tăcut declaraţii sau nu s-au formulat rezerve în conformitate cu Articolul 42 § I, prima frază, sunt reglementate de:
a) "Regulile uniforme privind Contractul de Transport Internaţional Feroviar de Călători (CIV)", care constituie Apendice A Ia Convenţie,
b) "Regulile uniforme privind Contractul de Transport Internaţional Feroviar de Marfă (CIM)", care constituie Apendice B la Convenţie,
c) "Regulamentul privind Transportul Internaţional Feroviar de Mărfuri Periculoase (RID)", care constituie Apendice C la Convenţie,
d) "Regulile uniforme privind Contractele de Utilizare a Vehiculelor în Traficul Internaţional Feroviar (CUV)", care constituie Apendice O la Convenţie,
Legislaţia naţională
§ l La interpretarea şi aplicarea Convenţiei se va ţine seama de caracterul său de drept internaţional şi de necesitatea promovării uniformităţii.
§ 2 În lipsa tmor prevederi în Convenţie, se aplică legislaţia naţională.
§ 3 "Legislaţie naţională" înseamnă legislaţia statului în care persoanele în drept îşi exercită drepturile, inclusiv regulile referitoare la conflictele de legi.
Articolul 9 Unitatea de cont
§ 1 Unitatea de cont Ia care s-a tăcut referire în Apendice reprezintă Dreptul de tragere special aşa cum este definit de Fondul Monetar Internaţional.
§ 2 Valoarea în Drept de tragere special a monedei naţionale a unui stat membru care este şi Membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează în conformitate cu metoda aplicată de Fondul Monetar Internaţional pentru propriile operaţiuni şi tranzacţii.
§ 3 Valoarea în Drept de tragere special a monedei naţionale a unui stat membru care nu este Membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează după metoda stabilită de-statul respectiv. Acest calcul trebuie să exprime, în monedă naţională, o valoare reală cât mai apropiată posibil de valoarea care ar rezulta prin aplicarea § 2.
§ 4 Pentru un stat membru care nu este Membru al Fondului Monetar Internaţional şi a c.ărui legislaţie nu permite aplicarea § 2 sau § 3 mai sus menţionate, unitatea de cont la care s-a făcut referire în Apendice se consideră ca fiind egală cu trei franci aur. Francul aur este definit prin 10/31 la un gram de aur cu un titlu de aliaj de 0,900. Transformarea francului aur trebuie să exprime în moneda naţională o valoare reală cât mai apropiată posibil de cea care ar rezulta prin aplicarea § 2.
§ 5 În termen de trei luni de la intrarea în vigoare a Convenţiei şi de fiecare dată când se produce o schimbare a metodei lor de calcul sau a valorii monedei lor naţionale, în raport cu unitatea de cont, statele vor comunica secretarului general metoda lor de calcul în conformitate cu § 3, sau rezultatele conversiei în conformitate cu
§ 4. Acesta din urmă va notifica celelalte state membre asupra acestor infonnaţii.
§ 6 O sumă exprimată în unităţi de cont este transformată în moneda naţională a statului unde îşi are sediul tribunalul sesizat. Conversia se efectuează la valoarea pe care moneda corespunzătoare o are la data când s-a pronunţat decizia judecătorească sau la o dată convenită de părţi.
Articolul 10 Prevederi suplimentare
§ 1 Două sau mai multe state membre sau doi sau mai mulţi transportatori pot conveni asupra unor prevederi suplimentare în vederea punerii în aplicare a Regulilor uniforme CIV şi a Regulilor uniforme CIM; fără să poată însă deroga de la aceste Reguli uniforme.
§ 2 Prevederile suplimentare la care s-a făcut referire la § vor intra în vigoare şi vor fi publicate în maniera cerută de legile şi prescripţiile fiecărui stat. Prevederile suplimentare ale statelor şi intrarea lor în vigoare sunt comunicate secretarului general. Acesta va notifica statele membre asupra acestor informaţii.
Articolul 11 Cauţiunea judiciară
Cauţiunea pentru garantarea plăţii cheltuielilor nu poate fi impusă în cazul acţiunii judiciare bazate pe Regulile unifonne CIV, Regulile uniforme CIM, Regulile uniforme CUV sau Regulile unifonne CUI.
Articolul 12
Executarea sentinţelor. Aplicarea sechestrelor
§ 1 Atunci când sentinţele pronunţate de instanţa competentă, în temeiul prevederilor Convenţiei, în urma procesului sau în lipsă, au devenit executorii, în conformitate cu legile aplicate de instanţa în cauză, ele căpătând forţă executorie în fiecare din celelalte state membre, după îndeplinirea formalităţilor cerute de statul în care trebuie să aibă loc executarea. Revizuirea de fond a cazului nu este admisă. Aceste prevederi se aplică şi în cazul soluţionărilor judiciare.
§ 2 Prevederile de la § I nu se vor aplica sentinţelor care au forţă executorie provizorie, nici obligaţiilor la plata despăgubirilor care vor fi pronunţate împotriva unui reclamant ca urmare a respingerii acţiunii sale în justiţie.
§ 3 Creanţele izvorâte ca urmare a unui transport supus Regulilor uniforme CIV sau Regulilor uniforme CIM, datorate unui
operator de transport de către un alt operator de transport care nu intră în jurisdicţia aceluiaşi stat membru, nu pot fi executate decât pe baza unei sentinţe pronunţate de organul jurisdicţional al statului membru care are jurisdicţie asupra operatorului titular al creanţelor de executat. •
§ 4 Creanţele izvorâte dintr-un contract supus Regulilor uniforme CUV sau Regulilor uniforme CUI nu pot fi executate decât pe baza unei sentinţe pronunţate de organul jurisdicţional al statului membru care are jurisdicţie asupra operatorului titular al creanţelor de executat.
§ 5 Vehiculele feroviare nu pot fi sechestrate, pe un al-t teritoriu decât cel al statului membru în care îşi are sediul social deţinătorul acestora, decât pe baza unei sentinţe pronunţate de organul jurisdicţional al acestui stat. Tennenul "deţinător" desemnează cel care exploatează din punct de vedere economic, de o manieră durabilă, un vehicul feroviar ca mijloc de transport, fie că este proprietarul acestuia fie că are dreptul de a dispune de acesta.
Titlul III
Structura şi funcţionarea
Articolul 13 Organele
§ 1 Funcţionarea Organizaţiei este asigurată de următoarele organe:
a) Adunarea generală,
b) Comitetul administrativ,
c) Comisia de revizuire,
d) Comisia de experţi pentru transportu! mărfurilor periculoase (Comisia de experţi RID),
e) Comisia de facilităţi feroviare,
f) Comisia de experţi tehnici,
g) Secretarul general.
§ 2 Adunarea generală poate decide crearea, cu caracter temporar, a altor comisii având sarcini specifice.
§ 3 În cazul stabilirii cvorumului în Adunarea generală sau în Comisiile la care s-a făcut referire la § 1, literele c) până la f), nu sunt luate în considerare statele membre care nu au drept de vot (Articolul 14 § 5, Articolul 26 § 7 sau Articolul 40 § 4).
§ 4 Preşedinţia Adunării generale, preşedinţia Comitetului administrativ, precum şi funcţia de secretar general trebuie să fie atribuite, în principiu, unor cetăţeni ai unor state membre diferite.
Articolul 14 Adunarea generală
§ l Adunarea generală este compusă din tqate statele membre.
§ 2 Adunarea generală:
a) stabileşte regulamentul său intern;
b) desemnează membrii Comitetului administrativ precum şi un membru supleant pentru fiecare din aceştia şi alege statul membru care va asigura preşedinţia Comitetului administrativ (Articolul 15 §§ l până la 3);
c) alege secretarul general (Articolul 21 § 2);
d) emite directive privind activitatea Comitetului administrativ şi a secretarului general;
e) stabileşte, pe perioade de câte şase ani, valoarea maximă la care se pot ridica cheltuielile Organizaţiei pe durata fiecărei perioade bugetare (Articolul 25); în cazul în care nu a stabilit o asem*nea valoare, emite pentru o perioadă de maximum şase ani directive privind limitarea acestor cheltuieli;
t) hotărăşte schimbarea sediului Organizaţiei într-un alt loc (Articolul 1 § 2);
g) hotărăşte introducerea altor limbi de lucru (Articolul 1 § 6);
h) hotărăşte preluarea de către Organizaţie a altor atribuţii (Articolul 4 § I) precum şi transferul unor atribuţii către o altă organizaţie interguvernamentală (Articolul 4 § 2);
i) hotărăşte, dacă este cazul, crearea cu caracter temporar, a altor comisii pentru sarcini specifice (Articolul 13 § 2);
j) examinează dacă atitudinea unui stat trebuie considerată drept o denunţare tacită (Articolul 26 § 7);
k) hotărăşte asupra încredinţării unui alt stat membru decât statul unde se află sediul Organizaţiei a executării auditării conturilor (Articolul 27 § l);
1) hotărăşte unele propuneri de modificare a Convenţiei (Articolul 33 §§ 2 şi 3);
m) hotărăşte asupra cererilor de aderare care îi sunt prezentate (Articolul 37 § 4);
n) hotărăşte asupra condiţiilor de aderare a unei organizaţii regionale de integrare economică (Articolul 38 § I);
o) hotărăşte asupra cererilor de asociere care îi sunt prezentate (Articolul 39 § l);
p) hotărăşte asupra dizolvării Organizaţiei şi a eventualului transfer al atribuţiilor acesteia către o altă organizaţie interguvernamentală (Articolul 43);
q) hotărăşte asupra celorlalte probleme înscrise pe ordinea de zi.
§ 3 Secretarul general convoacă Adunarea generală o dată la trei ani sau la solicitarea fie a unei treimi din statele membre, fie a Comitetului administrativ, precum şi în cazurile menţionate la Articolul 33 §§ 2 şi 3 şi la Articolul 37 § 4. El adresează statelor membre proiectul ordinii de zi, cu cel puţin trei luni înainte de deschiderea sesiunii, în condiţiile definite de regulamentul interior menţionat la § 2 litera a).
§ 4 La Adunarea generală, cvorumul (Articolul 13 § 3) este obţinut atunci când sunt reprezentate majoritatea statelor membre. Un stat membru poate fi reprezentat de un alt stat membru; un stat nu poate să reprezinte însă decât un singur alt stat.
§ 5, În cazul votării în Adunarea generală a modificărilor la Apendicele Convenţiei, statele membre care au făcut o declaraţie cu privire la Apendicele respectiv, în conformitate cu Articolul 42 § 1, prima frază, nu au drept de _vot.
§ 6 Adunarea generală adoptă deciziile sale cu majoritatea statelor, membre reprezentate la vot, cu excepţia cazurilor menţionate la § 2, literele e), t), g), h), I) şi p), precum şi în cazul menţionat la Articolul 34 § 6, pentru care este necesară majoritatea de două treimi. Totuşi, în cazul menţionat la § 2 litera I) nu este necesară o majoritate de două treimi decât în cazul unor propuneri de modificare a Convenţiei propriu-zise, cu excepţia Articolelor 9 şi
27 §§ 2 până la IO, precum şi a Protocolului menţionat la
Articolul 1 § 4.•
§ 7 La invitaţia secretarului general, lansată de comun acord cu majoritatea statelor membre,
a) state care nu sunt membre ale Organizaţiei,
b) organizaţii şi asociaţii internaţionale, care au competenţa în probleme legate de activitatea Organizaţiei sau care se ocupă cu probleme înscrise pe ordinea de zi ,
pot să participe, cu vot consultativ, la sesiunile Adunării generale.
Articolul 15 Comitetul administrativ
§ I Comitetul administrativ este compus dintr-o treime din statele membre.
§ 2 Membrii Comitetului şi un membru supleant pentru fiecare din aceştia, precum şi statul membru care deţine preşedinţia Comitetului, sunt desemnaţi pentru o pedoadă de trei ani. Compunerea Comitetului este stabilită pentru fiecare perioadă, ţinând seama în principal de o repartiţie geografică echitabilă. Un membru supleant care a devenit membru al Comitetului în cursul unei perioade trebuie să fie desemnat ca membru al Comitetului pentru perioada care urmează.
§ 3 În cazul unui post vacant sau în cazul suspendării dreptului de vot al unui membru sau al absenţei unui membru la două sesiuni consecutive ale Comitetului, fără ca acesta să dispună reprezentarea sa de către un alt membru, în conformitate cu § 6, membrul supleant desemnat de Adunarea generală exercită funcţiile acestuia pe durata întregii perioade rămase.
§ 4 Cu excepţia cazului menţionat la § 3, nici un stat membru nu poate să facă parte din Comitet pe o durată mai mare de două perioade întregi consecutive.
§ 5 Comitetul:
a) îşi stabileşte regulamentul interior;
b) încheie acordul privind sediul său;
c) stabileşte statutul personalului Organizaţiei;
d) îi numeşte pe înalţii funcţionari ai Organizaţiei, ţinând seama de competenţa candidaţilor şi de o repartiţie geografică echitabilă;
e) stabileşte un regulament privind finanţele şi contabilitatea Organizaţiei;
t) aprobă programul de lucru, bugetul, raportul de gestiune şi conturile Organizaţiei;·
g) stabileşte, pe baza conturilor aprobate, contribuţiile definitive datorate de statele membre în conformitate cu Articolul 26, pentru cei doi ani caleridaristici anteriori, precum şi valoarea avansului de trezorerie datorat de statele membre, în conformitate cu Articolul 26 § 5 pentru anul în curs şi pentru anul calendaristic următor;
h) stabileşte atribuţiile Organizaţiei care privesc toate statele membre sau doar unele din statele membre şi, ca urmare, cheltuielile care trebuie suportate de aceste state membre (Articolul 26 § 4);
i) stabileşte valoarea remuneraţiilor specifice (Articolul 26 §li); I •
j) emite directive speciale privind auditarea contunlor
(Articolul 27 § I); .
k) aprobă preluarea de către Organizaţie a unor funcţii administrative (Articolul 4 § 3) ·şi stabileşte contribuţiile specifice datorate de statul membru în cauză;
1) comunică statelor membre raportul de gestiune,
situaţia conturilor, precum şi deciziile şi recomandările sale;
m) stabileşte şi comunică statelor membre un raport privind act1v1tatea sa, precum şi propuneri referitoare la reconstituirea sa, în vederea Adunării generale însărcinate să stabilească componenţa Comitetului, cu cel târziu două luni înaintea deschiderii sesiunii (Articolul 14 § 2, litera b));
n) controlează gestiunea secretarului general;
o) urmăreşte aplicarea corespunzătoare a Convenţiei de către secretarul general precum şi aplicarea, de către secretarul general, a deciziilor luate de celelalte organe; în acest scop, Comitetul poate să ia toate măsurile necesare îmbunătăţirii aplicării Convenţiei şi a deciziilor menţionate mai sus;
p) 1ş1 face cunoscute opiniile motivate asupra problemelor care pot interesa activitatea Organizaţiei şi care îi sunt supuse de către un stat membru sau de către secretarul general;
q) soluţionează diferendele dintre un stat membru şi secretarul general cu privire la funcţia sa de depozitar (Articolul 36 § 2);
r) hotărăşte asupra cererilor de suspendare a calităţii de membru (Articolul 40).
§ 6 În Comitet, cvorumul se obţine atunci când sunt reprezentate două treimi din membrii săi. Un membru poate fi reprezentat de un alt membru; un membru nu poate să reprezinte însă decât un singur alt membru.
§ 7 Comitetul ia decizii cu majoritatea membrilor săi reprezentaţi în timpul votului.
§ 8 Dacă nu există o decizie contrară, Comitetul se întruneşte la sediul Organizaţiei. Procesele verbale ale sesiunilor sunt transmise tuturor statelor membre.
§ 9 Preşedintele Comitetului:
a) convoacă Comitetul cel puţin o dată pe an, precum şi la solicitarea fie a patru dintre membrii săi, fie a secretarului general;
b) adresează membrilor Comitetului proiectul ordinii de
z1;
c) tratează, în limitele şi în condiţiile definite în regulamentul interior al Comitetului, unele probleme urgente apărute în intervalul dintre sesiuni;
d) semnează acordul privind sediul său prevăzut la § 5,
litera b).
§ 10 Comitetul poate, în limitele propriilor competenţe, să-l însărcineze pe preşedinte cu executarea anumitor sarcini specifice.
Articolul 16 Comisiile
§ 3 Un stat membru poate fi reprezentat de un alt stat membru; 1:111 stat membru nu poate însă reprezenta mai mult de două alte state.
§ 4 Fiecare stat membru reprezentat are dreptul la un vot. O propunere este adoptată dacă numărul de voturi pozitive este:
a) cel puţin egal cu o treime din numărul statelor membre reprezentate la vot şi
b) mai mare decât numărul de voturi împotrivă.
§ 5 La invitaţia secretarului general, lansată de comun acord cu majoritatea statelor membre,
a) state care nu sunt membre ale Organizaţiei,
b) state membre care nu sunt membre ale Comisiil,,r respective,
c) organizaţii şi asociaţa internaţionale, care au competenţe în problemele referitoare la activitatea Organizaţiei sau care se ocupă cu unele probleme înscrise pe ordinea de zi,
pot participa, cu caracter consultativ, la sesiunile Comisiilor.
§ 6 Comisiile aleg pentru fiecare sesiune sau pentru o perioadă determinată un preşedinte şi unul sau mai mulţi vice-preşedinţi.
§ 7 Deliberările se desfăşoară în limbile de lucru. Expunerile tăcute în şedinţă, în una din limbile de lucru, sunt traduse în substanţa lor şi în celelalte limbi de lucru, iar propunerile şi deciziile sunt traduse integral.
§ 8 Procesele verbale prezintă în rezumat deliberările. Propunerile şi deciziile sunt reproduse integral. În ceea ce priveşte deciziile, textul în limba franceză prevalează. Procesele verbale sunt transmise tuturor statelor membre.
§ 9 Comisiile pot crea grupe de lucru însărcinate cu tratarea problemelor stabilite.
§ 10 Comisiile îşi stabilesc propriul regulament interior.
Articolul 17 Comisia de revizuire
§ 1 Comisia de revizuire:
a) hotărăşte, în conformitate cu Articolul 33 § 4, asupra propunerilor de modificare a Convenţiei;
b) examinează propunerile ce vor fi supuse Adunării generale în vederea luării unei decizii, în confom1itate cu Articolul 33 § 2;
§ l Comisiile menţionate la Articolul 13 § I, literele c) până la
f) şi § 2 sunt alcătuite, în principiu, din toate statele membre. Atunci când Comisia de revizuire, Comisia de experţi RlD sau Comisia de
§ 2 În cadrul Comisiei (Articolul 13 § 3) se obţine majoritatea statelor membre.
de revizuire, cvorumul atunci când sunt reprezentate
experţi tehnici deliberează şi decid, în cadrul competenţelor lor, unele modificări ale Apendicelor la Convenţie, statele membre care au tăcut, în conformitate cu Articolul 42 § 1, prima frază, o declaraţie privind Apendicele respective nu sunt membre ale Comisiei în cauză.
§ 2 Secretarul general convoacă Comisia fie din proprie iniţiativă, fie la solicitarea a cinci state membre, fie la solicitarea Comitetului administrativ. Secretarul general transmite proiectul ordinii de zi statelor membre cu cel puţin două luni înaintea deschiderii sesiunii.
Articolul 18 Comisia de experţi RID
§ l Comisia de experţi RlD hotărăşte, în conformitate cu Articolul 33 § 5, asupra propunerilor de modificare a Convenţiei.
§ 2 În cadrul Comisiei de experţi RlD, cvorumul (Articolul 13
§ 3) se obţine atunci când este reprezentată o treime din statele membre.
Articolul 19 Comisia de facilităţi feroviare
§ 1 Comisia de facilităţi feroviare:
a) se pronunţă asupra tuturor problemelor care vizează facilitarea trecerii frontierelor în traficul internaţional feroviar;
b) recomandă standarde, metode, proceduri şi practici referitoare la facilităţile feroviare.
§ 2 În cadrul Comisiei de facilităţi feroviare, cvorumul (Articolul 13 § 3) se obţine atunci când este reprezentată o treime din statele membre.
Articolul 20
Comisia de experţi tehnici
§ 1 Comisia de experţi tehnici:
a) hotărăşte, în conformitate cu Articolul 5 din Regulile uniforme APTU, asupra validării unei norme tehnice privind materialul feroviar destinat să fie utilizat în traficul internaţional;
b) hotărăşte, în conformitate cu Articolul 6 din Regulile uniforme APTU, asupra adoptării unei prescripţii tehnice uniforme privind construcţia, exploatarea, întreţinerea sau privind o procedură referitoare la materialul feroviar destinat utilizării în traficul internaţional;
c) urmăreşte aplicarea normelor tehnice 'şi a prescripţiilor tehnice uniforme referitoare la materialul feroviar destinat. utilizării în traficul internaţional feroviar şi examinează dezvoltarea acestora în vederea validării sau adoptării lor în conformitate cu procedurile prevăzute la Articolele 5 şi 6 din Regulile uniforme APTU; .
d) hotărăşte, în conformitate cu Articolul 33 § 6, asupra propunerilor de modificare a Convenţiei;
e) tratează toate celelalte probleme care îi sunt atribuite în conformitate cu Regulile uniforme APTU şi cu Regulile uniforme ATMF.
§ 2 În cadrul Comisiei de experţi tehnici, cvorumul (Articolul 13 § 3) se obţine atunci când este reprezentată o jumătate din statele membre în sensul Articolului 16 § I. Cu ocazia luării unor decizii referitoare la prevederile din Anexele la Regulile uniforme APTU, nu au drept de vot statele membre care au formulat o obiecţie în conformitate cu Articolul 35 § 4, cu privire la prevederile în cauză, sau au făcut o declaraţie în conformitate cu Articolul 9 § 1 din Regulile uniforme APTU.
§ 3 Comisia de experţi tehnici poate fie să valideze normele tehnice sau să adopte prescripţii tehnice uniforme, fie să refuze validarea sau adoptarea acestora; ea nu poate în nici un caz să le modifice.
Articolul 21 Secretarul general
§ I Secretarul general îşi asumă funcţiile legate de secretariatul Organizaţiei.
§ 2 Secretarul general este ales de Adunarea generală pe o perioadă de trei ani care poate fi prelungită de cel mult două ori.
§ 3 Secretarul general trebuie, în principal:
a) să-şi asume funcţiile de depozitar (Articolul 36);
b) să reprezinte Organizaţia în afara acesteia;
c) să comunice statelor membre deciziile luate de Adunarea generală şi de Comisii (Articolul 34 § I, Articolul 35 §J);
• d) să execute sarcinile care îi sunt încredinţate de celelalte organe ale Organizaţiei;
e) să examineze propunerile statelor membre de modificare a Convenţiei, recurgând, dacă este cazul, la asistenţa unor experţi;
f) să convoace Adunarea generală şi Comisiile (Articolul 14 § 3, Articolul 16 § 2);
g) să transmită statelor membre, în timp util, documentele necesare pentru sesiunile diferitelor organe;
h) să elaboreze programul de lucru, proiectul de buget şi raportul de gestiune a Organizaţiei şi să le supună Comitetului administrativ spre aprobare (Articolul 25);
i) să gestioneze finanţele Organizaţiei în cadrul bugetului aprobat;
j) să încerce, la solicitarea uneia din părţile în cauză, să soluţioneze, punând la dispoziţie bunele sale oficii, diferendele dintre acestea create ca unnare a interpretării sau a aplicării Convenţiei;
k) să emită, la solicitarea tuturor părţilor în cauză, o opinie privind diferendele create ca urmare a interpretării sau a aplicării Convenţiei;
I) să-şi asume funcţiile care îi sunt atribuite în conformitate cu Titlul V;
m) să primească comunicatele statelor membre, ale organizaţiilor şi asociaţiilor internaţionale menţionate la Articolul 16 § 5 şi ale operatorilor (transportatori, gestionari de infrastructură, etc.) care participă la traficul internaţional feroviar şi să le notifice, dacă este cazul, celorlalte state membre, organizaţii şi asociaţii internaţionale, precum şi operatorilor respectivi;
n) să exercite conducerea personalului Organizaţiei;
o) să informeze statele membre, în timp util, asupra tuturor cazurilor de posturi rămase vacante în cadrul Organizaţiei;
p) să ţină la zi şi să publice listele liniilor menţionate la Articolul 24.
§ 4 Secretarul general poate să prezinte din proprie iniţiativă propuneri de modificare a Convenţiei.
Articolul 22
Personalul Organizaţiei
Drepturile şi obligaţiile personalului Organizaţiei sunt stabilite prin statutul personalului întocmit de Comitetul administrativ în conformitate cu Articolul 15 § 5, litera c).
Articolul 23 Buletinul
§ I Organizaţia editează un Buletin care conţine comunicatele oficiale, precum şi comunicate necesare şi utile în vederea aplicării Convenţiei.
§ 2 Comunicatele care, în conformitate cu Convenţia, revin în sarcina secretarului general, pot fi efectuate, dacă este cazul, sub forma unor publicări în Buletin.
Articolul 24 Listele liniilor
§ I Liniile maritime şi a căilor de navigaţie interioară menţionate în Articolul l din Regulile uniforme CIV şi din Regulile
uniforme CIM, pe care se efectuează transporturi, care fac obiectul unui singur contract de transport, în plus faţă de transportul feroviar, sunt înscrise pe două liste:
a) lista • liniilor maritime şi a căilor de navigaţie interioară CIV,
b) lista liniilor maritime şi a căilor de navigaţie interioară CIM.
§ 2 Liniile feroviare ale unui stat membru care a emis o rezervă în conformitate cu Articolul 1 § 6 din Regulile uniforme CIV sau în conformitate cu Articolul l § 6 din Regulile uniforme CIM sunt înscrise pe două liste în conformitate cu această rezervă:
a) lista liniilor feroviare CIV,
b) lista liniilor feroviare CIM.
§ 3 Statele membre adresează secretarului general comunicările lor privind înscrierea sau radierea de pe listă a liniilor menţionate la §§ 1 şi 2. Liniile maritime şi a căilor de navigaţie interioară menţionate la §1, care fac legătura între unele state membre, nu sunt înscrise decât cu acordul acestor state; pentru radierea uneia dintre aceste linii este suficientă comunicarea din partea unuia din aceste state.
§ 4 Secretarul general notifică tuturor statelor membre înscrierea sau radierea unei linii.
§ S Transporturile pe liniile maritime şi pe căile de navigaţie interioară menţionate la § I şi transporturile pe liniile fero\;iare menţionate la § 2 fac subiectul prevederilor Convenţiei din momentul expirării unei luni de la data notificării înscrierii de către secretarul general. Aceste linii încetează să mai fie subiectul prevederilor Convenţiei la expirarea a trei luni .ie la data notificării radierii lor de către secretarul general, cu excepţia transporturilor aflate în curs, care trebuie finalizate.
Titlul IV Finanţele
Articolul 25
Programul de lucru. Bugetul. Conturile. Raportul de gestiune
§ l Programul de lucru, bugetul şi conturile Organizaţiei acoperă o perioadă de doi ani calendaristici.
§ 2 Organizaţia editează, cel puţin o dată la doi ani, un raport de gestiune.
§ 3 Valoarea totală a cheltuielilor Organizaţiei, pentru fiecare perioadă bugetară, este determinată de Comitetul administrativ, la propunerea secretarului general.
Articolul 26 Finanţarea cheltuielilor
§ 1 Sub rezerva §§ 2 până la 4, cheltuielile Organizaţiei, care nu sunt acoperite prin alte venituri, sunt suportate de statele membre astfel: două cincimi pc baza cheii de repartiţie a contribuţiilor în conformitate cu sistemul Naţiunilor Unite, şi trei cincimi în mod proporţional cu lungimea totală a infrastructurilor feroviare precum şi a liniilor maritime şi a căilor de navigaţie interioară înscrise în conformitate cu Articolul 24 §I. Totuşi, liniile maritime şi a căilor
de navigaţie interioară nu sunt însă luate în calcul decât la jumătate din lungimea lor.
§ 2 Atunci când un stat membru a emis o rezervă în conformitate cu Articolul I § 6 din Regulile uniforme CIV sau în conformitate cu Articolul 1 § 6 din Regulile uniforme CIM, formula de calcul a contribuţiei menţionată la § 1 se aplică după cum urmează:
a) în locul lungimii totale a infrastructurilor feroviare de pe teritoriul statului membru respectiv nu se ia în consideraţie decât lungimea liniilor fero.viare înscrise în conformitate cu Articolul 24 §2;
b) partea din contribuţie în conformitate cu sistemului Naţiunilor Unite este calculată proporţional cu lungimea liniilor înscrise în conformitate cu Articolul 24 §§ 1 şi 2 în raport cu lungimea totală a infrastructurilor feroviare de pe teritoriul statului membru respectiv, înscrise în conformitate cu Articolul 24 § l; ea nu poate fi în nici un caz mai mică de 0,01 %.
§ 3 Fiecare stat membru suportă cel puţin 0,25 % şi cel mult
15 % din valoarea contribuţiilor.
§ 4 Comitetul administrativ stabileşte atribuţiile Organizaţiei care privesc
a) toate statele membre în mod egal şi cheltuielile care sunt suportate de toate statele membre, în conformitate cu formula de caicul menţionată la § 1,
b) numai unele din statele membre şi cheltuielile care sunt suportate de aceste state membre, în conformitate cu aceeaşi formulă de calcul.
§ 3 se aplică prin analogie. Aceste prevederi nu aduc atingere Articolului 4 § 3.
§ 5 Contribuţiile statelor membre la cheltuielile Organizaţiei trebuie plătite sub forma unui avans de trezorerie plătibil în două aconturi, până cel târziu pe data de 31 octombrie a fiecăruia din cei doi ani ai bugetului. Avansul de trezorerie este fixat pe baza contribuţiilor definitive din cei doi ani precedenţi.
§ 6 Odată cu transmiterea raportului de gestiune şi a situaţiei conturilor de către statele membre, secretarul general comunică valoarea definitivă a contribuţiei pentru cei doi ani calendaristici precedenţi, precum şi valoarea sumei pentru avansul de trezorerie aferent următorilor doi ani calendaristici.
§ 7 După data de 31 decembrie a anului când s-a transmis comunicarea de către secretarul general, în conformitate cu § 6, la sumele datorate pentru ultimii doi ani calendaristici, se calcnilează câte o dobândă de cinci procente pe an. Dacă, în termen de un an de la această dată, un stat membru nu şi-a plătit partea sa din contribuţie, se suspendă dreptul său de vot până când îşi va îndeplini obligaţia de plată. După expirarea unui termen suplimentar de doi ani, Adunarea generală examinează dacă atitudinea statului în cauză trebuie considerată ca o denunţare tacită a Convenţiei şi stabileşte, dacă este necesar, data când această denunţare devine efectivă.
§ 8 Contribuţiile scadente sunt datorate în continuare, în cazurile de denunţare în conformitate cu § 7 sau cu Articolul 41, precum şi în cazul suspendării dreptului de vot menţionat la Articolul 40 § 4, litera b).
§ 9 Sumele care nu sunt acoperite vor fi suportate din resursele Organizaţiei.
§ 10 Statul membru care a denunţat Convenţia poate deveni din nou stat membru prin aderare, cu condiţia de a-şi fi plătit sumele cu care este debitor.
§ 11 Organizaţia percepe o remuneraţie pentru acoperirea cheltuielilor specifice rezultate din activităţile prevăzute la Articolul 21 § 3, literele j) până la I). În cazurile prevăzute la Articolul 21 § 3, literele j) şi k), această remuneraţie este stabilită de Comitetul administrativ, la propunerea secretarului general. În cazul prevăzut la Articolul 21 § 3, litera I), se aplică Articolul 31 § 3.
Articolul 27 Auditarea conturilor
§ 1 În absenţa unei decizii contrare a Adunării generale, în conformitate cu Articolul 14 § 2, litera k), auditarea conturilor se efectuează de către statul unde Organizaţia îşi are sediul, în conformitate cu regulile din prezentul Articol şi, sub rezerva oricăror directive speciale ale Comitetului administrativ, în conformitate cu regulamentul privind finanţele şi contabilitatea Organizaţiei (Articolul I 5 § 5, litera e)).
§ 2 Auditorul efectuează auditarea conturilor Organizaţiei, inclusiv a tuturor fondurilor fiduciare şi a conturilor speciale, aşa cum consideră de cuviinţă pentru a se asigura dacă:
a) ştatele financiare sunt în conformitate cu registrele şi cu scriptele Organizaţiei;
b) operaţiunile financiare care au fost înscrise în ştatele financiare s-au efectuat în confonnitate cu regulile şi regulamentele, cu prevederile bugetare şi cu celelalte directive ale Organizaţiei;
c) valorile şi numerarul depuse la bancă sau în casă au fost fie auditate pe baza certificatelor primite direct de la depozitari, fie numărate în mod efectiv;
d) controalele interne, inclusiv auditarea internă a conturilor, sunt corespunzătoare;
e) toate elementele activului şi pasivului, precum şi toate excedentele şi deficitele au fost contabilizate în conformitate cu unele proceduri pe care le estimează ca fiind satisfăcătoare.
§ 3 Auditorul este singurul competerit să accepte în întregime sau în parte certificatele şi documentele justificative prezentate de secretarul general. Când consideră necesar, el poate proceda la exarnii!area şi la auditarea detaliată a oricărei situaţii contabile referitoare fie la operaţiunile financiare, fie la rezerve şi echipament.
§ 4 Auditorul are în orice moment acces liber la toate registrele, scriptele, documentele contabile şi la alte informaţii care consideră că îi sunt necesare.
§ 5 Auditorul nu este competent să elimine o rubrică sau alta din conturi, însă va atrage imediat <nenţia secretarului general asupra oricărei operaţiuni al cărei caracter regulamentar sau oportun i se pare discutabil, pentru ca acesta să ia măsurile necesare.
§ 6 Auditorul prezintă şi semnează o atestare privind ştatele financiare în următorii termeni: "Am examinat ştatele financiare ale Organizaţiei pentru perioada bugetară care s-a încheiat la 31 decembrie......... Examinarea a cuprins o analiză generală a metodelor contabile şi controlul situaţiilor contabile, precum şi a
altor documente justificative pe care le-am considerat necesare în cazul în speţă". Această atestare indică, după caz, faptul că:
• a) ştatele financiare reflectă în mod satisfăcător situaţia financiară la data expirării perioadei considerate, precum şi rezultatele operaţiunilor efectuate pe durata perioadei care s-a încheiat la acea dată;
b) ştatele financiare au fost întocmite în conformitate cu principiile contabile menţionate;
c) modalităţile conform cărora s-au aplicat principiile financiare au fost în concordanţă cu cele adoptate în timpul perioadei bugetare precedente;
d) operaţiunile financiare au fost efectuate în conformitate cu regulile şi regulamentele, cu prevederile bugetare şi cu celelalte directive ale Organizaţiei.
§ 7 În raportul său asupra operaţiunilor financiare, auditorul menţionează următoarele:
a) tipul şi amploarea auditării pe care a efectuat-o;
b) elementele care ţin de caracterul complet al conturilor şi de exactitatea lor, inclusiv dacă este cazul:
1. infonnaţiile necesare interpretării şi aprecierii corecte a conturilor;
2. orice sumă care ar fi trebuit percepută dar care nu a fost trecută în cont;
3. orice sumă care a făcut obiectul unui angajament de cheltuieli obişnuit sau condiţionat şi care nu a fost contabilizată sau de care nu s-a ţinut cont în ştatele financiare;
4. cheltuielile în favoarea cărora nu s-au prezentat piese justificative suficiente;
5. păstrarea registrelor de conturi în forma corectă din punct de vedere legal; trebuie scoase în evidenţă cazurile când modul concret de prezentare al ştatelor financiare se îndepărtează de la principiile contabile general recunoscute şi aplicate în mod obişnuit;
c) celelalte probleme asupra cărora trebuie să se atragă atenţia Comitetului administrativ, de exemplu:
1. cazurile de fraudă sau de prezumţie de fraudă;
2. risipirea sau utilizarea incorectă a unor fonduri sau a altor active ale Organizaţiei (chiar dacă conturile privind operaţiunea efectuată sunt în regulă);
3. cheltuielile care riscă să antreneze ulterior unele cheltuieli considerabile pentru Organizaţie;
4. orice viciu, general sau particular, al sistemului de control al veniturilor şi al cheltuielilor sau al rezervelor şi echipamentului;
5. cheltuielile care nu sunt conforme cu intenţiile Comitetului administrativ, având în vedere viramentele autorizate legal în cadrul bugetului;
6. depăşirile unor credite, ţinând . seamă de modificările rezultate din viramentele autorizate legal în cadrul bugetului;
7. cheltuielile care nu sunt conforme cu
autorizaţiile care le reglementează;
d) corectitudinea sau incorectitudinea conturilor aferente rezervelor şi echipamentului, stabilite conform inventarului şi examinării registrelor. '
În plus, raportul poate să prezinte stadiul unor operaţiuni care au fost contabilizate în cursul unei perioade bugetare anterioare şi despre care s-au obţinut informaţii noi, sau stadiul unor operaţiuni care trebuie efectuate în cursul unei perioade bugetare ulterioare şi despre care este de dorit să fie informat în prealabil Comitetul administrativ.
§ 8 Auditorul nu trebuie în nici un caz să formuleze critici în Articolul 30
raportul său fără să-i ofere, în prealabil-, posibilitatea de a se explica.
secretarului general
Arbitrii
§ 9 Auditorul comunică Comitetului administrativ şi secretarului general constatările făcute cu ocazia auditării. În plus, el poate să prezinte orice comentariu pe care îl consideră potrivit cu privire la raportul financiar al secretarului general. •
§ lO În măsura în care auditorul a procedat la o auditare sumară sau nu a obţinut justificări suficiente, el trebuie să menţioneze acest lucru în atestarea pe care o face sau în raportul său, precizând motivele observaţiilor pe care le-a formulat, precum şi consecinţele acestora pentru situaţia financiară şi pentru operaţiunile financiare contabilizate.
Titlul V Arbitrajul
Articolul 28 Competenţa
§ l Diferendele dintre statele membre, generate ca urmare a interpretării sau aplicării Convenţiei, precum şi diferendele dintre sta ele .:11embre şi O:ganizaţie, create ca urmare a interpretării sau aplicăm Protocolulm în ceea ce priveşte privilegiile şi imunităţile, pot fi supuse spre soluţionare unui tribunal de arbitraj, la solicitarea u eia din părţi. Părţile hotărăsc în mod liber componenţa tribunalului de arbitraj şi procedura de arbitraj.
§ 2 Celelalte diferende izvorâte ca urmare a interpretării sau a aplicării Convenţiei şi a . celorlalte convenţii elaborate de Organizaţie, în conformitate cu Articolul 2 § 2, dacă nu au fost soluţionate pe cale amiabilă sau supuse deciziei unor tribunale ob_işnuite, pot fi upuse spre soluţionare unui tribunal de arbitraj, prm acordul dmtre părţile interesate, Pentru componenţa tribunalului de arbitraj şi procedura de arbitraj se aplică Articolele 29 până la 32.
§ 3 Fiecare stat, atunci când adresează o cerere de aderare la Convenţie, îşi poate rezerva dreptul să nu aplice prevederile de la
§§ 1 şi 2, în întregime sau în parte.
§ 4 Statul care a emis o rezervă în conformitate cu § 3 poate să o retragă în orice moment, informându-l în acest sens pe depozitar, Această retragere devine efectivă la o lună de la data la care depozitarul a înştiinţat statele membre despre aceasta.
Articolul 29
Înţelegerea n feritoare Ia arbitrnj, Grefa
Părţile încheie o înţelegere referitoare la arbitraj în care se specifică în special următoarele:
a) obiectul diferendului;
b) componenţa tribunalului şi tem1enele convenite pentru numirea arbitrului sau arbitrilor;
c) locul convenit ca sediu al tribunalului.
Înţelegerea referitoare la arbitraj trebuie să fie comunicată secretarului general care îşi asumă funcţiile de grefă,
§ 1 Secretarul general ţntocmeşte şi ţine la zi o listă a arbitrilor. Fiecare stat membru poate nominaliza doi dintre cetăţenii săi pentru lista de arbitri.
§ 2 Tribunalul de arbitraj este alcătuit din unul, trei sau cinci arbitri, în conformitate cu cele convenite în înţelegerea referitoare la arbitraj încheiată. Arbitrii sunt aleşi dintre persoanele care figurează pe lista menţionată la § I. Totuşi, dacă în înţelegerea referitoare la arbitraj sunt prevăzuţi cinci arbitri, fiecare dintre părţi poate să aleagă un arbitru din afara listei. Dacă în înţelegerea referitoare la arbitraj se prevede un arbitru unic, acesta este ales de comun acord de către părti. Dacă înţelegerea referitoare la arbitraj prevede trei sau cinci arbitri, fiecare dintre părţi îşi alege imul sau doi arbitri, după caz; aceştia îl desemnează de comun acord pe al treilea sau pe al cincilea arbitru, care prezidează tribunalul de arbitraj. Dacă părţile nu pot conveni asupra desemnării arbitrului unic sau dacă arbitrii aleşi nu pot conveni asupra desemnării celui de-al treilea sau
• a celui de-al cincilea arbitru, această desemnare se face de către secretarul general.
§ 3 Arbitrul unic, sau al treilea arbitru sau al cincilea arbitru, trebuie să fie de altă cetăţenie decât cea a părţilor, doar dacă acestea din urmă nu sunt de aceeaşi cetăţenie.
§ 4 Intervenţia în diferend a unei terţe părţi rămâne fără efect în ceea ce priveşte componenţa tribunalului de arbitraj.
Articolul 31 Procedura. Cheltuielile
§ 1 Tribunalul de arbitraj hotărăşte asupra procedurii de urmat, ţinând seama în principal de următoarele prevederi:
a) el instrumentează şi judecă cauzele pe baza elementelor fumizate de părţi, fără să fie constrâns de interpretările acestorn. atunci când este chemat să pronunţe sentinţa;
b) nu poate să aoorde mai mult sau altceva decât se solicită în concluziile reclamantului, nici mai puţin decât s-a recunoscut de către pârât ca fiind datorat;
c) sentinţa arbitrală, motivată în mod corespunzător, este redactată de tribunalul de arbitraj şi este notificată părţilor de către secretarul general;
d) în afara unei prevederi contrare de drept imperativ al locului unde îşi are sediul tribunalul de arbitraj şi sub rezerva unui acord contrar al părţilor, sentinţa arbitrală este definitivă.
§2 Onorariile arbitrilor sunt stabilite de secretarul general.
§ 3 Prin sentinţa tribunalului de arbitraj se stabileşte valoarea costurilor şi cheltuielilor de judecată şi se hotărăşte repartizarea între părţi atât a acestor cheltuieli cât şi a onorariilor arbitrilor.
Articolul 32
Termenul de prescripţie. Forţa executorie
J 1 Aplicarea procedurii de arbitraj are, în ceea ce priveşte mtreruperea termenului de prescripţie, acelaşi efect ca cel prevăzut de drilptul material aplicabil pentru introducerea acţiunii în justiţie în faţa instanţei de fond.
§ 2 Sentinţa tribunalului de arbitraj dobândeşte forţă executorie în fiecare din statele membre după ce s-au îndeplinit formalităţile cerute de statul unde are loc executarea sentinţei. Nu este admisă revizuirea fondului problemei.
Titlul VI Modificarea Convenţiei
Articolul 33 Competenţa
§ 1 Secretarul general aduce imediat la cunoştinţa statelor membre propunerile de modificare a Convenţiei care i-au fost adresate de statele membre, sau pe care le-a elaborat personal.
§ 2 Adunarea generală hotărăşte asupra propunerilor de modificare a Convenţiei cu condiţia ca §§ 4 până la 6 să nu prevadă o altă competenţă.
§ 3 Sesizată de o propunere de modificare, Adunarea generală poate decide, cu majoritatea prevăzută la Articolul 14 § 6, dacă o asem*nea propunere este în strânsă legătură cu una sau mai multe prevederi din Apendicele la Convenţie. În acest caz, precum şi în cazurile menţionate la §§ 4 până Ia 6, fraza a doua, Adunarea generală este de asem*nea abilitată să decidă asupra acestei prevederi sau a prevederilor respective din Apendice.
§ 4 Sub rezerva deciziilor luate de Adunarea generală, în conformitate cu § 3, prima frază, Comisia de revizuire hotărăşte asupra propunerilor de modificare a:
a) • Articolelor 9 şi 27 §§ 2 până la 10;
b) Regulilor uniforme CIV, cu excepţia Articolelor 1, 2, 5, 6, 16, 26 până Ia 39, 41 până Ia 53 şi 56 până la 60;
c) Regulilor uniforme CIM, cu excepţia Articolelor 1, 5, 6 §§ l şi 2, a Articolelor 8, 12, 13 § 2, a Articolelor 14, 15 §§ 2 şi 3,
a Articolului 19 §§ 6 şi 7, precum şi a Articolelor 23 până la 27, 30
până la 33, 36 până la 41 şi 44 până la 48;
d) Regulilor uniforme CUV, cu excepţia Articolelor 1, 4, 5 şi7 până la 12;
e) Regulilor uniforme CUI, cu excepţia Articolelor 1, 2, 4, 8 până la 15, 17 până la 19, 21, 23 până la 25;
f) Regulilor uniforme APTU, cu excepţia Articolelor I, 3 şi 9 până la 11, precum şi a Anexelor la aceste Reguli uniforme;
g) Regulilor uniforme ATMF, cu excepţia Articolelor I,
3 şi 9.
Atunci când sunt supuse Comisiei de revizuire unele propuneri de modificare, în conformitate cu literele a) până la g), o treime din statele reprezentate în Comisie poate solicita ca aceste propuneri să fie supuse Adunării generale în scopul luării unei decizii.
§ 5 Comisia de experţi RID decide asupra propunerilor de modificare a prevederilor Regulamentului privind Transportul Internaţional Feroviar de Mărfuri Periculoase (RID). Atunci când asem*nea propuneri sunt supuse Comisiei de experţi RID, o treime din statele reprezentate în Comisie poate solicita ca aceste propuneri să fie supuse Adunării generale în scopul luării unei decizii.
§ 6 Comisia de experţi tehnici decide asupra propunerilor de modificare a Anexelor la Regulile uniforme APTU. Atunci când asem*nea propuneri sunt supuse Comisiei de experţi tehnici, o treime din statele reprezentate în Comisie poate solicita ca aceste
propuneri să fie supuse Adunării generale în scopul luării unei decizii.
Articolul 34 Deciziile Adunării generale
§ 1 Modificările Convenţiei, ca urmare a deciziei Adunării generale, sunt notificate statelor membre de către secretarul general.
§ 2 Modificările Convenţiei propriu-zise, ca urmare deciziei Adunării generale, intră în vigoare, pentru toate statele membre, la douăsprezece luni de la data aprobării lor de către două treimi din. statele membre, cu excepţia celor care, înaintea intrării lor în vigoare, au făcut o declaraţie conform căreia nu aprobă modificările în cauză.
§ 3 Modificările aduse la Apendicele Convenţiei, ca urmare a deciziei Adunării generale, intră în vigoare la douăsprezece luni de la data aprobării lor de către jumătate din statele care nu au făcut o declaraţie în conformitate cu Articolul 42 § I, prima frază, pentru toate statele membre cu excepţia celor care, înaintea intrării lor în vigoare, au făcut o declaraţie conform căreia nu aprobă modificările în cauză şi cu excepţia celor care au făcut o declaraţie în conformitate cu Articolul 42 § 1, prima frază.
§ 4 Statele membre adresează secretarului general notificările lor privind aprobarea modificărilor aduse Convenţiei hotărâte de Adunarea generală, precum şi declaraţiile lor prin care comunică faptul că nu aprobă aceste modificări. Secretarul general inforn1ează despre aceasta celelalte state membre.
§ 5 Tennenul menţionat la §§ 2 şi 3 se calculează începând cu data notificării de către secretarul general a îndeplinirii condiţiilor pentru intrarea în vigoare a modificărilor.
§ 6 În momentul adoptării unei modificări, Adunarea generală poate specifica faptul că modificarea respectivă este de o asem*nea importanţă încât orice stat membru care a făcut o declaraţie în conformitate cu § 2 sau § 3 şi care nu a aprobat modificarea în termen de optsprezece luni de la data intrării sale în vigoare, va înceta să mai fie stat membru al Organizaţiei după expirarea acestui termen.
§ 7 Atunci când deciziile Adunării generale se referă la Apendicele la Convenţie, se suspendă în întregime aplicarea Apendicelui respectiv începând cu data intrării in vigoare a deciziilor, pentru traficul cu şi între statele membre care s-au opus deciziilor în termenele stabilite, în conformitate cu § 3. Secretarul general notifică statelor membre această suspendare; aceasta ia sfârşit după o lună de la data la care secretarul general a notificat celorlalte state membre retragerea acestei opuneri.
Articolul 35 Deciziile Comisiilor
§ 1 Modificările la Convenţie, ca urmare a deciziei Comisiei, sunt notificate statelor membre de către secretarul general.
§ 2 Modificările la Convenţia propriu-zisă, hotărâte de Comisia de revizuire, intră în vigoare pentru toate statele membre, în prima zi a celei de-a douăsprezecea luni imediat um1ătoare lunii în cursul căreia secretarul general a notificat toate statele membre. Statele membre pot formula o obiecţie în cursul următoarelor patru
Juni de la data notificării. În cazul când sunt formulate obiecţii de către un sfert din statele membre, modificarea nu intră în vigoare. Dacă un stat membru formulează o obiecţie cu privire la o decizie a Comisiei de revizuire în acest termen de patru luni şi dacă acest stat denunţă Convenţia, denunţarea devine efectivă la data prevăzută pentru intrarea în vigoare a acestei decizii.
§ 3 Modificările aduse Apendicelor la Convenţie, hotărâte de Comisia de revizuire, intră în vigoare pentru toate statele membre, în prima zi din cea de-a douăsprezecea lună imediat următoare celei în cursul căreia secretarul general a notificat statele membre. Modificările hotărâte de Comisia de experţi RID sau de Comisia de experţi tehnici intră în vigoare pentru. toate statele membre, în prima zi a celei de-a şasea luni imediat următoare celei în cursul căreia secretarul general a notificat statele membre.
§ 4 Statele membre pot formula o obiecţie în termen de patru luni începând cu data notificării menţionate la § 3. În cazul unei obiecţii formulate de un sfert din statele membre, modificarea nu intră în vigoare. În statele membre care au formulat, în termenele stabilite, o obiecţie cu privire la o decizie, aplicarea Apendicelui respectiv este suspendată în întregime, pentru traficul cu şi între statele membre, începând din momentul intrării în vigoare a deciziilor respective. Totuşi, în cazul unei obiecţii formulate împotriva validării unei norme tehnice sau împotriva adoptării unei prescripţii tehnice uniforme, doar acea normă sau prescripţie este suspendată, pentru traficul cu şi între statele membre, începând cu momentul în care deciziile respective intră în vigoare; situaţia este identică şi în cazul unei obiecţii parţiale.
§ 5 Secretarul general informează statele membre asupra suspendărilor menţionate la § 4; suspendările sunt ridicate după expirarea unui termen de o lună începând cu data la care secretarul general a notificat celorlalte state membre retragerea unei asem*nea obiecţii.
§ 6 Pentru stabilirea numărului de obiecţii prevăzute la §§ 2 şi 4, nu sunt luate în considerare statele membre care:
a) nu au drept de vot (Articolul 14 § 5, Articolul 26 § 7 sau Articolul 40 § 4),
b) nu sunt membre ale Comisiei respective (Articolul 16
§ 1, a doua frază),
c) au făcut o declaraţie în conformitate cu Articolul 9 §l din Regulile uniforme APTU.
Titlul VII
Prevederi finale
Articolul 36
Depozitarul
§ 1 Secretarul general este depozitarul prezentei Convenţii. Funcţiile sale în calitate de depozitar sunt cele prezentate în Partea a VII-a a Convenţiei de la Viena, din 23 mai 1969, privind Legea tratatelor.
§ 2 Atunci când între un stat membru şi depozitar intervine o divergenţă cu privire la îndeplinirea funcţiilor acestuia din urmă, depozitarul sau statul membru respectiv trebuie să aducă problema respectivă în atenţia celorlalte state membre sau, dacă este cazul, să o supună Comitetului administrativ în vederea luării unei decizii.
Articolul 37 Aderarea la Convenţie
§ 1 Aderarea la Convenţie este deschisă oricărui stat pe al
cărui teritoriu se exploatează o infrastructură feroviară.
§ 2 Un stat care doreşte să adere la Convenţie adresează depozitarului o cerere. Depozitarul comunică această cerere statelor membre.
§ 3 Cererea este considerată ca fiind acceptată la trei luni după comunicarea menţionată la § 2, în afara cazului când depozitarului i. se adresează o opunere în această privinţă din partea a cinci state membre. Depozitarul va aviza, fără întârziere, atât statul care a formulat cererea, cât şi statele membre. Aderarea devine efectivă începând cu prima zi din cea de-a treia lună de la data acestei avizări.
§ 4 În cazul când cel puţin cinci state membre formulează o opunere în termenul prevăzut la § 3, cererea de aderare este supusă Adunării generale pentru a lua o decizie.
§ 5 Sub rezerva Articolului 42, orice aderare la Convenţie nu se poate referi decât la Convenţie, în versiune·a sa aflată în vigoare la data când aderarea respectivă devine efectivă.
Articolul 38
Aderarea unor organizaţii regionale de integrare economică
§ 1 Aderarea la Convenţie este deschisă organizaţiilor regionale de integrare economică care au competenţa adoptării legislaţiei lor, care este obligatorie pentru membrii lor, în domeniile reglementate de această Convenţie, şi la care sunt membre unul sau mai multe state membre. Condiţiile acestei aderări sunt definite într un acord încheiat între Organizaţie şi organizaţia regională.
§ 2 Organizaţia regională poate să exercite drepturile de care dispun membrii săi în baza Convenţiei, în măsura în care aceste drepturi acoperă domenii care ţin de competenţa sa. Acelaşi lucru este valabil şi pentru obligaţiile care revin statelor membre în baza Convenţiei, cu excepţia obligaţiilor financiare menţionate la Articolul 26.
§ 3 În vederea exercitării dreptului de vot şi a dreptului de a formula obiecţii prevăzut la Articolul 35 §§ 2 şi 4, organizaţia regională dispune de un număr de voturi egal cu cel al membrilor săi care sunt şi state membre ale Organizaţiei. Acestea din unl}ă nu şi pot exercita drepturile, în special dreptul de vot, decât în măsura admisă la § 2. Organizaţia regională nu dispune de drept de vot în ceea ce priveşte Titlul IV.
§ 4 Pentru suspendarea calităţii de membru, se aplică prin analogie Articolul 41.
Articolul 39
Membrii asociaţi
§ l Orice stat pe al cărui teritoriu se exploatează o infrastructură feroviară poate deveni membru asociat al Organizaţiei. Se aplică prin analogie Articolul 32 §§ 2 până la 5.
§ 2 Un membru asociat poate să participe la lucrările organelor menţionate la Articolul 13 § I, literele a) şi c) până la f) numai cu
vot consultativ. Un membru asociat nu poate să fie desemnat ca membru al Comitetului administrativ. El contribuie la cheltuielile Organizaţiei cu 0,25% din contribuţii (Articolul 26 § 3).
§ 3 Pentru suspendarea calităţii de membru asociat, se aplică prin analogie Articolul 41.
Articolul 40 Suspendarea calităţii de membru
§ I Un stat membru poate solicita, fără să denunţe Convenţia, suspendarea calităţii sale de membru al Organizaţiei, atunci când pe teritoriul său nu se mai efectuează nici un fel de trafic internaţional feroviar, din motive care nu sunt imputabile acestui stat membru.
§ 2 Comitetul administrativ decide asupra unei cereri de suspendare a calităţii de membru. Cererea trebuie să fie adresată secretarului general cu cel puţin trei iuni înaintea unei sesiuni a Comitetului.
§ 3 Suspendarea calităţii de membru intră în vigoare în prima zi a lunii imediat următoare datei la care secretarul general a notificat statelor membre decizia Comitetului administrativ. Suspendarea calităţii de membru ia sfărşit odată cu notificarea de către statul membru a reluării pe teritoriul său a traficului internaţional feroviar. Secretarul general notifică, fără întârziere, despre aceasta celelalte state membre.
§4 Suspendarea calităţii de membru are drept consecinţă:
a) exonerarea statului membru de obligaţia de a contribui la finanţarea cheltuielilor Organizaţiei;
b) suspendarea dreptului de vot în organele Organizaţiei;
c) suspendarea dreptului de obiecţie în conformitate cu Articolul 34 §§ 2 şi 3 şi cu Articolul 35 §§ 2 şi 4.
Articolul 41
Denunţarea Convenţiei
§ 1 Convenţia poate fi denunţată în orice moment.
§ 2 Orice stat membru care doreşte să procedeze la o denunţare îl înştiinţează despre aceasta pe depozitar. Denunţarea devine efectivă la data de 31 decembrie a anului următor.
Articolul 42
Declaraţii şi rezerve Ia Convenţie
§ 1 Fiecare stat membru poate, în orice moment, să declare că nu va aplica în întregime anumite Apendice la Convenţie. În plus, nu se admit rezerve şi declaraţii privind neaplicarea anumitor prevederi ale Convenţiei propriu-zise sau ale Apendicelor la aceasta, decât dacă asem*nea rezerve sau declaraţii sunt prevăzute în mod expres chiar în prevederile respective.
§ 2 Rezervele sau declaraţiile sunt adresate depozitarului. Ele devin efective în momentul în care Convenţia intră în vigoare pentru statul respectiv. Orice declaraţie tăcută după intrarea în vigoare devine efectivă la data de 31 decembrie a anului imediat următor acestei declaraţii. Depozitarul informează statele membre despre aceasta.
Articolul 43 Dizolvarea Organizaţiei
§ 1 Adunarea generală poate să decidă dizolvarea Organizaţiei şi eventualul transfer al atribuţiilor sale unei alte organizaţii interguvernamentale, stabilind împreună cu această organizaţie, dacă este cazul, condiţiile acestui transfer.
§ 2 În cazul dizolvării Organizaţiei, bunurile şi activele sale sunt atribuite statelor membre care au fost membre ale Organizaţiei fără întrerupere, pe durata ultimilor cinci ani calendaristici anteriori anului în care s-a luat decizia în temeiul § I, în mod proporţional cu coeficientul mediu al procentajului cu care au contribuit la cheltuielile Organizaţiei pe perioada celor cinci ani precedenţi.
Articolul 44 Prevedere tranzitorie
În cazurile prevăzute la Articolul 34 § 7, Articolul 35 § 4, Articolul 41 § I şi la Articolul 42, legislaţia aflată în vigoare în momentul încheierii contractelor supuse Regulilor uniforme CIV, Regulilor uniforme CIM, Regulilor uniforme CUV şi Regulilor uniforme CUI rămâne aplicabilă în contractele existente.
Articolul 45 Textele Convenţiei
§ 1 Convenţia este redactată în limbile franceză, gemrnnă şi engleză. În caz de divergenţă, textul în limba franceză prevalează.
§ 2 La propunerea unuia din statele interesate, Organizaţia publică traduceri oficiale ale Convenţiei în alte limbi, în măsura în care una din aceste limbi este limbă oficială pe teritoriul a cel puţin două state membre. Aceste traduceri sunt elaborate în cooperare cu servicii.le competente ale statelor membre interesate.
Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Interguvernamentale pentru Transporturile Internaţionale Feroviare (OTIF)
Articolul 1
Imunitatea de jurisdicţie, de executare şi de reţinere
§ l În cadrul activităţilor sale oficiale, Organizaţia beneficiază de imunitate de jurisdicţie şi de executare cu următoarele excepţii:
a) în măsura în care Organizaţia a renunţat în mod expres la această imunitate într-un caz particular;
b) în cazul unei acţiuni civile în justiţie introdusă de un
tert,·,
c) în cazul unei cereri neconvenţionale în legătură directă cu o procedură iniţiată cu titlu principal de către Organizaţie;
d) în cazul unei reţineri, ordonată prin hotărâre judecătorească, asupra remuneraţiilor, a salariilor şi a altor retribuţii datorate de Organizaţie unui membru al personalului propriu.
§ 2 Activele şi alte bunuri ale Organizaţiei, indiferent unde se află acestea, beneficiază de imunitate faţă de orice formă. de rechiziţie, confiscare, sechestru sau altă formă de reţinere sau de constrângere, cu excepţia cazului în care acestea sunt considerate necesare, ca măsură temporară pentru prevenirea accidentelor în
care sunt implicate vehicule automotoare care aparţin sau sunt operate în contul Organizaţiei şi pentru anchetele în legătură cu respectivele accidente.
Articolul 2
Protecţia împotriva exproprierii
Dacă în scopuri de utilitate publică este necesară o expropriere, trebuie să se dispună toate măsurile corespunzătoare astfel încât să nu se pennită ca exproprierea să devină un obstacol în calea exercitării activităţilor Organizaţiei şi trebuie să se plătească anticipat şi în cel mai scurt timp o despăgubire corespunzătoare.
Articolul 3 Scutirea de impozite
§ 1 Fiecare stat membru scuteşte de impozite directe Organizaţia, bunurile şi veniturile acesteia, în vederea exercitării activităţilor sale oficiale. Atunci când achiziţiile sau serviciile cu o valoare importantă, care sunt strict necesare pentru exercitarea activităţilor oficiale ale Organizaţiei, sunt efectuate sau utilizate de Organizaţie şi atunci când preţul acestor achiziţii sau servicii include taxe sau tarife, trebuie ca statele membre să dispună, de fiecare dată când acest lucru este posibil, luarea măsurilor corespunzătoare în vederea scutirii de taxe sau tarife de acest fel sau în vederea rambursării contravalorii acestora.
§ 2 Nu se acordă nici o scutire în ceea ce priveşte impozitele şi taxele care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor aduse.
§ 3 Bunurile achiziţionate în conformitate cu § l nu pot fi vândute sau cedate şi nici utilizate altfel decât în condiţiile stabilite de către statul membru care a acordat scutirile.
Articolul 4 Scutirea de tarife şi taxe
§ 1 Bunurile importate sau exportate de Organizaţie şi care sunt strict necesare pentru exercitarea activităţilor sale oficiale, sunt scutite de toate tarifele şi taxele care se percep la import sau la export.
§ 2 Nu se acordă nici o scutire, în sensul prezentului Articol, în cazul achiziţiilor şi al importurilor de bunuri sau al fumizării de servicii destinate nevoilor proprii ale membrilor personalului Organizaţiei.
§ 3 Articolul 3 § 3 se aplică, prin analogie, în cazul bunurilor importate în conformitate cu § I.
Articolul S Activităţi oficiale
Activităţile oficiale ale Organizaţiei menţionate în prezentul Protocol sunt activităţile care corespund scopurilor definite la Articolul 2 din Convenţie.
Articolul 6 Tranzacţii monetare
Organizaţia poate să primească şi să deţină orice fel de fonduri, valută, numerar sau valori mobiliare. Ea poate să dispună în mod liber de acestea pentru orice folosinţe prevăzute de Convenţie şi
poate să aibă conturi în orice fel de monedă în măsura în care cestea îi sunt necesare pentru a face faţă angajamentelor sale.
Articolul 7
Comunicate
Pentru comunicatele sale şi pentru transferul tuturor documentelor sale, tratamentul de care beneficiază Organizaţia nu este mai puţin favorabil decât cel acordat de fiecare stat membru altor organizaţii internaţionale comparabile.
Articolul 8
Privilegiile şi imunităţile reprezentanţilor statelor membre
Reprezentanţii statelor membre se bucură, în exercitarea funcţiilor lor şi pe durata călătoriilor lor de serviciu, pe teritoriul fiecărui stat membru, de unnătoarele privilegii şi imunităţi:
a) imunitate de jurisdicţie, chiar şi după încheierea misiunii lor, pentru actele lor, inclusiv în scris sau prin viu grai, săvârşite de ei în timpul exercitării funcţiilor lor; această imunitate nu mai funcţionează însă în caz de pagube rezultate dintr-un accident provocat de un vehicul automotor sau orice alt mijloc de transport aparţinând unui reprezentant al unui stat, sau condus de acesta, sau în cazul unei încălcări a reglementărilor de circulaţie referitoare la mijlocul de transport în cauză;
b) imunitate în ceea ce priveşte arestarea şi detenţia preventivă, cu excepţia cazurilor de flagrant delict;
c) imunitate în ceea ce priveşte reţinerea bagajelor lor personale, cu excepţia cazurilor de flagrant delict;
d) inviolabilitatea tuturor documentelor sau actelor lor oficiale;
e) exceptarea pentru ei înşişi precum şi pentru soţii/soţiile lor de la orice măsură de limitare a intrării şi de la orice formalităţi de înregistrare a străinilor;
f) aceleaşi facilităţi în ceea ce priveşte reglementările monetare sau de schimb ca cele acordate reprezentanţilor unor Guverne străine în misiune oficială temporară.
Articolul 9
Privilegiile şi imunităţile membrilor personalului Organizaţiei
Membrii personalului Organizaţiei se bucură, în exercitarea funcţiilor lor, de unnătoarele privilegii şi imunităţi pe teritoriul fiecărui stat membru:
a) imunitate de jurisdicţie pentru actele, inclusiv în scris sau prin viu grai, săvârşite în exercitarea fi.mcţiilor lor şi în limitele prerogativelor lor; această imunitate nu mai funcţionează, înSă, în caz de pagube rezultate dintr-un accident provocat de un vehicu! automotor sau de orice alt mijloc de transport aparţinând unm membru al personalului Organizaţiei sau condus de acesta sau în cazul unei încălcări a reglementărilor de circulaţie referitoare la mijlocul de transport respectiv; membrii personalului continuă să beneficieze de această imunitate chiar şi după ce au încetat să mai fie în serviciul Organizaţiei; '
b) inviolabilitatea tuturor actelor şi documentelor lor oficiale;
c) aceleaşi exceptări de la prevederile care lim tează imigrarea şi care reglementează înregistrarea străinilor ca cele acordate în mod normal membrilor personalului organizaţiilor internaţionale; membrii de familie ai acestora se bucură de aceleaşi facilităţi;
d) scutirea de impozitul. naţional pe venit, sub rezerva introducerii, în beneficiul Organizaţiei, a unei impozitări interne asupra remuneraţiilor, salariilor şi a altor retribuţii plătite de
Organizaţie; statele membre au totuşi posibilitatea de a ţine seama de aceste remuneraţii, salarii şi retribuţii pentru calculul valorii impozitului care se percepe pe veniturile provenite din alte surse; statele membre nu au obligaţia să aplice această scutire fiscală în cazul indemnizaţiilor şi al pensiilor de retragere din activitate, precum şi al rentelor viagere plătite de Organizaţie foştilor membri ai personalului său sau persoanelor în drept; .
e) în ceea ce priveşte reglementările de schimb, aceleaşi privilegii ca cele acordate în mod normal membrilor personalului organizaţiilor internaţionale;
t) în perioade de criză pe plan internaţional, aceleaşi facilităţi de repatriere pentru ei şi pentru membrii de familie ai acestora ca cele acordate în mod normal membrilor personalului organizaţiilor internaţionale.
Articolul 10 Privilegiile şi imunităţile experţilor
Experţii la care apelează Organizaţia atunci când exercită funcţii pe lângă Organizaţie sau îndeplinesc misiuni pentru aceasta, inclusiv pe durata călătoriilor efectuate în timpul exercitării acestor funcţii şi în cursul misiunilor, se bucură de următoarele privilegii şi imunităţi, în măsura în care acestea le sunt necesare pentru exercitarea funcţiilor lor:
a) imunitate de jurisdicţie pentru actele, inclusiv în scris sau prin viu grai, săvârşite de ei în timpul exercitării funcţiilor; această imunitate nu se mai aplică, însă, în caz de pagube rezultate dintr-un accident provocat de un vehicul automotor sau de orice alt mijloc de transport aparţinând unui expert sau condus de acesta, sau în cazul unei încălcări a reglementărilor de circulaţie referitoare la mijlocul de transport respectiv; experţii continuă să beneficieze de această imunitate chiar şi după încetarea funcţiilor lor pe lângă Organizaţie;
b) inviolabilitatea tuturor actelor şi documentelor lor oficiale;
c) facilităţile de schimb necesare transferării remuneraţiilor lor;
d) aceleaşi facilităţi, în ceea ce priveşte bagajele lor personale, ca cele acordate funcţionarilor Guvernelor străine aflaţi în misiune oficială temporară.
Articolul 11
Scopul privilegiilor şi al imunităţilor acordate
§ I Privilegiile şi imunităţile prevăzute de prezentul Protocol sunt instituite exclusiv pentru a se asigura, în orice împrejurări, funcţionarea liberă a Organizaţiei şi independenţa totală a persoanelor cărora le sunt acordate. Autorităţile competente ridică orice1 imunitate în toate cazurile în care menţinerea acesteia poate împiedica acţionarea în justiţie şi în care această imunitate poate fi ridicată fără a aduce atingere realizării obiectivului pentru care a fost acordată.
§ 2 Autorităţile competente în termenii § 1 sunt:
a) statele membre, pentru reprezentanţii lor;
b) Comitetul administrativ pentru secretarul general;
c) secretarul general pentru ceilalţi funcţionari ai Organizaţiei precum şi pentru experţii la care apelează Organizaţia.
Articolul 12 Prevenirea abuzurilor
§ l Nici una din prevederile prezentului Protocol nu pune în cauză dreptul pe care îl posedă fiecare stat membru de a lua toate măsurile de precauţie necesare în interesul siguranţei sale publice.
§ 2 Organizaţia cooperează în permanenţă cu autorităţile c;ompetente ale statelor membre în vederea facilitării unei bune administrări a justiţiei, a asigurării respectării legilor şi prescripţiilor statelor membre respective şi a prevenirii oricărui abuz la care ar putea conduce privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezentul Protocol.
Articolul 13
Tratamentul_ acordat propriilor cetăţeni
Nici un stat membru nu are obligaţia de a acorda privilegiile şi imunităţile menţionate la:
a) A1ticolul 8, cu excepţia literei d),
b) Articolul 9, cu excepţia literelor a), b) şi d),
c) Articolul IO, cu excepţia literelor a) şi b)
propriilor cetăţeni sau persoanelor care îşi au reşedinţa permanentă în acest stat.
Articolul 14 Acorduri complementare
Organizaţia poate să încheie cu un stat membru sau cu mai multe state membre unele acorduri complementare în vederea aplicării prezentului Protocol în ceea ce priveşte statul membru respectiv sau statele membre respective, precum şi alte acorduri în vederea asigurării bunei funcţionări a Organizaţiei.
Reguli uniforme privind Contractul de Transport Internaţional Feroviar de Călători
(CIV - Apendice A la Convenţie)
Titlul I
Prevederi generale
Articolul 1 Domeniu de aplicare
§ l Prezentele Reguli uniforme se aplică oricărui contract de transport feroviar de călători, efectuat contra plată sau gratuit, atunci când locul de plecare şi de destinaţie sunt situate în două state membre diferite, indiferent de domiciliul sau sediul şi naţionalitatea părţilor la contractul de transport.
§ 2 Atunci când un transport internaţional care face obiectul unui contract unic include, în completare la transportul transfrontalier feroviar, un transport rutier sau pe o cale navigabilă interioară în traficul intern al unui stat membru, se aplică prezentele Reguli uniforme.
§ 3 Atunci când un transport internaţional 'care face obiectul unui contract unic include, în completare la transportul feroviar, un transport maritim sau un transport transfrontalier pe cale navigabilă interioară, prezentele Reguli uniforme se aplică dacă transportul maritim sau pe cale navigabilă interioară este efectuat pe linii înscrise în lista de linii prevăzută în Articolul 24 § 1 al Convenţiei.
§ 4 Prezentele Reguli uniforme se aplică de asem*nea, în ceea ce priveşte răspunderea transportatorului în caz de deces sau
vătămare corporală a călătorilor, însoţitorilor expediţiilor transportate în conformitate cu Regulile uniforme CIM.
§ 5 Prezentele Reguli uniforme nu se aplică transporturilor efectuate între staţii situate pe teritoriul statelor limitrofe, atunci când infrastructura acestor staţii este administrată de către unul sau mai mulţi gestionari de infrastructură care aparţin de unul şi acelaşi stat dintre respectivele state limitrofe.
§ 6 Oricare stat care este parte la o convenţie privind transportul internaţional feroviar direct de călători, comparabilă cu prezentele Reguli uniforme, poate, atunci când adresează o cerere de aderare la Convenţie, să declare că nu va aplica aceste Reguli uniforme decât transporturilor efectuate pe o parte a infrastructurii feroviare situată pe teritoriul său. Această parte a infrastructurii feroviare trebuie definită în mod precis şi trebuie să fie conectată la infrastructura feroviară a unui stat membru. Atunci când un stat a tăcut declaraţia mai sus menţionată, prezentele Reguli uniforme nu se aplică decât dacă:
a) locul de plecare sau de destinaţie, precum şi ruta prevăzută în contractul de transport sunt situate pe infrastructura specificată sau
b) infrastructura specificată leagă infrastructura a două state membre şi dacă aceasta a fost prevăzută în contractul de transport drept rută pentru transportul de tranzit.
§ 7 Statul care a tăcut o declaraţie în conformitate cu § 6 poate, în orice moment, să renunţe la informarea depozitarului. Această renunţare are efect la o lună de la data la care depozitarul a avizat statele membre. Declaraţia devine fără efect, atunci când convenţia la care s-a tăcut referire la § 6, prima frază, încetează a mai fi în vigoare pentru respectivul stat.
Articolul 2
Declaraţia privind răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor
§ l Oricare stat poate, în orice moment, să declare că nu va aplica călătorilor, victime ale accidentelor survenite pe teritoriul său, ansamblul prevederilor privind răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor, atunci când aceştia sunt cetăţeni ai respectivului stat sau au reşedinţa stabilă în acesta.
§ 2 Statul care a tăcut o declaraţie în conformitate cu § l poate renunţa, în orice moment, la informarea depozitarului. Această renunţare are efect la o lună de la data la care depozitarul o aduce la cuno1tinţă statelor membre.
Articolul 3
Definiţii
În sensul prezentelor Reguli uniforme, termenul:
a) "transportator" înseamnă transportatorul contractual, cu care călătorul a încheiat contractul de transport în baza prezentelor Reguli uniforme, sau un transportator succesiv răspunzător în baza acestui contract;
b) "transportator substituit" înseamnă un transportator, care nu a încheiat contractul de transport cu un călător, dar căruia transportatorul la care s-a tăcut referire la litera a) i-a încredinţat, în întregime sau în parte, executarea transportului feroviar;
c) "Condiţii generale de transport" înseamnă condiţiile transportatorului sub formă de condiţii generale sau de tarife legale
în vigoare în fiecare stat membru şi care au devenit, prin încheierea contractului de transport, parte integrantă din acesta;
d) "vehicul" înseamnă un vehicul motor sau o remorcă transportată cu ocazia unui transport de călători.
Articolul 4 Derogări
§ 1 Statele membre pot încheia acorduri care să prevadă derogări de la prezentele Reguli uniforme pentru transporturile efectuate exclusiv între două staţii situate pe ambele părţi ale frontierei, atunci când nu există altă staţie între acestea.
§ 2 Pentru transporturile efectuate între doua state membre, care tranzitează un stat care nu este membru, statele în cauză pot încheia acorduri care derogă de la prezentele Reguli uniforme.
§ 3 Sub rezerva altor prevederi de drept internaţional public, două sau mai multe state membre pot fixa între ele condiţiile în conformitate cu care transportatorii sunt supuşi obligaţiei de a transporta călători, bagaje, animale şi vehicule în traficul între aceste state.
§ 4 Acordurile la care s-a tăcut referire în §§ 1 până la 3, precum ş1 mtrarea lor în vigoare, este comunicată Organizaţiei Interguvernamentale pentru Transporturile Internaţionale Feroviare. Secretarul general al Organizaţiei informează despre aceasta statele membre şi operatorii interesaţi.
Articolul S Drept imperativ
În lipsa unei clauze contrare în prezentele Reguli uniforme, este nulă şi neavenită orice stipulare care, direct sau indirect, ar deroga de la prezentele Reguli uniforme. Nulitatea unor astfel de stipulări nu implică şi nulitatea altor prevederi din contractul de transport. Totuşi, un transportator îşi poate asuma o răspundere mai mare şi obligaţii mai stricte decât cele prevăzute în prezentele Reguli uniforme.
Titlul II
Încheierea şi executarea contractului de transport
Articolul 6 Contractul de transport
§ 1 Prin contractul de transport transportatorul se angajează să transporte călătorul, precum şi, dacă este cazul, bagaje şi vehicule la locul de destinaţie şi să livreze bagajele şi vehiculele la locul de destinaţie.
§ 2 Contractul de transport trebuie să fie constatat prin unul sau mai multe legitimaţii de transport emise călătorului. Totuşi, fără a aduce prejudiciu Articolului 9, absenţa, neregularitatea sau pierderea legitimaţiei de transport nu afectează existenţa sau valabilitatea contractului, care în continuare este supus prezentelor Reguli uniforme.
§ 3 Legitimaţia de transport confirmă, până la proba contrară, încheierea şi conţinutul contractului de transport.
Articolul 7 Legitimaţia de transport
§ 1 Condiţiile generale de transport stabilesc forma şi conţinutul legitimaţiilor de transport, precum şi limba şi caracterele în care urmează a fi tipărite şi redactate.
§ 2 Pe legitimaţia de transport trebuie să fie înscris cel puţin:
a) transportatorul sau transportatorii;
b) declaraţia conform căreia transportul este supus, în pofida oricărei clauze contrare, prezentelor Reguli uniforme; aceasta se poate realiza cu sigla CIV;
c) orice altă indicaţie necesară pentru a dovedi încheierea şi conţinutul contractului de transport şi care permite călătorului să beneficieze de drepturile ce decurg din acest contract.
§ 3 Călătorul trebuie să se asigure, la primirea legitimaţiei de transport, că aceasta a fost redactată conform indicaţiilor sale.
§ 4 Legitimaţia de transport este transferabilă dacă nu este nominală şi dacă nu a fost începută călătoria.
§ 5 Legitimaţia de transport poate fi stabilită sub formă de înregistrare electronică de date, care poate fi transformată în semne de scriere lizibile. Procedurile folosite pentru înregistrarea şi cea de tratare a datelor trebuie să fie echivalente, din punct de vedere funcţional, în special în ceea ce priveşte puterea doveditoare a legitimaţiei de transport reprezentată prin aceste date.
Articolul 8
Plata şi rambursarea preţului de transport
§ I Sub rezerva unei convenţii contrare între călător şi transportator, preţul de transport se plăteşte în avans.
§ 2 Condiţiile generale de transport stabilesc condiţiile de rambursare a preţului de transport.
Articolul 9
Dreptul la transport. Excluderea de la transport
§ 1 Încă de la începerea călătoriei, călătorul trebuie să deţină o legitimaţie de transport valabilă şi trebuie să o prezinte cu ocazia controlului legitimaţiilor de transport. Condiţiile generale de transport pot prevedea
a) că un călător care nu prezintă o legitimaţie de transport valabilă, trebuie să plătească, în afara legitimaţiei de tranSţlort, o suprataxă;
b) că un călător care refuză plata imediată a preţului de transport sau a suprataxei, poate fi exclus de la transport;
c) dacă şi în ce condiţii are loc o rambursare a suprataxei.
2 Condiţiile generale de transport pot prevedea că sunt excluşi de la transport sau pot fi excluşi de la transport călătorii care:
a) prezintă un pericol pentru siguranţa şi buna funcţionare a exploatării sau pentru siguranţa celorlalţi călători,
b) incomodează pe ceilalţi călători de manieră intolerabilă,
şi că aceste persoane nu au dreptul la rambursarea nici a preţului de transport, nici a preţului pe care l-au plătit pentru transportul bagajelor lor înregistrate.
Articolul 10
Îndeplinirea formalităţilor administrative
Călătorul trebuie să se conformeze formalităţilor solicitate de autorităţile vamale sau de alte autorităţi administrative.
Articolul 11
Anularea sau întârzierea unui tren. Pierderea legăturii
Transportatorul trebuie, dâcă este necesar, să certifice pe legitimaţia
de transport că trenul a fost anulat sau s-a pierdut legătura.
Titlul III
Transportul de bagaje de mână, animale, bagaje înregistrate şi vehicule
Capitolul I
Prevederi comune
Articolul 12 Obiecte şi animale admise
§ 1 Călătorul poate lua cu el obiecte uşor de purtat (bagaje de mână) precum şi animale vii, în conformitate cu Condiţiile generale de transport. În plus, călătorul poate lua cu el obiecte incomode, în conformitate cu prevederile specifice conţinute în Condiţiile generale de transport. Nu sunt admise ca bagaje de mână obiectele sau animalele care pot deranja sau incomoda călătorii, sau pot provoca o pagubă.
§ 2 Călătorul poate expedia, sub formă de bagaje înregistrate, obiecte şi animale, în conformitate cu Condiţiile generale de transport.
§ 3 Transportatorul poate admite transportul de vehicule cu ocazia unui transport de călători, în conformitate cu prevederile specifice conţinute în Condiţiile generale de transport.
§ 4 Transportul de mărfuri periculoase sub formă de bagaje de mână, bagaje înregistrate, precum şi în sau pe vehicule care, în conformitate cu prezentul Titlu, sunt transportate pe calea ferată, trebuie să se conformeze Regulilor privind Transportul Internaţional Feroviar de Mărfuri Periculoase (RID).
Articolul 13 Verificarea
§ I În cazul unei prezumţii grave de nerespectare a condiţiilor de transport, transportatorul are dreptul de a verifica dacă obiectele (bagaje de mână, bagaje înregistrate, vehicule inclusiv încărcătura lor) şi animalele transportate corespund condiţiilor de transport, dacă legile şi prescripţiile statului în care urmează să aibă loc verificarea nu o interzic. Călătorul trebuie să fie invitat să asiste la verificare. Dacă acesta nu se prezintă sau nu poate fi găsit, transportatorul trebuie să solicite prezenţa a doi martori independenţi.
§ 2 Atunci când s-a constatat că nu s-au respectat condiţiile de transport, transportatorul poate solicita de la călător plata cheltuielilor care decurg din verificare.
Îndeplinirea formalităţilor administrative
Călătorul trebuie să se conformeze formalităţilor solicitate de autorităţile vamale sau de alte autorităţi administrative în cazul când, în timpul transportului, acesta deţine obiecte (bagaje de mână, bagaje înregistrate, vehicule inclusiv încăr tura acestora) sau animale. El va fi prezent la verificarea acestor obiecte, în afara excepţiilor prevăzute de legile şi prescripţiile fiecărui stat.
Capitolul II
Bagaje de mână şi animale
Articolul 15 Supravegherea
Supravegherea bagajelor de mână şi a animalelor, pe care le ia cu sine, incumbă călătorul.
Capitolul III
Bagaje înregistrate
Articolul 16 Expedierea bagajelor înregistrate
§ 1 Obligaţiile contractuale referitoare la expedierea bagajelor înregistrate trebuie să fie constatate printr-un buletin de bagaje înregistrate emisă călătorului.
§ 2 Fără a aduce prejudiciu Articolului 22, absenţa, neregularitatea sau pierderea buletinului de bagaje înregistrate nu afectează existenţa sau valabilitatea convenţiilor referitoare la expedierea bagajelor înregistrate, care se supun în continuare prezentelor Reguli uniforme.
§ 3 Buletinul de bagaje înregistrate face dovada, până la proba contrară, a înregistrării bagajelor şi condiţiilor lor de transport.
§ 4 Până la proba contrară, se presupune că la luarea în sarcină de către transportator, bagajele înregistrate erau în bună stare aparen_tă şi că numărul • şi greutatea bagajelor corespundea menţiunilor existente pe buletinul de bagaje înregistrate.
Articolul 17 Buletinul de bagaje înregistrate
§ l Condiţiile generale de transport stabilesc atât forma cât şi conţinutul buletinului de bagaje înregistrate, precum şi limba şi caracterele cu care trebuie tipărite şi redactate. Articolul 7 § 5 se aplică prin analogie.
§ 2 Pe buletinul de bagaje înregistrate trebuie înscris cel puţin:
a) transportatorul sau transportatorii;
b) indicaţia conform căreia transportul este supus prezentelor Reguli uniforme, în pofida oricărei clauze contrare; aceasta se poate realiza cu sigla CIV;
c) orice altă indicaţie necesară pentru a demonstra obligaţiile contractuale referitoare la expedierea bagajelor înregistrate şi care permite călătorului să-şi valorifice drepturile ce decurg din contractul de transport.
§ 3 Călătorul trebuie să se asigure, la primirea buletinului de bagaje înregistrate, că aceasta a fost redactată conform indicaţiilor sale.
Articolul 18 Înregistrarea şi transportul
§-1 Cu excepţia cazurilor în care se prevede altfel în Condiţiile generale de transport, înregistrarea bagajelor nu are loc decât la prezentarea unei legitimaţii de transport valabile cel puţin până la locul de destinaţie al bagajelor. În celelalte cazuri înregistrarea se realizează în conformitate cu prescripţiile în vigoare, la locul de. expediţie.
§ 2 Atunci când Condiţiile generale de transport prevăd că bagajele pot fi admise la transport fără prezentârea unei legitimaţii, prevederile prezentelor Reguli uniforme care stabilesc drepturile şi obligaţiile călătorului referitoare la bagajele sale înregistrate, se aplică, prin analogie, expeditorului bagajelor înregistrate.
§ 3 Transportatorul poate expedia bagajele înregistrate cu un alt tren sau un alt mijloc de transport şi pe un alt itinerar decât cel utilizat de călător.
Articolul 19
Plata preţului pentru transportul de bagaje înregistrate
Sub rezerva unei convenţii contrare între călător şi transportator, preţul pentru transportul de bagaje înregistrate este plătibil cu ocazia înregistrării.
Articolul 20 Marcarea bagajelor înregistrate
Călătorµ! trebuie să înscrie pe fiecare colet, într-un loc vizibil şi de o manieră suficient de durabilă şi lizibilă:
a) numele său şi adresa,
b) locul de destinaţie.
Articolul 21
Dreptul de a dispune de bagajele înregistrate
§ 1 Dacă circ*mstanţele o pennit şi formalităţile vamale sau ale altor autorităţi administrative nu sunt contrare, călătorul poate solicita restituirea bagajelor la locul de expediere, la predarea buletinului de bagaje înregistrate şi, atunci când aceasta este prevăzută de Condiţiile generale de transport, la prezehtarea legitimaţiei de transport.
§ 2 Condiţiile generale de transport pot conţine alte prevederi referitoare la dreptul de a dispune de bagajele înregistrate, în special modificări ale locului de destinaţie şi eventualele consecinţe financiare de suportat de către călător.
Articolul 22 Linarea
§ 1 Livrarea bagajelor înregistrate se face în schimbul remiterii buletinului de bagaje înregistrate şi, dacă este cazul, în schimbul achitării tarifelor care grevează expediţia. Transportatorul are dreptul, fără a fi obligat, să verifice dacă deţinătorul buletinului are calitatea de a prelua livrarea.
§ 2 Sunt asimilate la livrarea către deţinătorul buletinului de bagaje înregistrate, atunci când sunt efectuate în conformitate cu prescripţiile în vigoare, la locul de destinaţie:
a) remiterea bagajelor către autorităţile . vamale sau comisionare, la sediile lor de expediţie sau la depozitele lor, atunci când acestea nu se află sub supravegherea transportatorului;
b) acţiunea de încredinţare a animalelor vii unui terţ.
§ 3 Deţinătorul buletinului de bagaje înregistrate poate solicita livrarea bagajelor în locul de destinaţie imediat ce expiră timpul convenit cât şi, dacă este cazul, timpul necesar pentru operaţiunile efectuate de către autorităţile vamale sau de către alte autorităţi administrative.
§ 4 În lipsa predării buletinului de bagaje înregistrate, transportatorul nu este obligat să livreze bagajele decât celui care îşi justifică dreptul asupra lor; dacă această dovadă pare insuficientă, transportatorul poate pretinde o garanţie.
§ 5 Bagajele sunt livrate la locul de destinaţie pentru care au fost înregistrate.
§ 6 Deţinătorul buletinului de bagaje înregistrate ale cărui bagaje nu îi sunt livrate în conformitate cu § 3, poate solicita certificarea pe buletin a datei şi orei la care el a solicitat livrarea.
§ 7 Cel în drept poate refuza acceptarea bagajelor, dacă transportatorul nu dă curs solicitării sale de a proceda la verificarea bagajelor înregistrate, în vederea constatării pagubei invocate.
§ 8 În toate celelalte cazuri, livrarea bagajelor se efectuează în conformitate cu prescripţiile în vigoare la locul de destinaţie.
Capitolul IV Vehicule
Articolul 23 Condiţii de transport
Prevederile specifice pentru transportul de vehicule, prevăzute în Condiţiile generale de transport, stabilesc în special condiţiile de acceptare la transport, de înregistrare, de încărcare şi transport, de descărcare şi livrare, precum şi obligaţiile călătorului.
Articolul 24 Buletin de transport
§ l Obligaţiile contractuale referitoare la transportul de vehicule trebuie să fie constatate printr-un buletin de transport emis călătoru)ui. Buletinul de transport poate fi inclus în legitimaţia de transport a călătorului.
§ 2 Prevederile specifice pentru transportul vehiculelor cuprinse în Condiţiile generale de transport detennină forma şi conţinutul buletinului de transport, precum şi limba şi caracterele cu care trebuie tipărite şi redactate. Articolul 7 § 5 se aplică prin analogie.
§3 Pe buletinul de transport trebuie înscris cel puţin:
b) indicaţia conform căreia transportul este supus, în pofida oricărei clauze contrare, prezentelor Reguli uniforme; âceasta se poate realiza cu sigla CIV;
c) orice altă indicaţie necesară pentru a dovedi
obligaţiile contractuale referitoare la transportul de vehicule şi care permite călătorului să-şi valorifice drepturile ce rezultă din contractul de transport.
§4 Călătorul trebuie să se asigure, la primirea buletinului de transport, că aceasta a fost redactată conform indicaţiilor sale.
Articolul 25 Drept aplicabil
Sub rezerva prevederilor prezentului Capitol, prevederile Capitolului III referitoare la transportul de bagaje se aplică la vehicule.
Titlul IV Răspunderea transportatorului
Capitolul I
Răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor
Articolul 26 Baza răspunderii
§ 1 Transportatorul este răspunzător pentru paguba rezultată din • decesul, vătămarea corporală sau orice alt prejudiciu al integrităţii fizice sau psihice a călătorului, cauzat printr-un accident în legătură cu exploatarea feroviară, produs în timpul în care călătorul se află în vehicule feroviare, intră sau iese din acestea, indiferent care este infrastructura feroviară utilizată.
§ 2 Transportatorul este exonerat de răspundere:
a) dacă accidentul a fost provocat de împrejurări străine de exploatare feroviară şi pe care transportatorul, cu toate diligenţele cerute de circ*mstanţele specifice ale cazului în speţă, nu le putea evita şi ale căror consecinţe nu le putea preîntâmpina;
b) în măsura în care accidentul este din culpa călătorului;
c) dacă accidentul este cauzat de comportamentul unui terţ pe care transportatorul, cu toate diligenţele cerute de circ*mstanţele specifice ale cazului în speţă, nu îl putea evita şi ale cărui consecinţe nu le putea preîntâmpina; un alt operatorr care utilizează aceeaşi infrastructură feroviară nu este considerat ca fiind un terţ; nu se va aduce atingere dreptului de regres.
§ 3 Dacă accidentul este cauzat de comportamentul unui terţ şi dacă, în ciuda acestui fapt, transportatorul nu este în întregime exonerat de răspunderea sa în conformitate cu § 2, litera c), el răspunde pentru tot în limitele prezentelor Reguli'unifonne şi fără a aduce prejudiciu dreptului său de regres împotriva terţului.
§ 4 Prezentele Reguli uniJonne nu aduc atingere răspunderii care poate reveni transportatorului pentru cazurile neprevăzute la§ l.
a) transportatorul sau transportatorii; § 5 Atunci când un transport, care face obiectul unui contract
de transport unic, este efectuat de către transportatori succesivi, este
răspunzător, în caz de deces şi vătămare corporală a călătorilor, transportatorul, care avea în sarcină, în conformitate cu contractul de transport, prestaţia de serviciu de transport în cursul căruia s-a produs accidentul. Atunci când această prestaţie nu a fost realizată de transportator, ci de un transportator substituit, cei doi transportatori sunt răspunzători în mod solidar, în conformitate cu prezentele Reguli uniforme.
Articolul 27
Daune-interese în caz de deces
§ I În caz de deces al călătorului, daunele-interese cuprind:
a) cheltuielile necesare ca urmare a decesului, în special cele pentru transportul cadavrului şi pentru funerarii;
b) dacă decesul nu a survenit imediat, daunele-interese prevăzute în Articolul 28.
§ 2 Dacă, prin decesul unui călător, persoanele faţă de care acesta avea sau ar fi avut în viitor o obligaţie de întreţinere, în baza legii, sunt private de sprijinul lor, aceste persoane au dreptul de asem*nea să fie despăgubite pentru această pierdere. Acţiunea în daune-interese a persoanelor cărora călătorul le asigura întreţinerea, fără a fi obligat prin lege, este reglementată de legislaţia naţională.
Articolul 28
Daune-interese în caz de vătămare corporală
În caz de vătămare corporală sau de orice alt prejudiciu al integrităţii fizice sau psihice a călătorului, daunele-interese cuprind:
a) cheltuielile necesare, în special cele pentru tratament şi transport;
b) repararea prejudiciului cauzat fie prin incapacitate de muncă totală sau parţială, fie prin sporirea trebuinţelor.
Articolul 29
Despăgubiri pentru alte prejudicii corporale
Legislaţia naţională stabileşte dacă, şi în ce măsură, transportatorul trebuie să plătească daune-interese pentru prejudicii corporale, altele decât cele prevăzute la Articolele 27 şi 28.
Articolul 30
Forma şi suma daunelor-interese în caz de deces şi vătămare corporală
§ 1 Daunele-interese prevăzute la Articolul 27 § 2 şi la Articolul 28, litera b) trebuie acordate sub formă de sumă globală. Totuşi, dacă legislaţia naţională permite alocarea unei rente, ele se acorliă sub această formă, atunci când călătorul vătămat sau persoanele în drept la care s-a tăcut referire în Articolul 27 § 2 o cer.
§ 2 Suma daunelor-interese care urmează a fi acordate potrivit
§ I, se stabileşte în conformitate cu legislaţia naţională. Totuşi, în aplicarea prezentelor Reguli uniforme, este fixată o limită maximă de ]75.000 unităţi de cont· în capital sau în rentă anuală corespunzând acestui capital, pentru fiecare călător, în cazul în care legislaţia naţională prevede o limită maximală de valoare mai mică.
Articolul 31
Alte mijloace de transport
§ I Sub rezerva lui § 2, prevederile referitoare Ia răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor nu sunt aplicabile pagubelor survenite în timpul
transportului care, conform contractului de transport, nu era un transport feroviar.
§ 2 Totuşi, atunci când vehiculele sunt transportate cu feribotul, prevederile referitoare la răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a călătoril6r se aplică pagubelor Ia care s-a făcut referire în Articolul 26 § l şi Articolul 33 § l, cauzate de un accident în legătură cu exploatarea feroviară, survenit în timp ce călătorul se află în vehiculele menţionate, sau în timpul intrării sau ieşirii din acestea.
§ 3 Atunci când, ca urmare a unor circ*mstanţe excepţionale, exploatarea feroviară este în mod provizoriu întreruptă iar călătorii. sunt transportaţi cu un alt mijloc de transport, transportatorul este răspunzător în conformitate cu prezentele Reguli uniforme.
Capitolul II
Răspunderea în caz de nerespectare a orarelor
Articolul 32
Răspunderea în caz de anulare, întârziere sau pierdere a
legăturii
§ I Transportatorul este răspunzător faţă de călător pentru paguba rezultată din faptul că, din cauza anulării, întârzierii sau pierderii unei legături, călătoria nu poate fi continuată în aceeaşi zi, sau continuarea nu poate fi cerută în mod rezonabil în aceeaşi zi din cauza circ*mstanţelor date. Daunele-interese cuprind cheltuielile rezonabile de cazare, precum şi cheltuielile rezonabile ocazionate de informarea persoanelor care-l aşteptau pe călător.
§ 2 Transportatorul este exonerat de această răspundere, atunci când anularea, întârzierea sau pierderea legăturii este imputabilă uneia din cauzele următoare:
a) circ*mstanţe exterioare exploatării feroviare pe care transportatorul, cu toate diligenţele cerute particularităţile cazului în speţă, nu Ie putea evita şi a căror consecinţe nu le putea preîntâmpina,
b) o vină a călătorului sau
c) comportamentul unui terţ pe care transportatorul, cu toate diligenţele cerute de circ*mstanţele specifice ale cazului în speţă, nu putea să-l evite şi ale cărui consecinţe nu le putea preîntâmpina; un alt operator care utilizează aceeaşi infrastructură feroviară nu este considerat ca fiind un terţ; nu se aduce atingere dreptului de regres.
§ 3 Legislaţia naţională stabileşte dacă şi în ce măsură, transportatorul trebuie să plătească daune-interese pentru prejudicii altele decât cele prevăzute la § 1. Această prevedere nu aduce atingere Articolului 44.
Capitolul III
Răspunderea în cazul bagajelor de mână, animalelor, bagajelor
înregistrate şi vehiculelor
Secţiunea 1 Bagaje de mână şi animale
Articolul 33 Răspunderea
§ 1 În caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor, transportatorul este, de asem*nea, răspunzător pentm paguba care
rezultă din pierderea totală sau parţială, sau avarierea obiectelor pe care călătorul fie le avea asupra sa, fie ca bagaj de mână; această prevedere se aplică şi pentru animalele pe care călătorul le avea cu el. Articolul 26 se aplică prin analogie.
§ 2 În celelalte cazuri, transportatorul nu este răspunzător pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială, sau avarierea obiectelor, bagajelor de mână sau animalelor a căror supraveghere era în sarcina călătorului în conformitate cu Articolul 15, cu excepţia cazului în care paguba este cauzată de o vină a transportatorului. Celelalte Articole ale Titlului IV, cu excepţia Articolului 51 şi Titlului VI, nu se aplică în acest caz.
Articolul 34
Limitarea daunelor-interese în caz de pierdere sau avariere a obiectelor
Atunci când transportatorul este răspunzător în baza Articolului 33
§ l, trebuie să plătească o despăgubire până la o sumă de 1.400 de unităţi de cont pentru fiecare călător.
Articolul 35 Exonerarea de răspundere
Transportatorul nu este răspunzător faţă de călător pentru paguba care rezultă din faptul că acesta nu se conformează prescripţiilor autorităţilor vamale sau ale altor autorităţi administrative.
Secţiunea 2 Bagaje înregistrate
Articolul 36 Baza răspunderii
§ l Transportatorul este răspunzător pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială şi avarie a bagajelor înregistrate survenită în intervalul de timp dintre preluarea de către transportator până la livrare, precum şi în caz de întârziere la livrare.
§ 2 Transportatorul este exonerat de această răspundere în măsura în care pierderea, avarierea sau întârzierea la livrare a avut drept cauză o vină a călătorului, un ordin dat de acesta nerezultând dintr-o vină a transportatorului, unui viciu propriu al bagajelor înregistrate, sau unor circ*mstanţe pe care transportatorul nu putea să le .evite şi ale căror consecinţe nu putea să le preîntâmpine.
§ 3 Transportatorul este exonerat de această răspundere în măsura în care pierderea sau avaria rezultată ca urmare a unor riscuri. specifice inerente în una sau mai multe din următoarele circ*mstanţe:
a) absenţa ambalajului sau ambalarea inadecvată;
b) natura specială a bagajelor;
c) expedierea ca bagaje a obiectelor excluse de la transport.
Articolul 37
Sarcina probei
§ l Sarcina probei că pierderea, avaria sau întârzierea la livrare s-a datorat uneia din cauzele prevăzute la Articolul 36 § 2, incumbă transportatorul.
§ 2 Atunci când transportatorul stabileşte că, ţinând cont de circ*mstanţele de fapt, pierderea sau avaria a putut rezulta din unul sau mai multe riscuri specifice prevăzute în Articolul 36 § 3, există prezumţia că ea rezultă din aceste riscuri. Persoana în drept îşi păstrează dreptul, totuşi, de a face dovada că paguba nu a avut drept cauză, în totalitate sau în parte, unul din aceste riscuri.
Articolul 38 Transportatori succesivi
Dacă un transport care face obiectul unui contract de transport unic este efectuat de mai mulţi transportatori succesivi, fiecare transportator, Ia preluarea bagajelor cu · buletinul de bagaje înregistrate sau vehiculul cu buletinul de transport, devine parte la contractul de transport, în ceea ce priveşte expedierea bagajelor sau transportul vehiculelor, în conformitate cu precizările buletinului de bagaje înregistrate sau buletinului de transport şi îşi asumă obligaţiile care decurg din acesta. În acest caz, fiecare transportator răspunde de efectuarea transportului pe parcursul total, până la livrare.
Articolul 39
Transportator substituit
§ 1 Atunci când transportatorul a încredinţat, în totalitate sau în parte, executarea transportului către un transportator substituit, care este sau nu în exerciţiul unei funcţiuni care îi este recunoscută în contractul de transport, transportatorul nu rămâne mai puţin răspunzător pentru întregul transport.
§ 2 Toate prevederile prezentelor Reguli uniforme care reglementează răspunderea transportatorului se aplică, de asem*nea, şi în cazul răspunderii transportatorului substituit în privinţa transportului efectuat prin grija sa. Articolele 48 şi 52 se aplică atunci când o acţiune în justiţie este introdusă împotriva agenţilor sau oricăror alte persoane la serviciul cărora transportatorul substituit recurge pentru efectuarea transportului.
§ 3 Orice convenţie specifică prin care transportatorul îşi asumă obligaţii care nu-i revin în baza prezentelor Reguli uniforme, sau renunţă Ia drepturile conferite prin aceste Reguli unifom1e, este fără efect în ceea ce priveşte transportatorul substituit care nu l-a acceptat în mod expres şi în scris. Indiferent dacă transportatorul substituit a acceptat sau nu această înţelegere, transportatorul rămâne, totuşi, legat prin obligaţiunile sau renunţările care rezultă din convenţia specifică menţionată.
§ 4 Atunci când şi în măsura în care transportatorul şi transportatorul substituit sunt răspunzători, răspunderea lor este solidară.
§ 5 Valoarea totală a despăgubirii datorate de transportator, de transportatorul substituit precum şi de agenţii ,lor şi de celelalte persoane la serviciul cărora au recurs pentru efectuarea transportului, nu depăşeşte limitele prevftzute prin prezentele Reguli uniforme.
§ 6 Prezentul Articol nu aduce atingere dreptului de regres care poate exista între transportator şi transportatorul substituit.
Articolul 40 Prezumţia de pierdere
§ 1 Persoana în drept poate, fără să aibă de fumizat alte dovezi, să considere ca pierdut un colet atunci când n-a fost livrat sau pus la dispoziţia sa în termen de paisprezece zile de la cererea de livrare prezentată în conformitate cu Articolul 22 §3.
§ 2 Dacă un colet considerat pierdut este regăsit în cursul anului care urmează de la cererea de livrare, transportatorul trebuie să avizeze persoana în drept, dacă adresa sa este cunoscută sau poate fi aflată.
§ 3 În treizeci de zile de la primirea avizului la care s-a făcut referire la § 2, persoana în drept poate solicita să i se livreze coletul. În acest caz, el trebuie să plătească cheltuielile aferente transportului coletului la locul de expediţie până la cel în care va avea loc livrarea şi să restituie despăgubirea primită, din care se reţin, dacă este cazul, cheltuielile incluse în aceasta. Totuşi, el îşi păstrează dreptul de a pretinde despăgubire pentru întârzierea la livrare prevăzută la Articolul 43.
§ 4 Dacă coletul regăsit nu a fost revendicat în termenul prevăzut la § 3 sau dacă coletul este recuperat la mai mult de un an de la cererea de livrare, transportatorul dispune asupra acestuia în conformitate cu legile şi prescripţiile în vigoare în locul unde a fost găsit coletul.
Articolul 41
Despăgubirea în caz de pierdere
§ l În caz de pierdere totală sau parţială a bagajelor înregistrate, transportatorul trebuie să plătească, în afara tuturor celorlalte daune-interese:
a) dacă suma pagubei este dovedită, o despăgubire egală cu această sumă care să nu depăşească totuşi 80 de unităţi de cont pe kilogram lipsă din masă brută sau 1.200 de unităţi de cont pe colet;
Articolul 43
Despăgubirea în caz de întârziere la livrare
§ 1 În caz de întârziere la livrare a bagajelor înregistrate, transportatorul trebuie să plătească, pentru fiecare perioada integr l!!. de douăzeci şi patru de ore de la solicitarea livrării, care nu depăşeşte maximum de paisprezece zile:
a) dacă persoana în drept aduce dovada că o pagubă, inclusiv o avarie, a rezultat din aceasta, o despăgubire egală cu valoarea pagubei, până la. un maximum de 0,80 unităţi de cont pe kilogram de masă brută a bagajelor sau de 14 unităţi de cont pe colet, livrat cu întârziere;
b) dacă persoana în drept nu aduce dovada că o pagubă a rezultat din aceasta, o despăgubire forfetară de O,14 unităţi de cont pe kilogram de masă brută a bagajelor sau de 2,80 unităţi de cont pe colet, livrate cu întârziere. •
Modul de despăgubire, pe kilogram lipsă sau pe colet, este stabilit în Condiţiile generale de transport.
§ 2 În caz de pierdere totală a bagajelor, despăgubirea prevăzută la§ I nu Sţ cumulează cu cea prevăzută în Articolul 41.
§ 3 În caz de pierdere parţială a bagajelor, despăgubirea prevăzută la §l este plătită pentru partea care nu a fost pierdută.
§ 4 În caz de avarie a bagajelor care nu a survenit în urma întârzierii la livrnre, despăgubirea prevăzută la § I se cumulează, dacă este cazul, cu cea prevăzută în Articolul 42.
§ 5 În nici un caz cumulul despăgubirilor prevăzute la § I împreună cu cele prevăzute la Articolele 41 şi 42 nu permite plata unei despăgubiri care să o depăşească pe cea care ar fi datorată în caz de pierdere totală a bagajelor.
Secţiunea 3
Vehicule
b) dacă suma pagubelor nu este dovedită, o despăgubire forfetară de 20 de unităţi de cont pe kilogram lipsă din masă brută sau 300 de unităţi de cont pe colet.
Modul de despăgubire, pe kilogram lipsă sau pe colet, este stabilit în Condiţiile generale de transport.
§ 2 Transportatorul trebuie să restituie, în plus, preţul pentru transportul bagajelor şi celelalte sume plătite în legătură cu transpmtul coletului pierdut, precum şi tarifele vamale şi tarifele de acciză deja achitate.
Articolul 42 Despăgubirea în caz de avarie
§ I În caz de avarie a bagajelor înregistrate, transportatorul trebuie să plătească, excluzând toate celelalte daune-interese, o despăgubire echivalentă cu deprecierea bagajelor.
§ 2 Despăgubirea nu depăşeşte:
a) suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere totală, dacă toate bagajele sunt depreciate datorită avariei;
b) suma la care s-ar fi ajuns în caz de pierdere a părţii depreciate, dacă doar o parte din bagaje s-a depreciat datorită avariei.
Articolul 44
Despăgubirea în caz de întârziere
§ I În caz de întârziere la încărcare dintr-o cauză imputabilă transportatorului sau de întârziere la livrare a unui vehicul, transportatorul trebuie să plătească, atunci când persoana în drept aduce dovada că a rezultat o astfel de pagubă, o despăgubire care nu depăşeşte valoarea preţului de transport.
§ 2 Dacă persoana în drept renunţă la contractul de transport, în caz de întârziere la încărcare dintr-o cauză imputabilă transportatorului, preţul de transport este rambursat persoanei în drept. În plus, aceasta poate, dacă aduce dovada că paguba a rezultat în urma întârzierii, să pretindă o despăgubire care nu depăşeşte preţul de transport.
Articolul 45 Despăgubirea în caz de pierdere
În caz de pierdere totală sau parţială a unui vehicul, despăgubirea care trebuie plătită persoanei în drept pentru paguba dovedită e.ste calculată pe baza valorii uzuale a vehiculului. Aceasta nu depăşeşte
8.000 de unităţi de cont. O remorcă cu sau fără încărcătură este considerată ca un vehicul separat.
Articolul 46 Răspunderea în privinţa altor obiecte
§ 1 În privinţa obiectelor lăsate în vehicul sau care se găsesc în portbagaj (de ex. portbagaj sau port schi), fixate de vehicul, transportatorul nu este răspunzător decât pentru paguba survenită din vina sa. Despăgubirea datorată nu depăşeşte l.400 unităţi de cont.
§ 2 În pnvmţa obiectelor fixate la exteriorul vehiculului, inclusiv portbagajele menţionate la § 1, transportatorul nu este răspunzător decât dacă se face dovada că paguba rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune pe care transportatorul a comis-o fie cu intenţia de a provoca o astfel de pagubă, fie în mod temerar şi în
_cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta, probabil, o astfel de pagubă.
Articolul 47 Legislaţia aplicabilă
Sub rezerva prevederilor prezentei Secţiuni, prevederile Secţiunii 2
referitoare la răspunderea pentru bagaje se aplică la vehicule.
Capitolul IV Prevederi comune
rezonabil, piesele justificative cerute pentru lichidarea definitivă a reclamaţiei, dobânzile nu curg în perioada dintre expirarea termenului fixat şi depunerea efectivă a respectivelor piese.
Articolul 50 Răspunderea în caz de accident nuclear
Transportatorul este exonerat de răspunderea care îi revine în baza prezentelor Reguli uniforme atunci când paguba a fost cauzată în urma unui accident nuclear, şi atunci când operatorul unei instalaţii nucleare sau altă persoană care o înlocuieşte este răspunzătoare pentru acea pagubă, prevăzută de legile şi prescripţiile unui stat, care reglementează răspunderea în domeniul energiei nucleare.
Articolul 51
Persoane pentru care răspunde transportatorul
Transportatorul răspunde pentru agenţii săi şi pentrn celelalte persoane la serviciile cărora recurge, sau pentru executarea transportului, atunci când respectivii agenţi şi alte persoane acţionează în exerciţiul funcţiunii lor. Gestionarii infrastructurii feroviare pe care se efectuează transportul sunt consideraţi persoane la serviciile cărora transportatorul recurge pentru efectuarea transportului.
Articolul 48
Decăderea din dreptul de a invoca limitele de răspundere
Limitele de răspundere prevăzute în prezentele Reguli uniforme, precum şi prevederile legislaţiei naţionale care limitează despăgubirile la o sumă determinată, nu se aplică, dacă se face dovada că paguba rezultată în urma unui'act sau unei omisiuni pe care transportatorul a comis-o fie cu intenţia de a provoca o astfel de pagubă, fie în mod temerar şi în cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta, probabil, o astfel de pagubă.
Articolul 52 Alte acţiuni în justiţie
§ l În toate cazurile în care prezentele Reguli uniforme se aplică, orice acţiune în justiţie cu privire la răspundere, indiferent de motive, nu poate fi introdusă împotriva transportatorului decât în condiţiile şi limitele prevăzute în prezentele Reguli uniforme.
§ 2 Se aplică aceiaşi procedură pentru orice acţiune în justiţie introdusă împotriva agenţilor şi a altor persoane pentru care transportatorul răspunde în conformitate cu A11icolului 51.
Articolul 49 Convertibilitate şi dobânzi
§ l Atunci când calculul despăgubirii implică convertibilitatea sumelor exprimate în unităţi monetare străine, aceasta este efectuată la rata de schimb aplicabilă de la data şi locul în care se efectuează plata despăgubirii.
§ 2 Persoana în drept poate pretinde dobândă asupra
Călătorul este pagubă:
Titlul V Răspunderea călătorului
Articolul 53
Principii specifice de răspundere
răspunzător în faţa transpo11atorului pentru orice
despăgubirii, calculată în procent de cinci la sută pe an, începând a) din ziua reclamaţiei prevăzută în Articolul 55 sau, dacă nu s-a făcut reclamaţie, din ziua acţionării în justiţie.
rezultată din nerespectarea obligaţiilor sale în vinutea
1. Articolelor I O, 14 şi 20,
2. prevederilor specifice pentru transportul vehiculelor.
§ 3 Totuşi, în cazul unei despăgubiri datorate conform Articolelor 27 şi 28, dobânda se aplică numai de la data la care au avut loc evenimentele relevante care servesc la evaluarea sumei despăgubirii, dacă data respectivă este ulterioară datei reclamaţiei sau datei acţionării în justiţie.
§ 4 În privinţa bagajelor, dobânda este datorată numai în cazul în care despăgubirea depăşeşte 16 unităţi de cont pe buletin de bagaje înregistrate.
§ 5 În privinţa bagajelor, dacă persoana în drept nu înaintează transportatorului, într-un termen care i-a fost fixat într-un mod
conţinute în Condiţiile generale de transport, sau
3. Regulamentului privind Transportul Internaţional Feroviar de Mărfuri Periculoase (RlD),
sau
b) cauzată de către obiectele sau animalele pe care le ia cu
sine.
cu excepţia cazului în care el dovedeşte că paguba a fost cauzată de circ*mstanţe pe care nu le-a putut evita şi ale căror consecinţe nu le-a putut preîntâmpina, în ciuda faptului că el a făcut dovada diligenţei cerute unui călător exemplar. Această prevedere nu aduce atingere răspunderii transportatorului în conformitate cu Articolele 26 şi 33 § 1.
Titlul VI Exercitarea drepturilor
Articolul 54
Constatarea pierderii parţiale sau a avariei
§ l Atunci când o pierdere parţială sau o avarie a unui obiect
transportat, aflat sub paza transportatorului (bagaje, vehicul7), este descoperită sau este presupusă de către transportator sau pretmsă de
persoana în drept, transportatorul trebuie să întocmească fără întârziere şi, dacă este posibil, în prezenţa persoanei în drept, un proces-verbal de constatare, menţionând natura agubei, stare obiectului, şi, pe cât posibil, importanţa pagubei, cauza sa ş1 momentul în care s-a produs.
§ 2 O copie a procesului-verbal de constatare trebuie să fie transmisă gratuit persoanei în drept.
§ 3 În cazul în care persoana în drept nu acceptă constatările din procesul-verbal, aceasta poate solicita ca starea în care se află bagajele sau vehiculul precum şi cauza şi sum_a pagu? i să fie constatate de către un expert numit de către părţile part1c1pante la contractul de transport sau de către o instanţă. Procedura este supusă legilor şi prescripţiilor statului unde are loc constatarea.
Articolul 55 Reclamaţii
§ 1 Reclamatiile referitoare la răspunderea transportatorului în caz de deces sa vătămare corporală a călătorilor trebuie să fie adresate în scris transportatorului împotriva căruia poate fi introdusă o acţiune în justiţie. În cazul unui transport care face obiectul unui contract unic şi efectuat de transportatori succesivi, reclamatiile, pot fi adresate, în mod egal, fie primului fie ultimului transportator, precum şi transportatorului care are sediul principal sau sucursala sau biroul în care a încheiat contractul de transport în statul în care călătorul are domiciliul sau reşedinţa obişnuită.
§ 2 Celelalte reclamaţii referitoare la contractul de transport trebuie să fie adresate în scris transportatorului menţionat în Articolul 56 §§ 2 i 3.
§ 3 Piesele pe care persoana în drept le consideră utile a însoţi reclamatia trebuie să fie prezentate fie în original, fie în copii, dacă este c l, copiile fiind autentificate corespunzător, dacă tranSţJortatorul o cere. În vederea soluţionării reclamaţiei, transportatorul poate solicita restituirea legitimaţiei de transport, a buletinului de bagaje înregistrate şi a buletinului de transport.
Articolul 56
Transportatori care pot fi acţionaţi în justiţie
§ 1 O acţiune în just1ţ1e bazată pe răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare. corporală a călătorilor nu poate fi introdusă decât împotriva unm transportator răspunzător în sensul Articolului 26 § 5.
§ 2 Sub rezerva § 4, celelalte acţiuni în justiţie introduse de călători pe baza contractului de transport, pot fi introduse numai împotriva primului sau ultimului transportat r sau împ triva transportatorului care execută partea de transport m cursul căreia s-a produs faptul generator al acţiunii în justiţie.
§ 3 Atunci când, în cazul unor transporturi efectuate de către transportatori succesivi, transportatorul care trebuie să livreze bagajul sau vehiculul, este înscris, cu consimţământul său, pe buletinul de bagaje înregistrate sau pe buletinul de transport, acesta poate fi acţionat în justiţie în conformitate cu § 2, chiar dacă nu a preluat bagajul sau vehiculul.
§.4 Acţiunea în justiţie privind recuperarea unei sume plătite în baza contractului de transport, poate fi introdusă împotriva transportatorului care a perceput această sumă s u împotriva celui în beneficiul căruia a fost percepută suma respectivă.
§ 5 Acţiunea în justiţie poaţe fi introdus.ă împotriv ui transportator, altul decât cei menţionaţi la §§ 2 ş1 4, atunci_ cand această acţiune în justiţie este prezentată ca cerere rec?nve?t• nală sau ca excepţie în instanţă, referitoare la o reclamaţie prmc1pală bazată pe acelaşi contract de transport.
§ 6 În măsura în care prezentele Reguli uniforme se aplică transportatorului substituit, acesta poate, de asem*nea, să fie acţionat în justiţie.
§ 7 Dacă reclamantul are de ales între mai _mulţi :1" SP?i:tatori, dreptul său de opţiune se stinge imediat ce acţmnea m J st1ţ1_e este introdusă împotriva unuia din aceştia; acest lu ru se aplică ş acă reclamantul poate alege între unul sau mai mulţi transportaton ş1 un transportator substituit.
Articolul 57 Instanţa
§ 1 , Acţiunile în justiţie bazate pe prezentele Reguli uniforme pot fi introduse în faţa instanţelor competente ale statelor membre desemnate de comun acord de către părţi, sau în faţa instanţei competente a unui stat membru pe teritoriul căruia pârâtul are domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită, sediul principal sau sucursala sau biroul în care s-a încheiat contractul de transport. Nu pot fi sesizate alte instanţe.
§ 2 Atunci când o acţiune în justiţie bazată pe pr:zentele Reguli uniforme este introdusă în instanţă în faţa unui orga jurisdicţional competent în condiţiile prevăzute la § l, sau atunci când într-un astfel de litigiu, uil verdict a fost pronunţat de o astfel de instanţă, nu poate fi introdusă nici o nouă acţiune în justiţi pentru aceeaşi cauză între aceleaşi părţi, decât dacă decizia instanţei în fata căreia a fost introdusă prima acţiune în justiţie nu poate fi exec torie în statul unde este introdusă noua acţiune în justiţie.
Articolul 58
Stingerea acţiunii în justiţie
în caz de deces sau vătămare corporală
§ 1 Orice acţiune în justiţie a persoanei în drept bazată pe răspunderea transportatorului, în caz de 1eces sau vă ămare corporală a călătorilor, se stinge, dacă nu se semnalează accidentul suferit de călător de către persoana în drept, într-un termen de doisprezece luni de la data constatării pagubei, unuia _dint:e transportatorii căruia îi poate fi prezentată o reclamaţ1e, m conformitate cu Articolul 55 § l. Atunci când persoana în drept sesizează verbal accidentul transportatorului, acesta trebuie să elibereze o dovadă a acestei sesizări verbale.
§ 2 Totuşi, acţiunea în justiţie nu se stinge dacă
a) în termenul prevăzut Aa § I, persoana în drept a prezentat o reclamaţie pe lângă unul din transportatorii desemnaţi în Articolul 55 § 1;
b) în termenul prevăzut la § I, transportatorul răspunzător a luat cunoştinţă, pe o alta cale, de accidentul suferit de călător;
c) accidentul nu a fost semnalat sau a fost semnalat tardiv, în urma unor circ*mstanţe care nu pot fi imputate persoanei în drept;
d) persoana în drept dovedeşte că accidentul a avut drept cauză o vină a transportatorului.
Articolul 59 Stingerea acţiunii în justiţie
izvorâtă din transportul de bagaje
§ l Acceptarea bagajelor de către persoana în drept stinge orice acţiune în justiţie împotriva transportatorului, izvorâtă din contractul de transport în caz de pierdere parţială, avarie sau întârziere la livrare.
§ 2 Totuşi, acţiunea în justiţie nu se stinge:
a) în caz de pierdere parţială sau avarie, dacă
l. pierderea sau avaria a fost constatată în conformitate cu Articolul 54, înainte ca persoana în drept să accepte bagajele;
2. constatarea care ar fi trebuit să fie făcută în conformitate cu Articolul 54, a fost omisă exclusiv din vina transportatorului;
b) în caz de pagubă neaparentă, a cărei existenţă este constatată după acceptarea bagajelor de către persoana în drept, dacă aceasta
1. solicită constatarea în conformitate cu Articolul 54 imediat după descoperirea pagubei şi cel mai târziu în cele trei zile care urmează acceptării bagajelor, şi
2. dovedeşte, în plus, că paguba este produsă între luarea în primire de către transportator şi livrare;
c) în caz de întârziere la livrare, dacă persoana în drept a valorificat, în cele douăzeci şi unu de zile, drepturile sale, pe lângă unul din transportatorii menţionaţi în Articolul 56 § 3;
d) dacă persoana în drept dovedeşte că paguba are drept cauză o vină a transportatorului.
Articolul 60
Termenul de prescripţie
§ l Termenul de prescripţie a acţiunii în justiţie privind daunele-interese bazate pe răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a călătorilor este:
a) pentru călător, de trei ani, începând cu ziua următoare accidentului;
b) pentru celelalte persoane în drept, de trei ani, începând de a doua zi de la decesul călătorului, fără ca acest termen să poată totuşi depăşi cinci ani cu începere din ziua următoare accidentului.
§ 2 Termenul de prescripţie pentru celelalte acţiuni în justiţie izvorâte din contractul de transport este de un an. Totuşi, termenul de prescripţie este de doi ani, dacă este vorba de o acţiune în justiţie privind paguba care a rezultat în urma unui act sau unei omisiuni comisă fie cu intenţia de a provoca o astfel de pagubă, fie în mod
temerar şi în cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta, probabil, o astfel de pagubă.
§ 3 Termenul de prescripţie prevăzut la § 2 curge pentru acţiuni în justiţie:
a) • pentru despăgubirea pierderii totale, din a
paisprezecea zi care urmează expirării termenului prevăzut în Articolul 22 §3;
b) pentru despăgubirea pierderii parţiale, avariei sau întârzierii la livrare, din ziua când a avut loc livrarea;
c) în toate celelalte cazuri referitoare la transportul călătorilor, din ziua expirării valabilităţii legitimaţiei de transport.
Ziua indicată pentru începerea termenului de prescripţie nu este inclusă în termen.
§ 4 În cazul unei reclamaţii scrise adresată transportatorului, în conformitate cu Articolul 55, împreună cu piesele justificative necesare, termenul de prescripţie este suspendat până la data la care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie piesele care sunt anexate. În cazul acceptării parţiale a reclamaţiei, termenul de prescripţie îşi reia cursul pentru acea parte a reclamaţiei care rămâne în litigiu. Sarcina probei primirii reclamaţiei sau răspunsului şi cea a restituirii pieselor incumbă părţii care invocă aceste fapte. Termenul de prescripţie nu se suspendă pentru reclamaţiile ulterioare care au acelaşi obiect.
§ 5 Acţiunea în justiţie prescrisă nu poate fi exercitată, nici chiar sub forma unei cereri reconvenţionale sau a unei excepţii.
§ 6 De altfel, suspendarea şi încetarea termenului de prescripţie sunt reglementate de legislaţia naţională.
Titlul VII
Raporturi între transportatori
Articolul 61
Distribuirea preţului de transport
§ I Orice transportator trebuie să plătească transportatorilor interesaţi partea care le revine dintr-un preţ de transport pe care l-a încasat sau pe care ar fi trebuit să-l încaseze. Modalităţile de plată sunt fixate prin convenţie între transportatori.
§ 2 Articolul 6 § 3, Articolul 16 § 3 şi Articolul 25 se aplică şi în privinţa raporturilor dintre transportatorii succesivi.
Articolul 62
Dreptul de regres
§ l Transportatorul care a plătit o despăgubire în baza prezentelor Reguli uniforme, are un drept de regres împotriva transportatorilor care au participat I transport ,în conformitate cu prevederile următoare:
a) transportatorul care a cauzat paguba este singurul răspunzător;
b) atunci când paguba a fost cauzată de mai mulţi transportatori, fiecare dintre ei răspunde pentru paguba pe care a cauzat-o; dacă distincţia este imposibilă, despăgubirea este repartizată între ei în confom1itate cu litera c);
c) dacă nu se poate dovedi care dintre transportatori a cauzat paguba, despăgubirea este repartizată între toţi transportatorii
care au . participat la transport, cu excepţia acelora care demonstrează că paguba nu a fost cauzată de aceştia; repartizarea se face proporţional cu partea din preţul de transport care revine fiecărui transportator.
§ 2 În cazul insolvabilităţii unuia dintre transportatori, partea care îi revenea şi care nu este plătită de el este repartizată între toţi ceilalţi transportatori care au participat la transport, proporţional cu parte din preţul de transport care revine fiecăruia dintre ei.
Articolul 63 Procedura de regres
§ 1 Temeinicia plăţii efectuate de către transportatorul care exercită un drept de regres în conformitate cu Articolul 62, nu poate fi contestată de către transportatorul împotriva căruia este exercitat regresul, atunci când despăgubirea a fost fixată de o instanţă, iar acestui ultim transportator, corect desemnat, i s-a pennis să intervină în proces. Instanţa, sesizată prin acţiunea principală în justiţie, fixe.Eă termenele acordate pentru semnarea chemării în judecată şi pentru intervenţie.
§ 2 Transportatorul care îşi exercită dreptul de regres, trebuie sa,ş1 formuleze reclamaţia la una şi aceeaşi instanţă pentru toţi transportatorii cu care nu a racut o înţelegere, sub sancţiunea de a-şi pierde dreptul de regres împotriva celor pe care nu i-a acţionat în judecată.
§ 3 Instanţa trebuie să statuteze printr-o singură şi unică hotărâre asupra tuturor acţiunilor în regres de care este sesizat.
§ 4 Transportatorul care doreşte să valorifice dreptul său de regres, poate sesiza instanţa statului pe teritoriul căruia unul din transportatorii participanţi la transport are sediul principal sau sucursala sau biroul care a încheiat contractul de transport.
§ S Atunci când acţiunea în justiţie trebuie introdusă împotriva mai multor transportatori, transportatorul reclamant poate alege între instanţele competente în conformitate cu § 4, pe aceea în faţa căruia va introduce acţiunea sa în regres.
§ 6 Nu pot fi introduse în instanţă acţiuni în regres referitoare la cererea de despăgubire exercitată de persoana în drept la contractul de transport.
Articolul 64
Convenţii referitoare la acţiuni în regres
Transportatorii sunt liberi să convină între ei prevederi care derogă de la Articolele 61 şi 62.
Reguli uniforme privind Contractul de Transport Jnternaţional Feroviar al Mărfurilor
(CL\1 - Apendice B la Convenţie)
Titlul I Prevederi generale
Articolul 1
Domeniu de aplicare
§ l Prezentele Reguli uniforme se aplică oricărui contract de transport feroviar de mărfuri cu titlu oneros, dacă locul de luare în
primire a mărfii şi locul prevăzut pentru livrare sunt situate în două state membre diferite. Acestea se aplică indiferent de sediul şi naţionalitatea părţilor la contractul de transport.
§ 2 Prezentele Reguli unifonne se aplică, de asem*nea, contractelor de transport feroviar de mărfuri cu titlu oneros, dacă locul de luare în primire a mărfii şi locul prevăzut pentru livrare sunt situate în două state diferite din care cel puţin unul este stat membru şi dacă părţile la contract convin că contractul este supus acestor Reguli uniforme.
§ 3 Atunci când un transport internaţional care face obiectul unui contract unic include, în completarea unui transport transfrontalier feroviar, un transport rutier sau pe căi navigabile interioare în trafic intern al unui stat membru, se aplică prezentele Reguli uniforme.
§ 4 Atunci când un transport internaţional care face obiectul unui contract unic include; în completare la transport feroviar, un transport maritim sau un transport transfrontalier pe căi navigabile interioare, prezentele Reguli uniforme se aplică dacă transportul maritim sau transportul pe căile navigabile interioare este efectuat pe liniile înscrise în lista liniilor prevăzute la Articolul 24 § I din Convenţie.
§ S Prezentele Reguli unifonne nu se aplică transporturilor efectuate între staţii situate pe teritoriul unor state limitrofe, atunci când infrastructura acestor staţii este gestionată de unul sau mai mulţi gestionari de infrastructură care aparţin unuia şi aceluiaşi dintre aceste state.
§ 6 Fiecare stat, Parte a unei convenţii privind transportul internaţional feroviar direct de mărfuri şi de natură comparabilă cu prezentele Reguli uniforme, poate, atunci când adresează o cerere de aderare la Convenţie, să declare că nu va aplica aceste Reguli uniforme decât transporturilor efectuate pe o parte a infrastructurii feroviare situată pe teritoriul său. Această parte a infrastructurii feroviare trebuie să fie definită precis şi să fie legată la infrastructura feroviară a unui stat membru. Atunci când un stat a racut declaraţia susmenţionată, aceste Reguli unifonne nu se aplică decât cu condiţia:
a) ca locul de preluare a mărfii sau locul de livrare precum şi itinerarul prevăzut în contractul de transport să fie situate pe infrastructura desemnată sau
b) ca infrastructura desemnată să lege infrastructura a două state membre şi ca ea să fi fost prevăzută în contractul de transport ca itinerar pentru un transport de tranzit.
§ 7 Statul care a facut o declaraţie în conformitate cu § 6, poate să renunţe la ea în orice moment prin informarea depozitarului. Această renunţare are efect la o lună de la data la care depozitarul a făcut-o cunoscută statelor membre. Declaraţia devine fară efect atunci când convenţia vizată la § 6, prima frază, incetează de a mai fi în vigoare pentru acest stat.
Articolul 2 Prescripţii de drept public
Transporturile cărora li se aplică prezentele Reguli uniforme rămân supuse prescripţiilor de drept public, îndeosebi prescripţiilor referitoare la transportul de mărfuri periculoase, precum şi prescripţiilor de drept vamal şi acelora referitoare la protecţia animalelor.
Pentru scopurile prezentelor Reguli uniforme, termenul:
a) "transportator" înseamnă transportatorul contractual, cu care expeditorul a încheiat contractul de transport în baza acestor Reguli uniforme, sau un transportator care îi urmează şi care este răspunzător pe baza acestui contract;
b) "transportator substituit" înseamnă un transportator care nu a încheiat contractul de transport cu expeditorul, dar căruia transportatorul vizat la litera a) i-a încredinţat, în totalitate sau în parte, executarea transportului feroviar;
c) "Condiţii generale de transport" înseamnă condiţiile transportatorului sub formă de condiţii generale sau de tarife legal în vigoare în fiecare stat membru şi care au devenit, prin încheierea contractului de transport, parte integrantă a acestuia;
d) "unitate de transport intermodal" înseamnă containerele, cutiile mobile, semiremorcile sau alte unităţi de încărcare similare, utilizate în transportul intermodal.
Articolul 4 Derogări
§ 1 Statele membre pot să încheie acorduri care prevăd derogări de la prezentele Reguli uniforme pentru transporturile efectuate exclusiv între două staţii situate de o parte şi de alta a frontierei, atunci când nu există o altă staţie între ele.
§ 2 Pentru transporturile efectuate între două state membre, care tranzitează printr-un stat nemembru, statele implicate pot să încheie acorduri care derogă de la prezentele Reguli uniforme.
§ 3 Acordurile menţionate la §§ 1 şi 2 precum şi intrarea lor în vigoare sunt comunicate Organizaţiei Interguvernamentale pentru Transporturile Internaţionale Feroviare. Secretarul general al Organizaţiei informează despre aceasta statele membre şi operatorii interesaţi.
Articolul 5
Drept imperativ
În lipsa unei clauze contrare în prezentele Reguli uniforme, este nulă şi neavenită orice stipulare care în mod direct sau indirect, ar deroga de la aceste Reguli uniforme. Nulitatea unor astfel de stipulări nu atrage nulitatea celorlalte prevederi ale contractului de tran port. Cu toate acestea, un transportator îşi poate asuma o răspundere şi obligaţii mai grele decât cele care sunt prevăzute de prezentele Reguli uniforme.
Titlul II
Încheierea şi executarea contractului de transport
Articolul 6 Contractul de transport
§ l Prin contractul de transport, transportatorul se angajează să transporte marfa cu titlu oneros la locul de destinaţie şi să o predea destinatarului.
§ 2 Contractul de transport trebuie să fie constatat printr-o scrisoare de trăsură potrivit unui model uniform. Totuşi, lipsa,
inexactitatea sau pierderea scrisorii de trăsură nu afectează mc1 existenţa nici valabilitatea contractului care rămâne supus prezentelor Reguli uniforme.
§ 3 Scrisoarea de trăsură este semnată de expeditor şi de transportator. Semnătura poate fi înlocuită printr-o ştampilă, o indicaţie a maşinii contabile sau prin orice altă modalitate adecvată.
§ 4 Transportatorul trebuie să certifice pe duplicatul scrisorii de trăsură, în mod adecvat, luarea în primire a mărfii şi trebuie să remită duplicatul expeditorului.
§ 5 Scrisoarea de trăsură nu are valoarea unui conosament.
§ 6 Pentru fiecare expediţie trebuie întocmită o scrisoare de trăsură. Dacă nu există o convenţie contrară între expeditor şi transportator, una şi aceiaşi scrisoare de trăsură se poate referi numai la încărcătura unui singur vagon.
§ 7 În cazul unui transport care circulă pe teritoriul vamal al Comunităţii Europene sau pe teritoriul pe care este aplicată procedura de tranzit comun, fiecare expediţie trebuie să fie însoţită de o scrisoare de trăsură care să corespundă cerinţelor Articolului 7.
§ 8 Asociaţiile internaţionale ale transportatorilor întocmesc modelele uniforme de scrisoare de trăsură de acord cu asociaţiile internaţionale ale clientelei şi cu organismele competente în materie vamală din statele membre, precum şi cu orice organizaţie interguvernamentală de integrare economică regională care are competenţă pentru propria sa legislaţie vamală.
§ 9 Scrisoarea de trăsură, inclusiv duplicatul său, poate fi întocmită sub formă de înregistrare electronică a datelor, care pot fi transformate în semne de scriere lizibile. Procedeele folosite pentru înregistrarea şi tratarea datelor trebuie să fie echivalente din punct de vedere funcţional, îndeosebi în ceea ce priveşte forţa probatorie a scrisorii de trăsură reprezentată de aceste date.
Articolul 7 Conţinutul scrisorii de trăsură
§ 1 Scrisoarea de trăsură trebuie să conţină următoarele indicaţii:
a) locul şi data întocmirii sale;
b) numele şi adresa expeditorului;
c) numele şi adresa transportatorului care a încheiat contractul de transport;
d) numele şi adresa celui căruia îi este efectiv remisă marfa, dacă acesta nu este transportatorul vizat la litera c);
e) locul şi data luării în primire a mărfii;
f) locul de livrare;
g) numele şi adresa destinatarului;
h) denumirea naturii mărfii şi a modului de ambalare, şi, pentru mărfurile periculoase, denumirea prevăzută <le Regulamentul privind Transportul. Internaţional Feroviar al Mărfurilor Periculoase (RID);
i) câtimea coletelor şi însemnele şi numerele specifice necesare identificării expediţiilor de coletărie;
j) numărul vagonului, în cazul transportului în
vagoane complete;
k) numărul vehiculului feroviar care rulează pe rnţi proprii, dacă este predat la transport ca marfă; •
I) în plus, în cazul unităţilor de transport intcrmodal, categoria, numărul sau alte caracteristici necesare identificării lor;
m) masa brută a mărfii sau cantitatea mărfii exprimată sub alte forme;
n) enumerarea detaliată a documentelor cerute de vămi sau de alte autorităţi administrative, anexate la scrisoarea de trăsură sau ţinute la dispoziţia transportatorului, la o autoritate legal desemnată sau la un organ desemnat în contract;
o) tarifele aferente transportului (preţul de transport, tarifele accesorii, tarifele vamale şi alte tarife survenite din momentul încheierii contractului de. transport până la livrare), în măsura în care ele trebuie să fie plătite de către destinatar sau orice altă indicaţie că tarifele sunt datorate de către destinatar;
p) indicaţia că transportul este supus, în pofida oricărei clauze contrarii, prezentelor Reguli uniforme.
§ 2 Dacă este cazul, scrisoarea de trăsură trebuie să conţină, în plus, următoarele indicaţii:
a) în caz de transport care se efectuează de transportatori succesivi, transportatorul care trebuie să livreze marfa, atunci când acesta şi-a dat consimţământul la înscrierea în scrisoarea de trăsură;
b) tarifele pe care expeditorul le ia în sarcina sa;
c) suma rambursului de perceput la livrarea mărfii;
d) valoarea declarată a mărfii şi suma reprezentând interesul special la livrare;
e) termenul convenit în care trebuie efectuat transportul;
f) itinerarul convenit;
g) o listă a documentelor care nu sunt menţionate la § 1, litera n) remise transportatorului;
h) menţiunile expeditorului privind câtimea şi descrierea sigiliilor pe care le-a aplicat pe vagon;
§ 3 Părţile la contractul de transport pot înscrie în scrisoarea de trăsură orice altă menţiune pe care o consideră utilă.
Articolul 8
Răspunderea pentru menţiunile înscrise în scrisoarea de trăsură
§ l Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi pagubele suportate de transportator din cauza:
a) înscrierii de către expeditor în scrisoarea de trăsură, a unor menţiuni incorecte, inexacte, incomplete sau înscrise în altă parte decât în !ocul rezervat fiecăreia dintre ele, sau
b) a omiterii de către expeditor a unor menţiuni prevăzute de RID.
§ 2 Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie mentiuni în scrisoarea de trăsură, se consideră, până la proba contrară, că el a acţionat în contul expeditorului.
§ 3 Dacă scrisoarea de trăsură nu conţine menţiunile prevăzute la Articolul 7 § 1, litera p), transportatorul este răspunzător pentru orice cheltuieli şi pagube suportate de cel în drept din cauza acestei omisiuni.
Articolul 9
Mărfuri periculoase
Atunci când expeditorul a omis menţiunile prevăzute de RID, transportatorul poate, în orice moment, potrivit împrejurărilor, să descarce sau să distrugă marfa sau să o facă inofensivă, fără ca aceasta să constituie un motiv de despăgubire, cu excepţia cazului când el a avut cunoştinţă de caracterul periculos al mărfii la luarea sa în primire.
Articolul 10 Plata tarifelor
§ 1 Dacă nu există o convenţie contrară între expeditor şi transportator, tarifele (preţurile de transport, tarifele accesorii, tarifele vamale şi alte tarife survenite din momentul încheierii contractului de transport până la livrare) sunt plătite de către expeditor.
§ 2 Atunci când, în· baza unei convenţii între expeditor şi transportator, tarifele sunt puse în sarcina destinatarului şi când destinatarul nu a retras scrisoarea de trăsură, nici nu şi-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17 § 3, nici nu a modificat contractul de transport în conformitate cu Articolul 18, expeditorul rămâne obligat la plata tarifelor.
Articolul 11 Verificarea
§ I Transportatorul are dreptul să verifice, în orice moment, dacă au fost respectate condiţiile de transport şi dacă expediţia corespunde cu menţiunile înscrise în scrisoarea de trăsură de către expeditor. Atunci când verificarea se referă la conţinutul expediţiei, aceasta se face, pe cât posibil în prezenţa celui în drept. În cazul în care acest lucru nu este posibil, transportatorul apelează la doi martori independenţi, în lipsa altor prevederi în legile şi prescripţiile statului în care are loc verificarea.
§ 2 Dacă expediţia nu corespunde cu menţiunile făcute în scrisoarea de trăsură, sau dacă prevederile referitoare la transportul de mărfuri admise în anumite condiţii nu au fost respectate, rezultatul verificării trebuie menţionat pe fila scrisorii de trăsură care însoţeşte marfa şi, dacă transportatorul încă mai deţine duplicatul scrisorii de trăsură şi pe acesta. În acest caz, cheltuielile ocazionate de verificare grevează marfa, dacă ele nu au fost plătite imediat.
§ 3 Atunci când expeditorul efectuează încărcarea, el are dreptul să ceară verificarea de către transportator a stării mărfii şi a ambalajului său, precum şi a exactităţii menţiunilor din scrisoarea de trăsură privind câtimea coletelor, marcajele şi numerele lor, precum şi masa brută sau cantitatea indicată în alt mod. Transportatorul nu este obligat să procedeze la verificare decât dacă are mijloacele adecvate pentru a o face. Transportatorul poate reclama plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificărilor este consemnat în scrisoarea de trăsură.
Articolul 12
Forţa probatorie a scrisorii de trăsură
§ I Scrisoarea de trăsură face dovada, până Ia proba contrară, a încheierii şi a condiţiilor contractului de transport şi a luării în primire a mărfii de către transportator.
§ 2 Atunci când transportatorul a efectuat încărcarea, scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a stării mărfii şi a ambalajului său indicată în scrisoarea de trăsură sau, în lipsa unor astfel de menţiuni, a aparentei stări bune în momentul luării în primire de către transportator şi a exactităţii enunţurilor scrisorii de trăsură cu privire la câtimea coletelor, mărcile lor şi numerele lor, precum şi la masa brută sau la cantitatea indicată în alt mod.
§ 3 Atunci când expeditorul a efectuat încărcarea, scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrară, a stării mărfii şi a ambalajului său indicată în scrisoarea de trăsură sau, în lipsa unor astfel de menţiuni, a aparentei stări bune şi a exactităţii menţiunilor enunţate la § 2 numai în cazul în care transportatorul le-a verificat şi a înscris în scrisoarea de trăsură rezultatul corespunzător acestei verificări.
§ 4 Totuşi, scrisoarea de trăsură nu este o dovadă în cazul în care ea conţine o rezervă motivată. O rezervă poate fi motivată îndeosebi prin faptul că transportatorul nu are mijloace adecvate pentru a verifica dacă expediţia corespunde menţiunilor înscrise în scrisoarea de trăsură.
Articolul 13 Încărcarea şi descărcarea mărfii
§ l Expeditorul şi transportatorul convin cui îi incumbă încărcarea şi descărcarea mărfii. În lipsa unei astfel de convenţii, încărcarea şi descărcarea îi incumbă transportatorului pentru colete, în timp ce pentru vagoanele complete, încărcarea îi incumbă expeditorului şi descărcarea după livrare, destinatarului.
§ 2 Expeditorul este răspunzător pentru toate consecinţele unei încărcări defectuoase efectuată de el şi trebuie, în special, să repare paguba suferită din această cauză de către transportator. Dovada încărcării defectuoase îi incumbă transportatorului.
Articolul 14 Ambalajul
Expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru toate pagubele şi cheltuielile care ar avea la origine lipsa sau defectuozitatea ambalajului mărfii, cu excepţia cazului în care defectuozitatea, fiind aparentă sau cunoscută de transportator în momentul luării în primire, transportatorul nu a făcut rezerve asupra acesteia.
Articolul 15
Îndeplinirea formalităţilor administrative
§ 1 În vederea îndeplinirii formalităţilor cerute de vămi sau de alte autorităţi administrative, care trebuie îndeplinite înaintea livrării mărfii, expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură sau să pună la dispoziţia transportatorului documentele nece are şi să-i fumizeze toate informaţiile dorite.
§ 2 Transportatorul nu este obligat să verifice dacă aceste documente şi informaţii sunt exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător faţă de transportator pentru toate pagubele care ar putea rezulta din lipsa, insuficienţa sau inexactitatea acestor documente şi informaţii, cu excepţia cazului în care vina revine transportatorului.
§ 3 Transportatorul este răspunzător pentru consecinţele pierderii sau utilizării incorecte a documentelor menţionate în scrisoarea de trăsură şi care o însoţesc sau care îi sunt înmânate, cu excepţia cazului când pierderea sau paguba ocazionată de utilizarea incorectă a documentelor a fost cauzată de împrejurări pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preîntâmpina. Totuşi, eventuala despăgubire nu o poate depăşi pe cea prevăzută în cazul pierderii mărfii.
§ 4 Expeditorul, printr-o menţiune înscrisă în scrisoarea de trăsură, sau destinatarul care dă o dispoziţie în conformitate cu Articolul 18 § 3, poate cere:
a) să asiste el însuşi la îndeplinirea formalităţilor cerute de vămi sau de alte autorităţi administrative, sau să fie reprezentat de un mandatar, pentru a fumiza toate informaţiile sau a formula toate observaţiile utile;
b) să îndeplinească el însuşi formalităţile cerute de vămi sau de alte autorităţi administrative, sau să încredinţeze unui mandatar îndeplinirea lor, în măsura în care legile şi prescripţiile statului în care acestea trebuie efectuate o permit;
c) să procedeze la plata tarifelor vamale şi a altor tarife, în cazul în care el însuşi sau mandatarul său asistă la îndeplinirea formalităţilor cerute de vămi sau de alte autorităţi administrative, au le îndeplineşte, în măsura în care legile şi prescripţiile statului în care se efectuează o permit.
În aceste cazuri, nici expeditorul, nici destinatarul care are dreptul de a dispune, nici mandatarul lor nu pot intra în posesia mărfii.
§ 5 Dacă, pentru îndeplinirea formalităţilor cerute de vămi sau de alte autorităţi administrative, expeditorul a desemnat un alt loc în care prescripţiile în vigoare nu permit să fie îndeplinite, sau dacă el a indicat pentru aceste formalităţi orice alt mod de a proceda care nu poate fi executat, transportatorul operează în modul pe care îl consideră cel mai favorabil intereselor persoanei în drept şi comunică expeditorului măsurile luate.
§ 6 Dacă expeditorul a luat asupra sa plata tarifelor vamale, transportatorul poate îndeplini formalităţile vamale la alegere, fie în parcurs, fie la locul de destinaţie.
§ 7 Totuşi, transportatorul poate proceda în conformitate cu § 5 dacă destinatarul nu a retras scrisoarea de trăsură în termenul prevăzut de prescripţiile în vigoare la locul de destinaţie.
§ 8 Expeditorul trebuie să se conformeze prescripţiilor vamale sau ale altor autorităţi administrative cu privire la ambalarea şi protejarea cu prelate a mărfurilor. Dacă expeditorul nu a ambalat sau nu a protejat cu prelate mărfurile conform acestor prescripţii, transportatorul poate să facă el însuşi aceasta; cheltuielile care rezultă de aici grevează marfa.
Articolul 16 Termene de livrare
§ 1 Expeditorul şi transportatorul convin asupra termenuJui de livrare. În lipsa unei convenţii, acest termen nu poate depăşi pe cea care rezultă din aplicarea§§ 2 până la 4.
§ 2 Sub rezerva §§ 3 şi 4, termenele maxime de livrare sunt următoarele:
a) pentru vagoane complete
- termenul de expediere
- tennenul de transport, în fracţiuni indivizibile de 400 km
b) pentru coletărie
- termenul de expediere
- termenul de transport, în fracţiuni indivizibile de 200 km
Distanţele se raportează la itinerarul convenit, în lipsa acestuia, la itinerarul cel mai scurt posibil.
§ 3 Transportatorul poate stabili termene suplimentare de o durată determinată în cazurile următoare:
a) expediţiile sunt transportate pe
- linii al căror ecartament este diferit,
- mare sau căi navigabile interioare,
- o şosea dacă nu există legătură feroviară;
b) circ*mstanţe extraordinare de natură să determine o dezvoltare anormală a traficului sau dificultăţi anormale pentru exploatare.
Durata termenelor suplimentare trebuie să figureze în Condiţiile generale de transport.
§ 4 Termenul de livrare începe să curgă după luarea în primire a mărfii; el este prelungit cu durata staţionării intervenite fără vină imputabilă transportatorului. Termenul de livrare este suspendat în zilele de duminică şi de sărbători legale.
Articolul 17
Livrarea
§ l Transportatorul trebuie să remită scrisoarea de trăsură şi să livreze marfa destinatarului la locul de livrare prevăzut, contra descărcării şi plăţii creanţelor care rezultă din contractul de transport.
§ 2 Sunt asimilate livrării destinatarului, atunci când sunt efectuate în conformitate cu prescripţiile în vigoare la locul de livrare:
a) remiterea mărfii autorităţilor vamale sau concesionarea în localurile lor de expediţie sau în antrepozitele lor, când acestea nu se găsesc sub paza transportatorului;
b) antrepozitarea mărfii la transportator sau depozitarea sa la un comisionar-expeditor sau într-un antrepozit public.
§ 3 După sosirea mărfii la locul de livrare, destinatarul poate cere transportatorului să-i remită scrisoarea de trăsură şi să-i livreze marfa. Dacă pierderea mărfii este constatată sau dacă marfa nu a sosit la expirarea termenului prevăzut la Articolul 29. § 1, destinatarul poate valorifica, în nume propriu, împotriva transportatorului, drepturile care rezultă pentru el din contractul de transport.
§ 4 Cel în drept poate refuza acceptarea mărfii, chiar după primirea scrisorii de trăsură şi achitarea creanţelor rezultând din contractul de transport, atât timp cât nu s-a procedat la verificările pe care le-a cerut în vederea constatării unei pagube invocate.
§ 5 Pentru surplus, livrarea mărfii este efectuată în conformitate cu prescripţiile în vigoare fa locul livrării.
§ 6 Dacă marfa a fost livrată fără încasarea prealabilă a unui ramburs care grevează marfa, transportatorul este obligat să-l despăgubească pe expeditor la concurenţa sumei rambursului, fără a aduce atingere dreptului său de regres împotriva destinatarului.
Articolul 18
Dreptul de a dispune de marfă
§ l Expeditorul are dreptul să dispună de marfă şi să modifice prin dispoziţii ulterioare contractul de transport. Îndeosebi, el poate cere transportatorului:
a) să oprească transportul mărfii;
b) să amâne livrarea mărfii;
. c) să livreze marfa la un destinatar diferit de cel înscris
în scrisoarea de trăsură;
d) să livreze marfa într-un alt loc decât cel înscris în
scrisoarea de trăsură.
§ 2 Dreptul expeditorului, chiar in posesia duplicatului scrisorii de trăsură, de a modifica contractul de transport se stinge în cazurile în care destinatarul:
a) a retras scrişoarea de trăsură;
b) a acceptat marfa;
c) şi-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17 § 3;
d) este autorizat, în conformitate cu § 3, să dea
dispoziţii; începând din acest moment, transportatorul trebuie să se conformeze dispoziţiilor şi instrucţiunilor destinatarului.
§ 3 Dreptul de a modifica contractul de transport aparţine destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de trăsură, dacă pe aceasta nu este tăcută de către expeditor o menţiune contrară.
§ 4 Dreptul destinatarului de a modifica contractul de transport se stinge în cazul în care:
a) a retras scrisoarea de trăsură;
b) a acceptat marfa;
c) şi-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17 § 3;
d) a prescris în conformitate cu § 5, să se livreze marfa
unui terţ şi acesta şi-a valorificat drepturile în conformitate cu Articolul 17 § 3.
§ 5 Dacă destinatarul a prescris să se livreze marfa unui terţ, acesta nu este autorizat să modifice contractul de transport.
Articolul 19
Exercitarea dreptului de a dispune
§ l . Atunci când expeditorul sau, în cazul Articolului 18 § 3, destinatarul doreşte să modifice, prin dispoziţii ulterioare, contractul de transport, acesta trebuie să prezinte transportatorului duplicatul scrisorii de trăsură pe care trebuie să fie înscrise modificările.
§ 2 Expeditorul sau, în cazul Articolului 18 § 3, destinatarul trebuie să-l despăgubească pe transportator pentru cheltuielile şi prejudiciile pe care le produce executarea modificărilor ulterioare.
§ 3 Executarea modificărilor ulterioare trebuie să fie posibilă, licită şi raţional exigibilă, în momentul în care dispoziţiile parvin celui care trebuie să le execute şi ea nu trebuie, mai ales, nici să împiedice exploatarea normală a întreprinderii transportatorului, nici să aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor expediţii.
§ 4 Modificările ulterioare nu trebuie să aibă ca efect divizarea expediţiei.
§ 5 Atunci când, în temeiul condiţiilor prevăzute la § 3, transportatorul nu poate executa dispoziţiile pe care le primeşte, el trebuie să anunţe imediat despre aceasta pe cel de la care au provenit dispoziţiile.
§ 6 În caz de culpă a transportatorului, acesta este răspunzător pentru consecinţele neexecutării sau executării defectuoase a unei
modificări ulterioare. Totuşi, eventuala despăgubire nu o poate depăşi pe cea prevăzUtă în caz de pierdere a mărfii.
§ 7 Transportatorul care dă curs modificărilor ulterioare cerute de expeditor, fără să ceară prezentarea duplicatului scrisorii de trăsură, este răspunzător faţă de destinatar pentru paguba care rezultă de aici, dacă duplicatul scrisorii de trăsură i-a fost transmis acestuia din urmă. Totuşi, eventuala despăgubire nu trebuie să o depăşească pe cea prevăzUtă în caz de pierdere a mărfii.
Articolul 20
Împiedicări la transport
§ 1 În caz de împiedicare la transport, transportatorul decide dacă este preferabil să transporte din oficiu marfa modificându-i itinerarul, sau dacă este mai convenabil în interesul persoanei în drept să-i ceară instrucţiuni, fumizându-i acestuia toate informaţiile utile de care dispune.
§ 2 Dacă nu este posibilă continuarea transportului, transportatorul cere instrucţiuni celui care are dreptul să dispună de marfă. Dacă transportatorul nu poate obţine instrucţiuni în timp util, el trebuie să ia măsurile pe care le consideră cele mai favorabile intereselor celui care are dreptul să dispună de marfă.
Articolul 21
Împiedicări la livrare
§ 1 În caz de împiedicare la livrare, transportatorul trebuie să-l prevină fără întârziere pe expeditor şi să îi ceară instrucţiuni, cu excepţia cazului în care, printr-o menţiune în scrisoarea de trăsură, expeditorul a cerut ca marfa să-i fie returnată din oficiu dacă survine o împiedicare la livrare.
§ 2 Când împiedicarea la livrare încetează înaintea sosm1 instrucţiunilor expeditorului, marfa este livrată destinatarului. Expeditorul trebuie infom1at fără întârziere despre aceasta.
§ 3 În caz de refuz al mărfii de către destinatar, expeditorul are dreptul să dea instrucţiuni, chiar dacă nu poate prezenta duplicatul scrisorii de trăsură.
§ 4 Când împiedicarea la livrare intervine după ce destinatarul a modificat contractul de transport în conformitate cu Articolul 18 §§ 3 până la 5, transportatorul trebuie să-l informeze pe acest destinatar.
Articolul 22
Consecinţele împiedicărilor la transport şi la livrare
§ l Transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor care îi sunt cauzate de
a) cererea sa de instrucţiuni,
b) executarea instrucţiunilor primite,
c) faptul că instrucţiunile cerute nu îi parvin sau nu îi parvin la timp,
d) faptul că el a luat o decizie conformă cu Articolul 20
§ I, fără să fi cerut instrucţiuni,
daca aceste cheltuieli nu sunt consecinţa greşelii sale. Îndeosebi ci poate percepe preţul de transport aplicabil pe itinerarul respectiv şi dispune asupra termenelor care corespund acestuia din urmă.
§ 2 În cazurile prevăzute la Articolul 20 § 2 şi la Articolul 21 I, transportatorul poate descărca imediat marfa pe cheltuiala persoanei în drept; după descărcare, transportul este considerat încheiat. Transportatorul îşi asumă atunci paza mărfii în contul persoanei în drept. El poate, totuşi, încredinţa marfa unui terţ şi atunci nu mai este răspunzător decât pentru alegerea judicioasă a acestui terţ. Marfa rămâne grevată de creanţele care rezultă din
contractul de transport şi de orice alte cheltuieli.
§ 3 Transportatorul poate proceda la vânzarea mărfii, fără a aştepta instrucţiunile persoanei în drept, când natura perisabilă sau starea mărfii o justifică sau când cheltuielile cu paza sunt disproporţionate în raport cu valoarea mărfii. În celelalte cazuri el poate, de asem*nea, proceda la vânzare dacă, într-un interval de timp rezonabil, nu a primit de la persoana în drept instrucţiuni contrare a căror executare poate fi cerută în mod echitabil.
§ 4 Dacă marfa a fost vândută, produsul vânzării, după scăderea cheltuielilor care grevează marfa, trebuie pus la dispoziţia persoanei în drept. Dacă produsul este inferior acestor cheltuieli expeditorul trebuie să plătească diferenţa.
§ 5 Procedura în caz de vânzare este stabilită de legile şi prescripţiile în vigoare la locul unde se găseşte marfa, sau de uzanţele acestui loc.
§ 6 Dacă, în caz de împiedicare la transport sau la livrare, expeditorul nu dă instrucţiuni în timp util şi dacă împiedicarea la transport sau la livrare nu poate fi suprimată în conformitate cu §§ 2 şi 3, transportatorul poate înapoia marfa expeditorului sau, dacă se justifică, să o distrugă, pe cheltuiala acestuia din urmă.
Titlul III
Răspunderea
Articolul 23 Bazele răspunderii
§ 1 Transportatorul este răspunzător pentru paguba care rezultă din pierderea totală sau parţială şi din avarierea mărfii, survenite din momentul luării în primire a mărfii până la livrare, precum şi pentru paguba care rezultă din depăşirea tennenului de livrare, oricare ar fi infrastructura feroviară utilizată.
§ 2 Transportatorul este descărcat de această răspundere în măsura în care pierderea, avaria sau depăşirea termenului de livrare a avut drept cauză o greşeală a persoanei în drept, o dispo21ţie a acestuia care nu rezultă dintr-o greşeală a transportatorului, un viciu propriu al mărfii (deteriorare interioară, deşeu, etc.) sau din împrejurări pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu putea să le preîntâmpine.
§ 3 Transportatorul este exonerat de acea tă răspundere în măsura în care pierderea sau avaria ·rezultă din riscuri specifice inerente unuia sau mai multor fapte de mai jos:
a) transport efectuat în vagon descoperit, în baza condiţiilor generale de transport, sau când acesta a fost în mod expres convenit şi înscris în scrisoarea de trăsură; sub rezerva pagubelor care le-ar suferi ca urmare a influenţelor atmosferice, nu sunt considerate ca fiind transportate în vagon descoperit, mărfurile transportate în unităţi de transport intermodal şi în vehicule rutiere închise transportate pe vagoane; dacă, pentru transportul mărfurilor
în vagoane descoperite, expeditorul utilizează prelate, transportatorul îşi asumă aceeaşi răspundere ca aceea care îi incumbă pentru transportul în vagoane descoperite ffiră prelate, chiar dacă este vorba de mărfuri care, în conformitate cu Condiţiilor generale de transport, nu sunt transportate în vagoane descoperite;
b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mărfurile expuse prin natura lor la pierderi sau avarii, atunci când ele nu sunt ambalate sau sunt ambalate în mod necorespunzător;
c) încărcarea mărfurilor de către expeditor sau descărcarea de către destinatar;
d) natura anumitor mărfuri expuse din cauze inerente naturii lor la pierdere totală sau parţială sau la avarie, mai ales prin spargere, ruginire, deteriorare interioară şi spontană, deshidratare, diminuare;
e) desemnare sau numerotare incorectă, inexactă sau incompletă a coletelor;
t) transport de animale vii;
g) transport care, în baza prevederilor aplicabile sau a convenţiilor între expeditor şi transportator şi indicate în scrisoarea de trăsură, trebuie efectuat sub escortă, dacă pierderea sau avaria rezultă dintr-un risc pe care escorta avea ca scop să-l evite.
Articolul 24
Răspunderea în caz de transport al vehiculelor feroviare ca marfă
§ l În cazul transportului de vehicule feroviare care rulează pe roţi proprii şi care sunt predate la transport ca marfă, transportatorul răspunde pentru paguba care rezultă din pierderea sau din avaria vehiculului sau a pieselor sale, survenite începând de la luarea în primire până la livrare, precum şi pentru paguba care rezultă din depăşirea termenului de livrare, dacă nu dovedeşte că paguba nu rezultă din vina sa.
§ 2 Transportatorul nu răspunde pentru paguba care rezultă din pierderea accesoriilor care nu sunt înscrise pe cele două părţi ale vehiculului sau nu sunt menţionate pe inventarul care îl însoţeşte.
Articolul 25
Sarcina probei
§ 1 Probarea faptului că pierderea, avaria sau .depăşirea termenului de livrare a avut drept cauză una din faptele prevăzute la Articolul 23 § 2 incumbă transportatorului.
§ 2 Atunci când transportatorul stabileşte că pierderea sau avariia a putut rezulta, dat fiind circ*mstanţele de fapt, dintr-unul sau mai multe din riscurile specifice prevăzute la Articolul 23 § 3, există prezumţia că ea rezultă din acestea. Persoana în drept îşi păstrează totuşi dreptul de a dovedi că paguba nu a fost cauzată în totalitate sau în parte de unul din aceste riscuri.
§ 3 Prezumţia potrivit § 2 nu este aplicabilă în cazul prevăzut la Articolul 23 § 3, litera a) dacă este vorba de o pierdere de valoare neobişnuită sau de pierdere de colete.
Articolul 26 Transportatori succesivi
Când un transport care face obiectul unui contract de transport unic este efectuat de mai mulţi transportatori succesivi, fiecare transportator, luând în sarcină marfa cu scrisoarea de trăsură, participă la contractul de transport conform stipulaţiilor din
scrisoarea de trăsură şi îşi asumă obligaţiile care decurg din acestea. ţn acest caz, fiecare transportator răspunde pentru executarea transportului pe parcursul total până la livrare.
Articolul 27
Transportator substituit
§•1 Atunci când transportatorul a încredinţat, în totalitate sau în parte, executarea transportului unui transportator substituit, care îşi exercită sau nu un drept ce îi revine prin contractul de transport, transportatorul rămâne, totuşi, răspunzător pentru întregul transport.
§ 2 Toate prevederile prezentelor Reguli uniforme care stabilesc răspunderea transportatorului se aplică de asem*nea răspunderii transportatorului substituit pentru transportul efectuat prin grija sa. Prevederile Articolelor 36 şi 41 se aplică atunci când este intentată o acţiune în justiţie împotriva agenţilor şi tuturor celorlalte persoane la serviciile cărora recurge transportatorul substituit pentru executarea transportului.
§ 3 Orice convenţie specifică prin care transportatorul îşi asumă obligaţii care nu-l incumbă în baza prezentelor Reguli uniforme, sau renunţă la drepturile care îi sunt conferite de aceste Reguli uniforme, este fără efect faţă de trarisportatorul substituit care nu le-a acceptat în mod expres şi în scris. Indiferent de faptul că transportatorul substituit a acceptat sau nu această convenţie, transportatorul rămâne totuşi legat prin obligaţiile sau renunţările care rezultă dintr-o astfel de convenţie specifică.
§ 4 Atunci când şi în măsura în care transportatorul şi transportatorul substituit sunt răspunzători, răspunderea lor este solidară.
§ 5 Suma totală a despăgubirilor datorate de transportator, transportatorul substituit, precum şi de agenţii lor şi de celelalte persoane la serviciile cărora ei recurg pentru executarea transportului, nu poate depăşi limitele prevăzute în prezentele Reguli uniforme.
§ 6 Prezentul Articol nu aduce atingere drepturilor de regres care pot exista între transportator şi transportatorul substituit.
Articolul 28
Prezumţia de pagubă în caz de reexpediere
a
§ 1 Atunci când un transport expediat în conformitate cu prezentele Reguli uniforme a făcut obiectul unei reexpedieri supuse aceloraşi Reguli şi când o pierdere parţială sau o avarie fost constatată după această reexpediere, există prezumţia că ea a fost produsă pe durata ultimului contract de transport, dacă expediţia a rămas sub paza transportatorului şi a fost reexpediată aşa cum a sosit la locul de reexpediere.
§ 2 Această prezumţie este, de asem*nea, aplicabilă atunci când contractul de transport anterior reexpedierii nu era supus prezentelor Reguli uniforme, dacă acestea ar fi fost aplicate în caz de expediere directă între primul loc de expediere şi ultimul loc de destinaţie.
§ 3 De altfel această prezumţie este aplicabilă când contractul de transport anterior reexpedierii era supus unei convenţii privind transportul internaţional feroviar direct de mărfuri şi de natură comparabilă prezentelor Reguli uniforme, şi atunci când această
convenţie conţine o aceeaşi prezumţie de drept în favoarea transporturilor expediate în conformitate cu aceste Reguli uniforme.
Articolul 29
Prezumţia de pierdere a mărfii
§ 1 Persoana în drept poate, fără a trebui să furnizeze alte probe, să considere marfa pierdută când ea nu a fost livrată destinatarului sau ţinută la dispoziţia sa în cele treizeci de zile care urmează expirării termenelor de livrare.
§ 2 Persoana în drept, primind plata despăgubirii pentru marfa pierdută, poate solicita în scris să fie informat fără întârziere, în cazul incare marfa este regăsită în cursul anului care urmează plăţii despăgubirii. Transportatorul răspunde în scris acestei solicitări.
§ 3 În cele treizeci de zile care urmează primirii înştiinţării în baza § 2, persoana în drept poate solicita ca marfa să-i fie livrată contra plăţii creanţelor rezultând din scrisoarea de trăsură şi contra restituirii despăgubirii primite din care se scad, dacă este cazul, cheltuielile care ar fi fost incluse în această despăgubire. Totuşi, el îşi păstrează drepturile la despăgubire pentru depăşirea termenului de livrare prevăzut la Articolele 33 şi 35.
§ 4 În lipsa solicitării prevăzute la § 2 sau a instrucţiunilor date în termenul prevăzut la § 3, sau dacă marfa este regăsită la mai mult de un an de la plata despăgubirii, transportatorul dispune în conformitate cu legile şi prescripţiile în vigoare din locul în care se găseşte marfa.
Articolul 30
Despăgubire în caz de pierdere
§ 1 În caz de pierdere totală sau parţială a mărfii, transportatorul trebuie să plătească, excluzând orice alte daune interese, o despăgubire calculată după cursul la bursă, sau în lipsa acestuia, după preţul curent de pe piaţă, iar în lipsa ambelor, după valoarea uzuală a mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate, în ziua şi locul unde marfa a fost luată în primire.
§ 2 Despăgubirea nu poate depăşi 17 unităţi de cont per kilogramul lipsă din masa brută.
§ 3 În caz de pierdere a unui vehicul feroviar care rulează pe roţi proprii şi care este predat la transport ca marfă, sau a unei unităţi de transport intermodal, sau a părţilor lor, despăgubirea este limittită, excluzând orice alte daune-interese, la valoarea uzuală a vehiculului sau a unităţii de transport intermodal sau a pieselor lor, în locul şi momentul pierderii. Dacă este imposibil să se constate în ziua sau la locul pierderii, despăgubirea este limitată la valoarea uzuală în ziua şi locul luării în primire.
§ 4 Transportatorul trebuie să restituie în plus preţul de transport, tarifele de vamă achitate şi celelalte sume cheltuite în legătură cu transportul mărfii pierdute, cu excepţia drepturilor de accize aplicate mărfurilor care circulă sub o procedură de suspendare a unor astfel de obligaţii.
Articolul 31
Răspunderea în cazul pierderii de greutate în parcurs
§ 1 În legătură cu mărfurile care, prin natura lor, suferă în general o pierdere de greutate în parcurs datorată transportului,
transportatorul nu răspunde decât pentru partea de pierdere care epăşeşte, oricare ar fi parcursul efectuat, toleranţele de mai jos:
a) două procente din masă pentru mărfurile lichide sau predate la transport în stare umedă;
b) un procent din masă pentru mărfurile uscate.
§ 2 Limita de răspundere prevăzută la § 1 nu poate fi invocată dacă se probează, date fiind circ*mstanţele de fapt, că pierderea nu rezultă din cauze care justifică toleranţa.
§ 3 În cazul în care mai multe colete sunt transportate cu o singură scrisoare de trăsură, pierderea de greutate în parcurs este. calculată pentru fiecare colet atunci când masa sa la plecare este indicată separat în scrisoarea de trăsură sau poate fi constatată într un alt mod.
§ 4 În caz de pierdere totală a mărfii sau în caz de pierdere de colete, la calculul despăgubirii nu se face nici o reducere care rezultă din pierderea de greutate în parcurs.
§ 5 Acest Articol nu derogă de la Articolele 23 şi 25.
Articolul 32
Despăgubire în caz de avarie
§ 1 În caz de avarie a mărfii, transportatorul trebuie să plătească, excluzând orice alte daune-interese, o despăgubire echivalentă cu deprecierea mărfii. Suma despăgubirii este calculată aplicând la valoarea mărfii definită în conformitate cu Articolul 30, procentajul de depreciere constatat la locul de destinaţie.
§ 2 Despăgubirea nu poate depăşi:
a) valoarea pe care ar fi atins-o în caz de pierdere totală, dacă expediţia este depreciată în totalitate prin avariere;
b) valoarea pe care ar fi atins-o în caz de pierdere a părţii depreciate, dacă numai o parte a expediţiei este depreciată prin avariere.
§ 3 În caz de avarie asupra unui vehicul feroviar care rulează pe roţi proprii şi care este predat la transport ca marfă, sau a unei unităţi de transport intermodal, sau piese ale lor, despăgubirea este limitată, excluzând orice alte daune-interese, la costul de repunere în funcţiune. Despăgubirea nu poate depăşi suma datorată în caz de pierdere.
§ 4 Transportatorul trebuie, să restituie în plus, în proporţia stabilită la § I, tarifele prevăzute la Articolul 30 § 4.
Articolul 33
Despăgubirea în caz de depăşire a termenului de livrare
§ l Dacă din depăşirea termenului de livrar rezultă o pagubă, inclusiv o avarie, transportatorul trebuie să plătească o despăgubire care nu poate depăşi de patru ori preţul de transport.
§ 2 În caz de pierdere totală a mărfii, despăgubirea prevăzută la § I nu se cumulează cu cea prevăzută la Articolul 30.
§ 3 În caz de pierdere parţială a mărfii, despăgubirea prevăzută la § I nu poate depăşi de patru ori preţul de transport al părţii nepierdute a expediţiei.
§ 4 În caz de avarie a mărfii, care nu rezultă din depăşirea termenului de livrare, despăgubirea prevăzută la § I se cumulează, dacă este cazul, cu cea prevăzută la Articolul 32.
§ 5 În nici un caz, cumulul despăgubirii prevăzut la § I cu cel prevăzut la Articolele 30 şi 32 nu poate depăşi plata unei despăgubiri care ar fi datorată în caz de pierdere totală a mărfiL
§ 6 Atunci când, în conformitate cu Articolul 16 § l, termenul de livrare este stabilit prin convenţie, aceasta poate prevedea şi alte modalităţi de despăgubire decât cele prevăzute la § 1. Dacă, în acest caz, termenele de livrare prevăzute la Articolul 16 §§ 2 până la 4 sunt depăşite, persoana în drept poate pretinde fie despăgubirea prevăzută prin convenţia mai sus menţionată, fie cea prevăzută la§§ I până la 5.
Articolul 34
Despăgubirea în caz de declarare a valorii
Expeditorul şi transportatorul pot conveni ca expeditorul să declare în scrisoarea de trăsură o valoare a mărfii care depăşeşte limita menţionată la Articolul 30 § 2. În acest caz, suma declarată se substituie acestei limite.
Articolul 35
Despăgubirea în caz de declarare a interesului la livrare
Expeditorul şi transportatorul pot conveni ca expeditorul să înscrie în scrisoarea de trăsură suma în cifre a unui interes special la livrare, în caz de pierdere sau avarie şi depăşirea termenului de livrare. În caz de declarare a interesului la livrare, poate fi cerută, pe lângă despăgubirile prevăzute la Articolele 30, 32 şi 33, repararea pagubei suplimentare probate până la concurenţa sumei declarate.
Articolul 36
Decăderea din dreptul de a invoca limitele de răspundere
Limitele de răspundere prevăzute la Articolul 15 § 3, Articolul 19
§§ 6 şi 7, Articolul 30 şi Articolele 32 până la 35 nu se aplică, dacă este dovedit că paguba rezultată în urma unui act sau unei omisiuni comisă de transportator, fie cu intenţia de a provoca o astfel de pagubă, fie în mod temerar şi în cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta, probabil, o astfel de pagubă.
Articolul 37 Convertire şi dobânzi
§ l Atunci când calculul despăgubirii implică convertirea sumefor exprimate în unităţi monetare străine, aceasta este făcută potrivit cursului din ziua şi din locul plăţii despăgubirii.
§ 2 Persoana în drept poate pretinde dobânzi la pespăgubire, calculate la cinci procente pe an, începând din ziua' reclamaţiei prevăzute la Articolul 43 sau, dacă nu a existat o astfel de reclamaţie, din ziua acţionă:·ii în justiţie.
§ 3 Dacă persoana în drept nu remite transportatorului, într-un termen convenabil care îi este fixat, piesele justificative necesare pentru lichidarea definitivă a reclamaţiei, dobânzile nu curg între expirarea termenului fixat şi remiterea efectivă a acestor piese.
Articolul 38
Răspunderea în traficul cale ferată-mare
§ I în transporturile cale ferată-mare care circulă pe liniile maritime prevăzute la Articolul 24 § I al Convenţiei, fiecare stat membru poate, cerând ca menţiunea utilă să fie tăcută pe lista liniilor supusă prezentelor Reguli uniforme, să adauge ansamblul cauzelor de exonerare de mai jos la cele prevăzute la Articolul 23:
a) incendiul, cu condiţia ca transportatorul să facă dovada că acesta nu a fost cauzat de acţiunile sale sau din vina sa, de cele ale căpitanului, marinarilor, pilotului sau ale agenţilor săi;
b) salvare sau tentativă de salvare a unor vieţi omeneşti sau a unor bunuri pe mare;
c) încărcarea mărfii pe puntea navei, cu condiţia ca ea să fi fost încărcată pe punte cu acordul expeditorului menţionat în scrisoarea de trăsură şi ca ea să nu fie pe vagon;
d) pericole sau accidente ale mării sau ale altor ape
navigabile.
§ 2 Transportatorul nu se poate prevala de cauzele de exonerare prevăzute la § I, decât dacă face dovada că pierderea, avaria sau depăşirea termenului de livrare a survenit pe parcursul maritim, de la încărcarea mărfii la bordul navei până la descărcarea sa de pe navă.
§ 3 Atunci când transportatorul se prevalează de cauzele de exonerare prevăzute la § I, el rămâne totuşi răspunzător dacă persoana în drept face dovada că pierderea, avaria sau depăşirea termenului de livrare este datorată unei greşeli a transportatorului, căpitanului, marinarilor, pilotului sau agenţilor transportatorului.
§ 4 Atunci când acelaşi parcurs maritim este deservit de mai mulţi operatori înscrişi pe lista liniilor, în conformitate cu Articolul
24 § 1 al Convenţiei, regimul de răspundere aplicabil acestui parcurs trebuie să fie acelaşi pentru toţi aceşti operatori. În plus, atunci când aceşti operatori au fost înscrişi pe listă la solicitarea mai multor state membre, adoptarea acestui regim trebuie, în prealabil, să facă obiectul unui acord între aceste state.
§ 5 Măsurile luate în conformitate cu §§ 1 şi 4 sunt comunicate secretarului general. Ele intră în vigoare, cel mai curând, la expirarea unui interval de treizeci de zile începând de la data la care secretarul general notifică aceste măsuri celorlalte state membre. Expediţiile aflate în parcurs nu sunt afectate de măsurile respective.
Articolul 39
Răspunderea în caz de accident nuclear
Transportatorul este descărcat de răspunderea care îl incumbă în baza prezentelor Reguli unifonne pentru paguba cauzată de un accident nuclear când cel care exploatează o instalaţie nucleară sau o altă persoană care îi este substituită este răspunzătoare pentru această pagubă, ca urmare a legilor şi prescripţiilor unui stat care stabilesc răspunderea în domeniul energiei nucleare.
Articolul 40
Persoane pentru care răspunde transportatorul
Transportatorul răspunde pentru agenţii săi şi pentru alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului atunci când aceşti agenţi sau aceste alte persoane acţionează în exerciţiul funcţiunii lor. Gestionarii infrastructurii feroviare pe care este
efectuat transportul sunt consideraţi drept persoane la ale căror servicii transportatorul recurge pentru executarea transportului.
Articolul 41 Alte acţiuni în justiţie
§ 1 În toate cazurile în care se aplică prezentele Reguli uniforme, orice acţiune în justiţie privind răspunderea, sub orice fel de titlu, nu poate fi introdusă împotriva transportatorului decât în condiţiile şi limitările acestor Reguli uniforme.
§ 2 Acelaşi lucru este valabil pentru orice acţiune în justiţie introdusă împotriva agenţilor şi a altor persoane faţă de care transportatorul este răspunzător în baza Articolului 40.
Titlul IV
Exercitarea drepturilor
Articolul 42
Proces-verbal de constatare
§ l Atunci când pierderea parţială sau avaria este descoperită sau presupusă de transportator, sau a cărei existenţă este susţinută de persoana în drept, transportatorul trebuie să întocmească fără întârziere şi, dacă este posibil, în prezenţa persoanei în drept, un proces-verbal care constată, în conformitate cu natura pagubei, starea mărfii, masa sa şi, pe cât posibil, importanţa pagubei, cauza şi momentul în care s-a produs.
§ 2 O copie a procesului-verbal de constatare trebuie să fie remisă gratuit persoanei în drept.
§ 3 Atunci când persoana în drept nu acceptă constatările procesului-verbal, el poate solicita ca starea şi masa mărfii, precum şi cauza şi valoarea pagubelor să fie constatate de un expert numit de părţile la contractul de transport sau pe cale judecătorească. Procedura este supusă legilor şi prescripţiilor statului unde a avut loc constatarea.
Articolul 43 Reclamaţii
§ l Reclamaţiile referitoare la contractul de transport trebuie să fie adresate în scris transportatorului împotriva căruia poate fi intro.dusă acţiunea în justiţie.
§ 2 Dreptul de a prezenta reclamaţie aparţine persoanelor care au dreptul de a-l acţiona în justiţie pe transportator.
§ 3 Pentru a prezenta reclamaţia, expeditorul trebuie să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa acestuia el trebuie să prezinte autorizarea destinatarului sau să aducă dovada că acesta a refuzat expediţia.
§ 4 Pentru a prezenta reclamaţia, destinatarul trebuie să prezinte scrisoarea de trăsură, dacă aceasta i-a fost remisă.
§ 5 Scrisoarea de trăsură, duplicatul şi celelalte piese pe care persoana în drept consideră necesar să le anexeze reclamaţiei trebuie să fie prezentate fie în original, fie în copii dacă este cazul, a căror conformitate este legal certificată, dacă transportatorul o cere.
§ 6 În cursul soluţionării reclamaţiei, transportatorul poate solicita prezentarea scrisorii de trăsură în original, a duplicatului sau ă buletinului de ramburs, pentru a înscrie în acestea constatările soluţionării.
Articolul 44
Persoane care pot introduce o acţiune în justiţie
împotriva transportatorului
§ 1 Sub rezerva §§ 3-şi 4, acţiunile în justiţie care izvorăsc din contractul de transport pot fi introduse de către:
a) expeditor, până în momentul în care destinatarul
1. a retras scrisoarea de trăsură,
2. a acceptat marfa, sau
3. şi-a valorificat drepturile care îi revin în baza Articolului 17 § 3 sau Articolului 18 § 3; •
b) destinatar, începând din momentul în care
1. a retras scrisoarea de trăsură,
2. a acceptat marfa, sau
3. şi-a valorificat drepturile care îi revin în baza Articolului 17 § 3 sau Articolul 18 § 3.
§ 2 Dreptul destinatarului de a introduce o aeţiune în justiţie este stins din momentul în care persoana desemnată de destinatar în conformitate cu Articolul 18 § 5 a retras scrisoarea de trăsură, a acceptat marfa sau şi-a valorificat drepturile care-i revin în baza Articolului 17 § 3.
§ 3 Acţiunea în justiţie pentru recuperarea unei sume plătite în baza contractului de transport nu poate fi introdusă decât de cel care a efectuat plata.
§ 4 Acţiunea în justiţie referitoare la rambursări nu poate fi introdusă decât de expeditor.
§ 5 Pentru a introduce o acţiune în justiţie, expeditorul trebuie să prezinte duplicatul scrisorii de trăsură. În lipsa acestuia, el trebuie să prezinte autorizarea destinatarului, sau să facă dovada că acesta a refuzat marfa. Dacă este necesar, expeditorul trebuie să facă dovada lipsei sau pierderii scrisorii de trăsură.
§ 6 Pentru a introduce o acţiune în justiţie, destinatarul trebuie să prezinte scrisoarea de trăsură, dacă aceasta i-a fost remisă.
Articolul 45
Transportatori împotriva cărora se poate introduce o acţiune în justiţie
§ l Acţiunile în justiţie care izvorăsc din contractul de transport pot fi introduse sub rezerva §§ 3 şi 4 numai împotriva primului sau al ultimului transportator, sau a celui care a executat partea de transport în cursul căreia s-a prodns faptul generator al acţiunii în justiţie.
§ 2 Atunci când în cazul tran·sporturilor executate de către transportatori succesivi, transportatorul care trebuie să livreze marfa este înscris cu consimţământul său în scrisoarea de trăsură, acesta poate fi acţionat în justiţie în conformitate cu § l, chiar dacă el n-a primit nici marfa, nici scrisoarea de trăsură.
§ 3 Acţiunea în justiţie pentru recuperarea unei sume plătite în baza unui contract de transport poate fi introdusă împotriva
transportatorului care a perceput această sumă, sau împotriva celui în beneficiul căruia a fost percepută suma.
§ 4 Acţiunea în justiţie privind rambursarea poate fi introdusă numai împotriva transportatorului care a luat în primire marfa la locul de expediere.
§ 5 Acţiunea în justiţie poate fi introdusă împotriva unui transportator, altul decât cei specificaţi la §§ I până la 4, atunci când aceasta este prezentată ca cerere reconvenţională sau ca excepţie în instanţă referitoare Ia o cerere principală bazată pe acelaşi contract de transport.
§ 6 În măsura în care prezentele Reguli uniforme se aplică transportatorului substituit, acesta poate fi de asem*nea acţionat în justiţie.
§ 7 Dacă reclamantul are de ales între mai mulţi transportatori, dreptul său de opţiune se stinge în momentul în care acţiunea în justiţie este intentată împotriva unuia dintre aceştia; acest lucru este valabil şi dacă reclamantul are de ales între unul sau mai mulţi transportatori şi un transportator substituit.
Arti<;olul 46
Instanţa
§ l Acţiunile în justiţie bazate pe prezentele Reguli uniforme pot fi introduse în faţa organelor jurisdicţionale competente ale statelor membre desemnate de comun acord de către părţi, sau în faţa instanţei judecătoreşti din statul pe al cărui teritoriu:
a) pârâtul îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită, sediul principal sau sucursala sau agenţia care a încheiat contractul de transport, sau
b) este situat locul de luare în primire a mărfii sau cel prevăzut pentru livrare.
Alte instanţe nu pot fi sesizate.
§ 2 Atunci când o acţiune în justiţie fondată pe prezentele Reguli uniforme este introdusă în instanţă în faţa unui organ jurisdicţional competent, în condiţiile prevăzute la § I, sau când într-un astfel de litigiu a fost pronunţată o sentinţă de către o astfel de instanţă, nu poate fi introdusă nici o nouă acţiune în justiţie pentru aceeaşi cauză între aceleaşi părţi, decât dacă decizia instanţei în faţa căreia a fost introdusă prima acţiune în justiţie nu este susceptibilă de a fi executată în statul în care noua acţiune în justiţie este introdusă.
2. constatarea care ar fi trebuit să fie făcută în conformitate cu Articolul 42 nu a fost omisă decât din greşeala transportatorului;
b) în caz de pagubă neaparentă a cărei existenţă este constatată după acceptarea mărfii de către persoana în drept, dacă acesta
1. cere constatarea în conformitate cu Articolul 42 imediat după descoperirea pagubei şi cel mai târziu în cele şapte zile care urmează acceptării mărfii, şi
2. dovedeşte în plus că paguba s-a produs între luarea în primire a mărfii şi livrare;
c) în caz de depăşire a termenului de livrare, dacă persoana în drept şi-a valorificat drepturile, în şaizeci de zile, împotriva unuia din transportatorii vizaţi la Articolul 45 § I;
d) dacă persoana în drept dovedeşte că paguba a rezultat în urma unui act sau unei omisiuni comise fie cu intenţia de a provoca astfel de pagubă, fie în mod temerar şi în cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta, probabil, o astfel de pagubă.
§ 3 Dacă marfa a fost reexpediată conform Articolului 28, acţiunile în justiţie în caz de pierdere parţială sau avarie izvorâte dintr-unul din contractele de transport anterioare se sting ca şi cum ar fi vorba de un contract unic.
Articolul 48 Termenul de prescripţie
§ 1 Termenul de prescripţie pentru acţiunea în justiţie izvorâtă din contractul de transport este de un an. Totuşi, termenul de prescripţie este de doi ani dacă este vorba de o acţiune în justiţie:
a) de vărsare a unui ramburs perceput de la destinatar de către transportator;
b) de vărsare a unei sume provenite dintr-o vânzare
efectuată de către transportator;
c) pentru o pagubă care a rezultat în urma unui act sau unei omisiuni comise fie cu intenţia de a provoca o astfel de pagubă, fie în mod temerar şi în cunoştinţă de cauză că ar rezulta, probabil, o astfel de pagubă;
d) bazată pe unul din contractele de transport anterioare reexpedierii, în cazul prevăzut la Articolul 28.
§ 2 Termenul de prescripţie curge pentru acţiunea în justiţie:
a) de despăgubire pentru pierdere totală, din a treizeciea zi care urmează expirării termenului de livrare;
b) de despăgubire pentru pierdere parţială, avarie sau depăşire a termenului de livrare, din ziua în care a avut loc livrarea;
c) în toate celelalte cazuri, din ziua în care dreptul de acţiune în justiţie poate fi exercitat.
Articolul 47
Stingerea acţiunii în justiţie
§ l Acceptarea mărfii de către persoana în drept stinge orice acţiune în justiţie împotriva transportatorului izvorâtă din contractul de transport, în caz de pierdere parţială, avarie sau depăşire a termenului de livrare.
§ 2 Totuşi, acţiunea în justiţie nu este stinsă:
a) în caz de pierdere parţială sau avarie, dacă
l. pierderea sau avaria a fost constatată în conformitate cu Articolul 42 înaintea acceptării mărfii de către persoana în drept;
Ziua indicată drept punct de plecare al termenului de prescripţie nu este niciodată cuprinsă în termen.
§ 3 Termenul de prescripţie este suspendat de o reclamaţie scrisă în conformitate cu Articolului 43, până în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi ,restituie piesele care au fost anexate la aceasta. În caz de acceptare parţială a reclamaţiei, termenul de prescripţie îşi reia cursul pentru partea reclamaţiei care rămâne în litigiu. Sarcina probei primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi cea a restituirii pieselor sunt în sarcina părţii care invocă acest fapt. Termenul de prescripţie nu suspendă reclamaţiile ulterioare care au acelaşi obiect.
§ 4 Acţiunea în justiţie prescrisă nu mai poate fi exercitată, chiar sub forma unei cereri reconvenţionale sau a unei excepţii.
§ 5 Pe de altă parte, suspendarea şi întreruperea termenului de prescripţie sunt reglementate de legislaţia naţională.
Titlul V
Raporturi între transportatori
Articolul 49 Decontul
§ I Oricare transportator care a încasat, fie la plecare, fie la destinaţie tarifele sau alte creanţe care rezultă din contractul de transport, sau care ar fi trebuit să încaseze aceste tarife sau alte creanţe, trebuie să plătească transportatorilor interesaţi partea care le revine. Modalităţile de plată sunt stabilite prin convenţii între transportatori.
§ 2 Prevederile Articolului 12 se aplică relaţiilor între transportatori succesivi.
Articolul 50 Dreptul de regres
§ 1 Transportatorul care a plătit o despăgubire în baza prezentelor Reguli uniforme, are dreptul de regres împotriva transportatorilor care au participat la transport în conformitate cu prevederile următoare:
a) transportatorul care a cauzat paguba este singurul răspunzător pentru aceasta;
b) atunci când paguba a fost cauzată de mai mulţi transportatori, fiecare din ei răspunde pentru paguba pe care a cauzat-o; dacă diferenţierea este imposibilă, despăgubirea este repartizată între ei în conformitate cu litera c);
c) dacă nu se poate dovedi care din transportatori a cauzat paguba, despăgubirea este repartizată între toţi transportatorii care au participat la transport, cu excepţia celor care dovedesc că paguba nu a fost cauzată de ei; repartiţia este făcută proporţional cu partea de remuneraţie a transportului care revine fiecăruia dintre transportatori.
§ 2 În caz de insolvabilitate a unuia dintre aceşti transportatori, partea care ii incumbă şi nu este plătită de el este repartizată între toţi ceilalţi transportatori care au participat la transport, proporţional cu partea din remunerarea transportului care revine fiecăruia dintre ei.
Articolul 51 Procedura de regres
§ l Temeiul plăţii efectuate de transportatorul care exercită dreptul de regres în baza Articolului 50 nu poate fi contestat de transportatorul împotriva căruia este exercitată acţiunea în regres, atunci când despăgubirea a fost fixată în instanţă şi când acest ultim transportator, citat în mod legal, a fost pus în situaţia să intervină în proces. Judecătorul, sesizat prin acţiunea principală în justiţie, stabileşte termenele acordate pentru citare şi pentru cererea de intervenţie.
§ 2 Transportatorul care îşi exercită dreptul de regres trebuie sa-ş1 prezinte cererea la una şi aceeaşi instanţă împotriva tuturor transportatorilor cu care este în litigiu, sub sancţiunea de a pierde dreptul de regres împotriva celor pe care nu i-ar cita.
§ 3 Judecătorul trebuie să se pronunţe în una şi aceeaşi hotărâre judecătorească asupra tuturor acţiunilor în regres de care a fost sesizat.
§ 4 Transportatorul care doreşte să-şi valorifice dreptul său de regres poate sesiza instanţele judecătoreşti ale statului pe teritoriul căruia unul dintre transportatorii care au participat la transport îşi. are sediul principal sau sucursala sau agenţia care a încheiat contractul de transport.
§ 5 Atunci când acţiunea în justiţie trebuie introdusă împotriva mai multor transportatori, transportatorul care exercită dreptul de regres poate alege dintre organele jurisdicţionale competente în baza § 4, pe cea înaintea căreia îşi va introduce acţiunea în regres.
§ 6 Nu pot fi introduse în instanţă acţiuni în regres referitoare la cererea de despăgubire exercitată de persoana în drept la contractul de transport.
Articolul 52
Acorduri privitoare Ia acţiuni în regres
Transportatorii sunt liberi să convină între ei prevederi care derogă de la Articolele 49 şi 50.
Regulament privind Transportul Internaţional Feroviar al Mărfurilor Periculoase
(RID - Apendice C Ia Convenţie)
Articolul 1 Domeniu de aplicare
§ l Prezentul Regulament se aplică:
a) transporturilor internaţionale feroviare de mărfuri periculoase pe teritoriul statelor membre,
b) transporturilor în completarea transportului feroviar la care sunt aplicabile Regulile uniforme CIM, sub rezerva prescripţiilor internaţionale care reglementează transporturile printr un alt mod de transport,
precum şi activităţilor prevăzute de Anexa la prezentul Regulament.
§ 2 Mărfurile periculoase, al căror transport Anexa îl exclude, nu trebuie să facă obiectul unui transport internaţional.
Articolul 2 Excepţii
Prezentul Regulament nu se aplică, în totalitate sau în parte, la transporturile de mărfuri periculoase a căror exceptare este prevăzută în Anexă. Excepţiile pot fi prevăzute ,în mod unic dacă, cantitatea, natura transporturilor exceptate sau ambalajul garantează siguranţa transportului.
Articolul 3 Restricţii
Fiecare stat membru îşi păstrează dreptul de a reglementa sau de a interzice transportul internaţional de mărfuri periculoase pe
teritoriul său din alte motive decât cele privind siguranţa pe timpul transportului.
Articolul 4 Alte prescripţii
Trans o _urile la are se aplic prezen_tul Regulament rămân supuse prescnpţnlor naţionale sau mtemaţ1onale aplicabile în general transportului feroviar de mărfuri.
Articolul 5
Tipuri de trenuri admise. Transport ca bagaje de mână, bagaje înregistrate sau la bordul autovehiculelor
§ I Mărfurile periculoase nu pot fi transportate decât în trenuri de marfă, cu excepţia:
a) mărfurilor periculoase, care în conformitate cu Anexa, sunt admise la transport cu respectarea cantităţilor maximale relevante şi condiţiilor specifice de transport în trenuri, altele decât trenurile de mărfuri;
. b) mărfu:ilor pe iculoase transportate în condiţiile specifice ale Anexei ca bagaje de mână, bagaje înregistrate sau în sau pe autovehicule, în conformitate cu Articolul 12 al Reoulilor uniforme CIV. 0
§ 2. Călătorul nu po te lua cu el mărfuri periculoase ca bagaj de mană sau să Ie expedieze drept bagaje înregistrate sau Ia bordul autovehiculelor, dacă ele nu corespund condiţiilor specifice ale Anexei.
Articolul 6
Anexă
Anexa face parte integrantă din prezentul Regulament.
***
Anexa va primi conţinutul pe care comisia de experţi pentru transportul mărfurilor periculoase îl va stabili în momentul intrării în vigoare a Protocolului din 3 iunie 1999 referitor la modificarea C_onvenţiei cu privire la Transportul Internaţional Feroviar (COTIF) dm 9 mai 1980, în conformitate cu Articolul 19 § 4 al acestei Convenţii.
Reguli uniforme privind Contractele de Utilizare a Vehiculelor în Trafic Internaţional Feroviar
(CUV -Apendice D la Convenţie)
Articolul 1 Domeniu de aplicare
Pre entele Reguli uniforme se aplică contractelor bilaterale sau multilaterale privind utilizarea vehiculelor feroviare ca mijloace de transport pentru efectuarea transporturilor, în conformitate cu Regulile uniforme CIV şi Regulile unifonne CJM.
Articolul 2
Definiţii
În sensul prezentelor Reguli uniforme, termenul:
a) "operator de transport feroviar" înseamnă orice operator cu statut privat sau public, autorizat să transporte persoane sau mărfuri, tracţiunea fiind asigurată de acesta;
b) "vehicul" înseamnă orice vehicul apt să circule pe propriile oţi pe căile ferate, neprevăzut cu mijloc de tracţiune;
c) "deţinător" înseamnă acela care exploatează în mod economic şi de manieră durabilă un vehicul, ca mijloc de transport, în calitate fie de proprietar, fie având drept de dispunere asupra lui;
d) "staţie de domiciliu" înseamnă locul care este înscris pe vehicul şi la care acest vehicul poate sau trebuie să fie înapoiat în conformitate cu condiţiilor din contractul de utilizare.
Articolul 3
Semne şi inscripţii pe vehicule
§ r În pofida prescripţiilor referitoare Ia admiterea tehnică a vehiculelor în circulaţie în trafic internaţional, cel care, în baza unui contract prevăzut la Articolul I, pune Ia dispoziţie un vehicul, trebuie să se asigure că pe vehiculul sunt înscrise:
a) indicaţia deţinătorului;
. b) dacă este cazul, indicaţia operatorului de transport feroviar în al cărui parc de vehicule este încorporat vehiculul;
c) dacă este cazul, indicaţia staţiei de domiciliu;
d) alte semne şi inscripţii convenite în contractul de
utilizare.
§ 2 Semnele şi inscripţiile prevăzute la § I pot fi completate prin mijloace de identificare electronică.
Articolul 4
Răspunderea în caz de pierdere sau avarie a unui vehicul
§ 1 Cu excepţia cazului în care dovedeşte că paguba nu s-a produs din vina sa, operatorul de transport feroviar căruia i-a fost încredinţat vehiculul în vederea utilizării ca mijloc de transport răspunde pentru paguba care rezultă din pierderea sau avarierea vehiculului sau a accesoriilor acestuia.
§ 2 Operatorul de transport feroviar nu este răspunzător pentru paguba rezultată în urma pierderii accesoriilor care nu sunt înscrise pe. ambele laturi ale vehiculului, sau care nu sunt menţionate în inventarul care îl însoţeşte.
§ 3 În caz de pierdere a vehiculului sau a accesoriilor acestuia despăgubirea este limitată, .cu excluderea oricăror alto; daune-interese, la valoarea uzuală a vehiculului sau a accesoriilor acestuia, considerate în locul şi momentul pierderii. Dacă este i n osibil a se certifica ziua şi locul pierderii, despăgubirea este limitată la valoarea uzuală în ziua şi locul unde vehiculul a fost încredinţat pentru utilizare.
§ 4 În caz de avarie a vehiculului sau a accesoriilor acestuia, despăgubirea este limitată, cu excluderea oricăror altor daune-interese, la cheltuielile de reparaţie. Despăgubirea nu depăşeşte suma datorată în caz de pierdere.
§ 5 Părţile la contract pot conveni prevederi care derogă de la §§ I până la 4.
Articolul 5
Decăderea din dreptul de a invoca limitele de răspundere
Li1 itele de răspundere prevăzute la Articolul 4 §§ 3 şi 4, nu se aplică dacă se dovedeşte că paguba care a rezultat în urma unui act sau unei omisiuni pe care operatorul de transport feroviar a comis-o fie cu intenţia de a provoca o astfel de pagubă, fie în mod temerar şi
în cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta, probabil, o astfel de pagubă.
Articolul 6
Prezumţia de pierdere a unui vehicul
§ I Persoana în drept poate, fără să fie nevoit să fumizeze alte dovezi, să considere un vehicul ca pierdut în momentul în care a solicitat operatorului de transport feroviar căruia i•a încredinţat acest vehicul pentru utilizare ca mijloc de transport, să facă cercetările necesare pentru vehicul, şi dacă acest vehicul nu a fost pus la dispoziţia sa în cele trei luni care urmează din ziua sosirii cererii sale, sau dacă n-a primit nici o indicaţie referitoare asupra locului unde se află vehiculul. Acest termen este majorat cu durata imobilizării vehiculului pentru orice cauză neimputabilă operatorului de transport feroviar sau pentru avarie.
§ 2 Dacă vehiculul considerat pierdut este regăsit după plata despăgubirii, persoana îndreptăţită poate, într-un termen de şase luni de la primirea avizării, să solicite operatorului de transport feroviar căruia i-a încredinţat vehiculul pentru utilizare ca mijloc de transport, ca vehiculul să îi fie înapoiat, iară cheltuieli şi contra restituirii despăgubirii, în staţia de domiciliu sau într-un alt loc convenit.
§ 3 Dacă solicitarea vizată la § 2 nu e formulată sau dacă vehiculul este regăsit la mai mult de un an de la plata despăgubirii, operatorul de transport feroviar căruia persoana în drept i-a încredinţat vehiculul pentru utilizare ca mijloc de transport dispune de vehicul, în conformitate cu legile şi prescripţiile în vigoare în locul în care s-a găsit vehiculul.
§ 4 Părţile la contract pot conveni prevederi care derogă de la
§§ I până la 3.
Articolul 7
Răspunderea pentru pagubele cauzate de un vehicul
§ 1 Cel care, în baza unui contract prevăzut la Articolul I, a încredinţat vehiculul pentru utilizare ca mijloc de transport, răspunde pentru paguba cauzată de vehicul, atunci când vina îi este imputabilă,
§ 2 Părţile la contract pot conveni prevederi care derogă de
Ia§ l.
Articolul 8 Substituire
Când contractul de utilizare a vehiculelor prevede că operatorul de transport ,feroviar poate încredinţa vehiculul altor operatori de transport feroviar pentru utilizare ca mijloc de transport, operatorul de transport feroviar poate, cu acordul deţinătorului, să convină cu ceilalţi operatori de transport feroviar că:
deţinătorului e autorizat să valorifice drepturile altor operatori de transport feroviar.
Articolul 9
Răspunderea pentru agenţi şi alte persoane
§ I Părţile la contract sunt răspunzătoare pentru agenţii lor şi pentru alte persoane la serviciul cărora recurg pentru executarea contractului, atunci când acei agenţi sau acele persoane acţionează în exerciţiul funcţiunii lor.
§ 2 Cu excepţia unei convenţii contrare între părţile la_ contract, gestionarii de infrastructură pe care operatorul de transport feroviar utilizează vehiculul ca mijloc de transport, sunt consideraţi ca persoane la ale căror servicii operatorul de transport feroviar recurge.
§ 3 §§ 1 şi 2 se aplică în egală măsură în caz de substituire, în conformitate cu Articolul 8.
Articolul 10 Alte acţiuni în justiţie
§ 1 În toate cazurile în care prezentele Reguli uniforme se aplică, orice acţiune în justiţie pentru răspundere în caz de pierdere sau avarie a vehiculului sau a accesoriilor sale, indiferent de natura acesteia, nu poate fi introdusă împotriva operatorului de transport feroviar căruia vehiculul i-a fost încredinţat pentru utilizare ca mijloc de transport, decât în condiţiile şi limitările acestor Reguli uniforme şi celor din contractul de utilizare.
§ 2 § I se aplică în egală măsură în caz de substituire în conformitate cu Articolul 8.
§ 3 Acelaşi mod se aplică pentru orice acţiune în justiţie introdusă împotriva agenţilor şi altor persoane pentru care răspunde operatorul de transport feroviar căruia vehiculul i-a fost încredinţat pentru utilizare ca mijloc de transport.
Articolul 11
Instanţa
§ 1 Acţiunile în justiţie izvorâte dintr-un contract încheiat în baza prezentelor Reguli uniforme pot fi introduse în faţa instanţei desemnate de comun acord între părţile la contract.
§ 2 Cu excepţia unei convenţii contrare între părţi, instanţa competentă este cea a statului membru în care pârâtul îşi are sediul. Dacă pârâtul nu are sediul într-un stat membru, instanţa competentă este cea a statului membru în care s-a produs paguba.
Articolul 12
Termenul de prescripţie
§ 1 Termenul de prescripţie pentru acţiunile în justiţie bazate
a) sub rezerva dreptului de regres pe care îl are, li se • pe Articolele 4 şi 7 este de trei ani. substituie în ceea ce priveşte răspunderea faţă de deţinător în caz de
pierdere sau avarie ale vehiculului sau ale accesoriilor acestuia;
b) numai deţinătorul este r!'lspunzător faţă de alţi operatori de transport feroviar pentru pagubele cauzate de vehicul, dar numai operatorul de transport feroviar care este partener contractual al
§ 2 Termenul de prescripţie curge:
a) pentru acţiunile în justiţie bazate pe Articolul 4, din ziua în care a fost constatată pierderea sau avaria vehiculului sau din ziua în care persoana în drept putea considera vehiculul pierdut, în conformitate cu Articolul 6 § 1 sau § 4.
b) pentru acţiunile în justiţie bazate pe Articolul 7, din ziua în care s-a produs paguba.
Reguli uniforme privind Contractul de Utilizare a Infrastructurii
în Traficul Internaţional Feroviar (CUI - Anexa E la Convenţie)
Titlul I Prevederi generale
Articolul 1 Domeniu de aplicare
§ 1 Prezentele Reguli uniforme se aplică oricărui contract de utilizare a infrastructurii feroviare în scopul transportului internaţional în sensul Regulilor uniforme CIV şi al Regulilor uniforme CIM. Ele se aplică indiferent de locul de desfăşurare a activităţii şi de naţionalitatea părţilor la contract. Prezentele Reguli uniforme se aplică chiar dacă infrastructura feroviară este gestionată sau utilizată de state ori de instituţii sau organizaţii guvernamentale.
§ 2 Sub rezerva Articolului 21, prezentele Reguli uniforme nu se aplică în legătură cu alte relaţii de drept cum ar fi îndeosebi:
a) răspunderea transportatorului sau a gestionarului pentru agenţii acestora sau alte persoane ale căror servicii le utilizează pentru îndeplinirea sarcinilor lor;
b) răspunderea între transportator sau gestionar, pe de o parte, şi terţ, pe de alta parte.
Articolul 2
Declaraţia privind răspunderea în caz de pagube corporale
§ l Orice stat poate declara, în orice moment, că nu va aplica victimelor unor accidente survenite pe teritoriul său totalitatea prevederilor privind răspunderea în caz de pagube corporale, dacă victimele sunt cetăţeni ai acelui stat sau au reşedinţa obişnuită în acel stat.
§ 2 Statul care a făcut o declaraţie în conformitate cu § 1 o poate retrage în orice moment prin informarea depozitarului. Această renunţare va avea efect la o lună de la data la care depozitarul o face cunoscută statelor membre.
Articolul 3 Definiţii
În scopul prezentelor Reguli uniforme, termenul de:
a) "infrastructură feroviară" înseamnă toate liniile feroviare şi instalaţiile fixe, în măsura în care acestea sunt necesare pentru circulaţia vehiculelor feroviare şi siguranţa traficului;
b) "gestionar" înseamnă cei care pune la dispoziţie infrastructura feroviară;
c) "transportator" înseamnă cel care transportă persoane sau mărfuri pe calea ferată în trafic internaţional, conform Regulilor uniforme CIV sau Regulilor uniforme CJM;
d) "auxiliar" înseamnă agenţii sau alte persoane ale căror serv1c11 sunt utilizate de transportator sau gestionar pentru îndeplinirea contractului, în cazul în care aceşti agenţi sau aceste alte persoane acţionează în exerciţiul funcţiunii lor;
e) "terţ" înseamnă orice persoană alta decât gestionarul, transportatorul şi auxiliarii acestora;
t) "licenţă" înseamnă autorizaţia acordată în conformitate cu legislaţia şi prescripţiile statului în care transportatorul îşi are sediul de desfăşurare a principalei sale activităţi, privind realizarea activităţii de transportator feroviar;
g) "certificat de siguranţă" înseamnă documentul care atestă, în conformitate cu legislaţia şi prescripţiile statului în care se găseşte infrastructura utilizată, că, din punct de vedere al transportatorului,
organizarea internă a întreprinderii precum şi personalul ce urmează a fi angajat şi vehiculele ce urmează a se utiliza pe infrastructură,
respectă cerinţele impuse în materie de siguranţă în vederea asigurării unor servicii care să nu prezinte nici un pericol pe această infrastructură.
Articolul 4 Drept imperativ
Dacă nu se prevede altfel în prezentele Reguli uniforme, orice stipulare care ar constitui, direct sau indirect, o derogare de la prezentele Reguli uniforme este nulă şi neavenită. Nulitatea unor astfel de stipulări nu va atrage după sine nulitatea altor prevederi ale contractului. Cu toate acestea, părţile la contract îşi pot asuma răspunderi mai mari şi obligaţii mai împovărătoare decât cele prevăzute în prezentele Reguli uniforme sau pot stabili o valoare maximă a despăgubirii pentru pagubele materiale.
Titlul li
Contractul de utilizare
Articolul 5 Conţinut şi formă
§ 1 Relaţiile între gestionar şi transportator sunt reglementate printr-un contract de utilizare.
§ 2 Contractul reglementează în special condiţiile administrative, tehnice şi financiare de utilizare. Acesta trebuie să cuprindă cel puţin următoarele menţiuni:
a) infrastructura ce urmează a se utiliza,
b) gradul de utilizare,
c) serviciile prestate de gestionar,
d) serviciile prestate de transportator,
e) personalul ce urmează a fi angajat,
f) vehiculele ce urmează a se utiliza„
g) condiţiile financiare. •
§ 3 Contractul trebuie să fie încheiat în scris sau într-o formă echivalentă. Absenţa sau neregularitatea unui document scris sau a unei forme echivalente a contractului, sau absenţa uneia din menţiunile specificate la § 2 nu vor afecta existenţa sau valabilitatea contractului, care rămâne sub rezerva prezentelor Reguli uniforme.
Obligaţiile specifice ale transportatorului şi gestionarului
§ 1 Transportatorul trebuie să fie autorizat să realizeze activitatea de transportator feroviar. Personalul ce urmează a se angaja şi vehiculele ce se vor folosi trebuie să respecte cerinţele de siguranţă. Gestionarul poate solicita transportatorului . să dovedească, prin prezentarea unei licenţe şi a unui certificat de siguranţă valabile, sau a unor copii legalizate ale acestora sau în orice alt fel, că aceste condiţii sunt îndeplinite.
§ 2 Transportatorul trebuie să informeze gestionarul asupra oricărui eveniment susceptibil să afecteze valabilitatea licenţei sale, a certificatelor de siguranţă sau a altor dovezi.
§ 5 Partea la contract care a cauzat această denunţare răspunde faţă de cealaltă parte pentru paguba care a rezultat, cu excepţia cazului în care dovedeşte că această pagubă nu a fost cauzată din vina sa.
§ 6 Părţile la contract. pot conveni asupra condiţiilor care derogă de la prevederile § 2 literele c) şi d) şi § 5.
Titlul III
• Răspunderea
Articolul 8 Răspunderea gestionarului
§ 3 Gestionarul poate solicita transportatorului să dovedească § I că a încheiat o asigurare privind răspunderea suficientă, sau că a
luat măsurile echivalente pentru a acoperi toate pretenţiile, indiferent de motiv, la care se face referire la Articolele 9 până la 21. În fiecare an, transportatorul trebuie să dovedească printr-o atestare într-o formă corespunzătoare, că asigurarea privind răspunderea sau prevederile echivalente există încă; el trebuie să informeze gestionarul asupra oricărei modificări, înainte ca aceasta să devină valabilă.
Gestionarul răspunde pentru:
a) pagubele corporale (deces, vătămare corporală sau orice alt prejudiciu al integrităţii fizice sau psihice),
b) pagubele materiale (distrugere sau avariere a unor bunuri mobile sau imobile),
c) pagubele pecuniare rezultate din daune-interese datorate de transportator în virtutea Regulilor uniforme CIV şi Regulilor uniforme CIM,
§ 4 Părţile la contract trebuie să se informeze reciproc în legătură cu orice eveniment care ar putea împiedica executarea contractului pe care l-au încheiat.
Articolul 7
Durata contractului
§ I Contractul de utilizare poate fi încheiat pentru o perioadă determinată sau nedeterminată.
§ 2 Gestionarul poate denunţa imediat contractul de utilizare în cazul în care:
a) transportatorul nu mai este autorizat să îndeplinească activitatea de transportator feroviar;
b) personalul ce urmează a fi angajat şi vehiculele ce se vor utiliza nu mai îndeplinesc cerinţele de siguranţă;
c) transportatorul are întârzieri de plăţi, adică
l. pe durata a două termene succesive de plată şi cu o sumă care depăşeşte contravaloarea taxei de utilizare pe o lună, sau
2. pe o perioadă care acoperă două termene de plată şi cu o sumă care este egală cu contravaloarea taxei de utilizare pe două luni;
d) transportatorul a încălcat în mod evident una din obligaţiile specifice prevăzute la Articolul 6 §§ 2 şi 3.
§ 3 Transportatorul . poate denunţa imediat contractul de
·utilizare dacă gestionarul îşi pierde dreptul de a gestiona infrastructura.
§ 4 Fiecare parte la contractul de utilizare poate să-l denunţe imediat în cazul unei încălcări evidente a uneia din obligaţiile principale de către cealaltă parte la contract, dacă acea obligaţie priveşte siguranţa persoanelor sau mărfurilor; părţile la contract pot conveni asupra modalităţilor de exercitare a acestui drept.
provocate transportatorului sau auxiliarilor acestuia în • timpul utilizării infrastructurii şi care îşi au originea în infrastructură.
§ 2 Gestionarul este exonerat de această răspundere:
a) în caz de pagube corporale şi de pagube pecuniare care rezultă din daunele-interese datorate de transportator în virtutea Regulilor uniforme CIV
1. dacă evenimentul care aduce după sine pagube a fost provocat de circ*mstanţe exterioare exploatării, pe care gestionarul, cu toate diligenţele cerute de circ*mstanţele specifice ale cazului în speţă, nu Ie-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-a putut preîntâmpina,
2. în măsura în care evenimentul care aduce după sine pagube este provocat din vina unei persoane care suportă paguba,
3. dacă evenimentul care aduce după sine pagube
se datorează comportamentului unui terţ, pe care gestionarul, cu toate diligenţele cerute de circ*mstanţele specifice ale cazului în speţă, nu l-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-a putut preîntâmpina;
b) în caz de pagube materiale şi de pagube pecuniare rezultate din daunele-interese ce trebuie plătite de transportator în virtutea Regulilor uniforme CIM, când paguba este provocată din vina transportatorului sau dintr-o dispoziţie a transportatorulut care nu poate fi atribuită gestionarului, sau din cauza unor circ*mstanţe care nu au putut fi evitate de gestionar şi a căror consecinţe nu le-a putut preîntâmpina.
§ 3 Dacă evenimentul care aduce după sine pagube se datorează comportamentului unui terţ şi dacă, în ciuda acestui fapt, gestionarul nu este în întregime• exonerat de răspundere în conformitate cu § 2, litera a), el va răspunde în întregime până la limita stabilită în prezentele Reguli uniforme şi fără a aduce atingere eventualei sale acţiuni în regres împotriva terţului.
§ 4 Părţile la contract pot conveni dacă, şi în ce măsură. gestionarul răspunde pentru pagubele provocate transportatorului datorită întârzierii sau unei perturbări în exploatare.
Articolul 9 Răspunderea transportatorului
§ l Transportatorul răspunde pentru:
a) pagube corporale (deces, vătămare corporală sau orice alt prejudiciu al integrităţii fizice sau psihice),
b) pagube materiale (distrugere sau avarie a unor bunuri mobile sau imobile),
produse gestionarului sau auxiliarilor acestuia, în timpul utilizării infrastructurii, de mijloacele de transport utilizate sau de persoanele sau mărfurile transportate.
§ 2 Transportatorul este exonerat de această răspundere:
a) în caz de pagube corporale
1. dacă evenimentul care aduce după sine pagube a fost provocat de circ*mstanţe exterioare exploatării, pe care transportatorul, cu toate diligenţele cerute de circ*mstanţele specifice ale cazului în speţă, nu le-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-a putut preîntâmpina,
2. în măsura în care evenimentul care aduce după sine pagube este provocat din vina unei persoane care suportă paguba,
3. dacă evenimentul care aduce după sine pagube se datorează comportamentului unui terţ, pe care transportatorul, cu toate diligenţele cerute de circ*mstanţele specifice ale cazului în speţă, nu le-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-a putut preîntâmpina;
b) în caz de pagube materiale, când paguba este provocată din vina gestionarului sau dintr-o dispoziţie a gestionarului care nu poate fi atribuită transportatorului sau din cauza unor circ*mstanţe pe care transportatorul nu le-a putut evita şi a căror consecinţe nu le-;i putut preîntâmpina.
§3 Dacă evenimentul care aduce după sine pagube se datorează comportamentului unui terţ şi dacă, în ciuda acestui fapt, transportatorul nu este în întregime exonerat de răspunderea sa în conformitate cu § 2, litera a), el va răspunde în totalitate până la limita stabilită de prezentele Reguli uniforme şi fără a aduce atingere eventualei sale acţiuni în regres împotriva terţului.
§ 4 Părţile la contract pot conveni dacă, şi în ce măsură, transportatorul răspunde pentru pagubele provocate gestionarului datorită unei perturbări în exploatare.
Articolul 10 Cauze concomitente
§ 1 În cazul în care cauzele imputabile gestionarului şi cauzele imputabile transportatorului au contribuit la producerea pagubei, fiecare parte la contract răspunde numai în măsura în care cauzele ce îi sunt imputabile în virtutea Articolelor 8 şi 9, au contribuit la producerea pagubei. Dacă este imposibil de stabilit în ce măsură respectivele cauze au contribuit la producerea pagubei, fiecare parte va suporta paguba pe care a suferit-o.
§ 2 § I se aplică prin analogie în cazul în care cauzele care sunt imputabile gestionarului şi cauzele imputabile mai multor transportatori care folosesc aceeaşi infrastructură feroviară, au contribuit la pagubă.
§ 3 § 1, prima propoziţie, se va aplica prin analogie, în cazul pagubelor vizate Ia Articolul 9, dacă cauzele imputabile unor transportatori care folosesc aceeaşi infrastructură au contribuit Ia
pagubă. Dacă este imposibil de stabilit în ce măsură respectivele cauze au contribuit la producerea pagubei, transportatorii vor răspunde în mod egal în faţa gestionarului.
Articolul 11
Daune-interese în caz de deces
§ .l În caz de deces, daunele - interese cuprind:
a) toate costurile necesare în urma decesului, în special cele privind transportul decedatului şi cheltuielile funerare;
b) dacă decesul nu are loc imediat, toate daunele interese prevăzute la Articolul 12.
§ 2 Dacă, în urma decesului, persoanele faţă de care decedatul a avut sau ar fi avut în viitor o obligaţie legală de întreţinere, sunt private de acest sprijin, aceştia vor primi la rândul lor despăgubiri pentru pierderea suferită. Acţiunea în daune-interese de către persoane pe care decedatul le susţinea material fără a fi obligat în mod legal să o facă, se va face conform legislaţiei naţionale.
Articolul 12
Daune-interese în caz de vătămare corporală
În caz de vătămare corporală sau de orice alte prejudicii ale integrităţii fizice sau psihice, daunele - interese vor cuprinde:
a) toate costurile necesare, în special cele privind tratamentul
şi transportul;
b) despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, fie datorită invalidităţii totale sau parţiale de muncă, fie datorită creşterii nevoilor.
Articolul 13
Despăgubiri pentru alte prejudicii corporale
Legislaţia naţională stabileşte dacă şi în ce măsură gestionarul sau transportatorul trebuie să plătească daune-interese pentru prejudicii corporale, altele decât cele prevăzute în Articolele 11 şi 12.
Articolul 14
Forma şi suma daunelor-interese
în caz de deces şi vătămare corporală
§ I Daunele-interese prevăzute la Articolul 11 § 2 şi la Articolul 12, litera b) trebuie plătite sub forma unei sume totale. Totuşi, dacă legislaţia naţională permite acordarea unei rente, daunele-interese vor fi plătite în această formă, dacă ea este solicitată de persoana vătămată sau de persoanele îndreptăţhe la care se referă Articolul 11, § 2.
§ 2 Suma daunelor-interese acordate în baza § I se stabileşte în conformitate cu legislaţia naţională. Totuşi, pentru aplicarea prezentelor Reguli uniforme, limita maximă per persoană va fi stabilită la 175.000 de unităţi de cont, ca sumă totală sau ca o rentă corespunzând acestei sume, acolo unde leghlaţia naţională prevede o limită maximă mai mică decât această sumă.
Articolul 15
Decăderea din dreptul de a invoca limitele de răspundere
Limitele de răspundere prevăzute în aceste Reguli uniforme, la fel ca şi în prevederile legislaţiei naţionale, care limitează despăgubirea la o sumă determinată, nu se vor aplica dacă se face dovada că
paguba a rezultat datorită unui act sau unei omisiuni pe care autorul pagubei a comis-o, fie cu intenţia de a produce o astfel de pagubă, fie în mod temerar şi în cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta, probabil, o astfel de pagubă.
Articolul 16 Convertibilitate şi dobânzi
§ 1 Dacă calcularea despăgubirii necesită convertibilitatea sumelor exprimate în unităţi monetare străine, conversiunea se va face la cursul valutar din ziua şi locul plăţii despăgubirii.
§ 2 Persoana în drept poate pretinde dobânzi la despăgubire, acestea fiind calculate la cinci procente pe an, cu începere din ziua deschiderii procedurii de conciliere, a recursului la tribunalul de arbitraj prevăzut la Titlul V al Convenţiei, sau de la data instituirii procedurii legale.
Articolul 17 Răspunderea în caz de accident nuclear
Gestionarul şi transportatorul sunt exoneraţi de răspunderea care îi incumbă în virtutea prezentelor Reguli uniforme în caz de pagubă produsă de un accident nuclear în care operatorul instalaţiei nucleare sau o altă persoană care îl înlocuieşte sunt răspunzători pentru această pagubă, conform legislaţiei şi prescripţiilor unui stat privind răspunderea în domeniul energiei nucleare.
Articolul 18 Răspunderea auxiliarilor
Gestionarul şi transportatorul vor fi răspunzători pentru auxiliarii lor.
acesta, indiferent de temeiul acesteia, poate fi introdusă numai în condiţiile şi limitările prezentelor Reguli uniforme.
§ 2 Orice acţiune în justiţie privind răspunderea auxiliarilor gestionarului împotriva transportatorului pentru pagube cauzate de acesta, indiferent de temeiul acesteia, poate fi introdusă numai în condiţiile şi limitările prezentelor Reguli uniforme.
Titlul V
Exercitarea drepturilor
Articolul 22
Proceduri de conciliere
Părţile la contract pot conveni asupra procedurilor de conciliere sau asupra apelului la tribunalul de arbitraj prevăzut la Titlul V al Convenţiei.
Articolul 23
Dreptul de regres
Temeiul plăţii efectuate de transportator în baza Regulilor uniforme CIV sau a Regulilor uniforme CIM nu poate fi contestat dacă despăgubirea a fost fixată de o instanţă şi dacă gestionarului, fiind înştiinţat în mod · corespunzător asupra procedurii, i s-a dat posibilitatea de a interveni în această procedură.
Articolul 24 Instanţa
Articolul 19 Alte acţiuni în justiţie
§ l În toate cazurile în care se aplică prezentele Reguli uniforme, orice acţiune în justiţie privind răspunderea poate fi introdusă împotriva gestionarului sau a transportatorului, indiferent de temeiul acesteia, numai în condiţiile şi limitările acestor Reguli uniforme.
§ 2 Aceleaşi reglementări se aplică ş1 m cazul tuturor acţiunilor în justiţie introduse împotriva auxiliarilor pentru care răspunde fie gestionarul, fie transportatorul, aşa cum este prevăzut în Articolul 18.
Articolul 20
§ 1 Acţiunile în justiţie fondate pe prezentele Reguli uniforme pot fi introduse în faţa instanţelor competente ale statelor membre desemnate de comun acord între părţile la contract.
§ 2 Dacă părţile la contract nu convin în alt mod, instanţa competentă va fi cea a statului membru în care gestionarnl îşi desfăşoară activitatea.
Articolul 25 Termenul de prescripţie
§ 1 Termenul de prescripţie pentru acţiunile în justiţie fondate pe prezentele Reguli uniforme este de trei ani.
Acorduri - litigii
Părţile la contract pot conveni asupra condiţiilor în care se revendică sau se renunţă la drepturile lor la daune-interese privind
§2
paguba.
Termenul de prescripţie curge din ziua în care s-a produs
cealaltă parte la contract.
Titlul IV
Acţiuni în justiţie ale auxiliarilor
Articolul 21
Acţiuni în justiţie împotriva gestionarului sau împotriva transportatorului
§ l Orice acţiune în justiţie privind răspunderea auxiliarilor transportatorului împotriva gestionarului pentru pagube cauzate de
§ 3 În caz de deces al unor persoane, termenul de prescripţie pentru acţiunile în justiţie este de trei ani din ziua ulterioară zilei în care s-a produs decesul, fără a depăşi însă cinci ani din ziua ulterioară zilei în care s-a produs accidentul.
§ 4 O acţiune în regres a unei persoane rrispunzătoare poate fi introdusă chiar şi după expirarea termenului de prescripţie prevăzut la § I, dacă ea este introdusă în termenul permis de legislaţia statului unde se desfăşoarZt procedura. Totuşi, termenul permis nu va fi mai mic de nouăzeci de zile de la data la care persoana care a introdus acţiunea în regres, a reglementat reclamaţia sau a. fost înştiinţată în legătură cu procedura deschisă împotriva sa.
§ 5 Termenul de prescripţie se suspendă dacă părţile convin asupra unei proceduri de conciliere sau dacă este sesizat tribunalul de arbitraj prevăzut la Titlul V al Convenţiei.
§ 6 În celelalte cazuri, suspendarea şi întreruperea termenului de prescripţie sunt reglementate de legislaţia naţională.
Reguli uniforme privind Validarea Normelor Tehnice şi Adoptarea Prescripţiilor Tehnice Uniforme Aplicabile Materialului Feroviar Destinat a fi Utilizat în Traficul Internaţional
(APTU - Apendice F Ia Convenţie)
Articolul 1 Domeniu de aplicare
Prezentele Reguli uniforme fixează procedura de validare a normelor tehnice şi adoptarea prescripţiilor tehnice uniforme, pentru materialul feroviar destinat utilizării în trafic internaţional.
Articolul 2 Definiţii
În sensul prezentelor Reguli uniforme şi a Anexelor la acestea, termenul:
a) "stat parte" înseamnă orice stat membru al Organizaţiei, care nu a făcut declaraţia relativă la aceste Reguli uniforme în conformitate cu Articolului 42 § 1, prima frază, din Convenţie;
b) "trafic internaţional" înseamnă circulaţia vehiculelor feroviare pc linii feroviare, utilizând teritoriul a cel puţin două state părţi;
c) "operator de transport feroviar" înseamnă orice operator, cu statut privat sau public, care este autorizat să transporte persoane sau marfă, tracţiunea fiind asigurată de acesta;
d) "gestionar de infrastructură" înseamnă orice operator sau autoritate care administrează o infrastructură feroviară;
e) "material feroviar" înseamnă orice material feroviar destinat a fi utilizat în trafic internaţional, în special vehiculele şi infrastructura feroviară;
f) "vehicul feroviar" înseamnă orice vehicul, cu sau fără tractjurie, apt să circule pe propriile roţi pe liniile ferate;
g) "vehicul de tracţiune" înseamnă un vehicul feroviar prevăzut cu mijloc de tracţiune;
h) "vagon de marfă" înseamnă un vehicul feroviar, neprevăzut cu mijloc de tracţiune, care este destinat transportului de marfă;
i) "vagon de călători" înseamnă un vehicul feroviar, ncpfevăzut cu mijloc de tracţiune, care este destinat transportului de călători;
j) "infrastructură feroviară" înseamnă toate liniile feroviare şi instalaţiile fixe, în măsura în care acestea sunt necesare pentru circulaţia vehiculelor feroviare şi siguranţa traficului;
k) "normă tehnică" înseamnă o specificaţie tehnică adoptată de un organism de standardizare, recunoscut naţional sau internaţional, după procedurile sale proprii; orice specificaţie tehnică elaborată în cadrul Comunităţii Europene este asimilată cu o normă tehnică.
1) "prescripţie tehnică" înseamnă o regulă, alta decât nonna tehnică, referitoare la construcţia, la exploatarea, la întreţinerea sau ia o procedură privind materialul feroviar;
m) "Comisie de experţi tehnici" înseamnă Comisia prevăzută la Articolul 13 § I, litera t), din Convenţie.
Articolul 3
Scop
§ I Validarea normelor tehnice referitoare la materialul feroviar şi adoptarea prescripţiilor tehnice uniforme, aplicabile la materialul feroviar, au scopul de a
a) facilita libera circulaţie a vehiculelor şi libera
utilizare a altor materiale feroviare în trafic internaţional,
b) contribui la asigurarea siguranţei, fiabilităţii şi disponibilităţii în trafic internaţional,
c) ţine cont de protecţia mediului înconjurător şi a sănătăţii publice.
§ 2 La validarea normelor tehnice sau adoptarea prescripţiilor tehnice uniforme, singurele care sunt luate în considerare sunt cele care au fost elaborate la nivel internaţional.
§ 3 În măsura în care este posibil
a) se cuvine asigurarea interoperabilităţii sistemelor şi a componentelor tehnice necesare în trafic internaţional;
b) normele tehnice şi prescripţiile tehnice uniforme sunt axate pe performanţe; în caz contrar, ele comportă variante.
Articolul 4
Elaborarea normelor şi prescripţiilor tehnice
§ 1 Elaborarea normelor tehnice şi a prescripţiilor tehnice uniforme referitoare la materialul feroviar este de resortul organismelor recunoscute competente în materie.
§ 2 Standardizarea produselor şi procedurilor industriale este de resortul organismelor de standardizare naţionale şi internaţionale recunoscute.
Articolul 5 Validarea normelor tehnice
§ 1 Pot să depună o cerere de validare a unei norme tehnice:
a) orice stat parte; •
b) orice organizaţie de integrare eco mică regională la care statele sale membre au transferat competenţele pentru legiferare în domeniul normelor tehnice referitoare la materialul feroviar;
c) orice organism de standardizare, naţional sau internaţional, însărcinat cu standardizarea în domeniul feroviar;
d) orice asociaţie internaţională reprezentativă, pentru membrii căreia, în exercitarea activităţii lor, este indispensabilă existenţa normelor tehnice re(eritoare la materialul feroviar, din motive de siguranţă şi"economice.
§ 2 Comisia de experţi tehnici decide validarea unei norme tehnice, în conformitate cu procedura prezentată la Articolele 16, 20 şi 33 § 6 din Convenţie. Deciziile intră în vigoare în confonnitate cu Articolul 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
Adoptarea prescripţiilor tehnice uniforme
§ 1 Pot depunere o cerere de adoptare a unei prescripţii tehnice uniforme:
a) orice stat parte;
b) orice organizaţie de integrare economică regională la care statele membre au transferat competenţele pentru legiferare în domeniul prescripţiilor tehnice referitoare la materialul feroviar;
c) orice asociaţie internaţională reprezentativă, pentru membrii căreia, în exercitarea activităţilor lor, este indispensabilă existenţa prescripţiilor tehnice uniforme referitoare la materialul feroviar, din motive de siguranţă şi economice.
§ 2 Comisia de experţi tehnici decide adoptarea unei prescripţii tehnice uniforme în conformitate cu procedura prevăzută Ia Articolele 16, 20 şi 33 § 6 din Convenţie. Deciziile intră în vigoare în conformitate cu Articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
Articolul 7
Forma cererilor
Cererile prevăzute la Articole 5 şi 6 trebuie să fie complete, coerente şi motivate. Ele trebuie să fie adresate secretarului general al Organizaţiei, într-una din limbile de lucru ale acesteia.
Articolul 8 Anexe tehnice
§ 1 Normele tehnice validate şi prescripţiile tehnice uniforme adoptate figurează în Anexele la prezentele Reguli uniforme enumerate mai jos:
a) Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la ansamblul vehiculelor feroviare (Anexa l);
b) Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la vehicule de tracţiune (Anexa 2);
c) Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la vagoane de marfă (Anexa 3);
d) Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la vagoane de călători (Anexa 4);
e) Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la instalaţii ale infrastructurii, altele decât cele prevăzute la litera f) (Anexa 5);
f) Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la sistemele de siguranţă a circulaţiei şi de reglare (Anexa 6);
g) Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme în materie de sisteme de tehnologia informaţiei (Anexa 7);
h) Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la orice alt material feroviar (Anexa 8).
§ 2 Anexele fac parte integrantă din prezentele Reguli uniforme. Structura lor trebuie să ţină cont de particularităţile ecartamentului, ale gabaritului, ale sistemelor de alimentare cu energie şi ale sistemelor de siguranţă a circulaţiei şi de reglare din statele părţi.
§ 3 Anexele vor conţine versiunea care va fi adoptată, după intrarea în vigoare a Protocolului din 3 iunie 1999 care duce la
modificarea Convenţiei, de către Comisia de experţi tehnici, c;onform aceleiaşi proceduri ca cea prevăzută la Articolele 16, 20 şi 33 § 6 din Convenţie pentru modificările Anexelor.
Articolul 9 Declaraţii
§ 1 Orice stat parte poate, într-un interval de patru luni de Ia data notificării de către secretarul general a deciziei Comisiei de experţi tehnici, să facă•, pe lângă acesta, o declaraţie motivată conform căreia nu va aplica, sau va aplica doar în parte norma tehnică validată sau prescripţia tehnică uniformă adoptată, în ceea ce priveşte infrastructura feroviară situată pe teritoriul său şi traficul pe această infrastructură.
§ 2 Statele părţi care au făcut o declaraţie în conformitate cu
§ 1, nu sunt luate în considerare în stabilirea numărului statelor care trebuie să formuleze o obiecţie în conformitate cu Articolul 35 § 4 din Convenţie, necesar pentru ca o decizie a Comisiei experţilor tehnici să nu intre în vigoare.
§ 3 Statul care a făcut o declaraţie în conformitate cu § 1, poate renunţa în orice moment la aceasta, prin informarea secretarului general. Această renunţare are efect din prima zi a celei de-a doua luni următoare datei Ia care a fost făcută informarea.
Articolul 10 Abrogarea Unităţii Tehnice
Intrarea în vigoare a Anexelor adoptate de Comisia de experţi tehnici în conformitate cu Articolul 8, § 3, în toate statele părţi la Convenţia Internaţională asupra Unităţii Tehnice a Căilor Ferate, semnată la Berna la 21 octombrie 1882, în formula sa din 1938, abrogă această convenţie.
Articolul 11 Prioritatea Anexelor
§ 1 După intrarea în vigoare a Anexelor adoptate de Comisia de experţi tehnici în conformitate cu Articolul 8 § 3, normele tehnice şi prescripţiile tehnice uniforme, conţinute în aceste Anexe, prevalează, în relaţiile dintre statele părţi, asupra prevederilor Convenţiei Internaţionale asupra Unităţii Tehnice a Căilor Ferate, semnată la Berna la 21 octombrie l 8:S2, în fornrnla sa din 1938.
§ 2 După intrarea în vigoare a Anexelor adoptate de Comisia de experţi tehnici în conformitate cu Articolul 8 § 3, prezentele Reguli uniforme precum şi normele tehnice şi prescripţiile tehnice uniforme, conţinute în Anexele lor, prevalează, în statele părţi. asupra prevederilor tehnice ale:
a) Regulamentului pentru utilizarea reciprocă a vagoanelor călători, poştă şi bagaje în trafic internaţional (RIC),
b) Regulamentului pentru utilizarea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional (RIV).
Anexa 1
Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la ansamblul vehiculelor feroyiare
1. Căi ferate cu ecartament normal (1435 mm)
2. Căi ferate cu ecartament larg (rusesc) (1520 mm)
3. Căi ferate cu ecartament larg (finlandez) (1524 mm)
4. Căi ferate cu ecartament larg (irlandez) (1600 mm)
5. Căi ferate cu ecartament larg (iberic) (1688 mm)
6. Alte căi ferate
B. Gabarit
1. Căile ferate cu ecartament normal pe continentul
european
2. Căile ferate cu ecartament normal în Marea Britanie 4.
C.
Anexa2
Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la vehiculele de tracţiune
A. Sisteme de alimentare cu energie
1. Curent continuu 3000 v·
2. Curent continuu 1500 V şi mai puţin
3. Curent alternativ 25 kV/50 Hz
4. Curent alternativ 15 kV/16213Hz
B. Sisteme de siguranţa circulaţiei şi de reglare
Anexa3
Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la vagoane de marfă
Anexa4
Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la vagoane de călători
Anexa 5
Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la instalaţiile infrastructurii
Anexa 6
Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la sisteme de siguranţă a circulaţiei şi de reglare
Anexa 7
Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme în domeniul sistemului de tehnologie a informaţiei
Anexa 8
Norme tehnice şi prescripţii tehnice uniforme referitoare la alte .. materiale feroviare
***
Într-o primă etapă, normele tehnice şi prescripţiile tehnice uniforme, referitoare la materialul rulant existent şi recunoscut la nivel internaţional, aşa cum figurează în Unitatea Tehnică, în RIV şi RIC precum şi în fişele tehnice UIC, vor fi integrate în Anexele de mai sus.
Reguli uniforme privind Admiterea Tehnică a Materialului Feroviar
Destinat a fi Utilizat În Trafic Internaţional (ATMF- Apendice G la Convenţie)
Articolul 1
Domeniu de aplicare
Prezentele Reguli uniforme stabilesc procedura după care vehiculele feroviare sunt admise în circulaţie, iar alte materiale feroviare sunt utilizate în trafic internaţional.
Articolul 2 Definiţii
în sensul prezentelor Reguli uniforme şi a Anexelor la acestea, termenul
a) "stat parte" înseamnă un stat membru al Organizaţiei neavând făcută declaraţia referitoare la aceste Regu'Ii uniforme, în conformitate cu Articolul 42 § l, prima frază a Convenţiei;
b) "trafic internaţional" înseamnă circulaţia vehiculelor feroviare pe liniile feroviare, traversând teritoriul a cel puţin două state părţi;
c) "operator de transport feroviar" înseamnă orice operator, cu statut privat sau public, care este autorizat să transporte persoane sau mărfuri, tracţiunea fiind asigurată de către acesta;
d) "gestionar de infrastructură" înseamnă orice operator sau orice autoritate care administrează o infrastructură feroviară;
e) "deţinător" înseamnă cel care exploatează economic, în mod durabil, un vehicul feroviar, ca mijloc de transport, indiferent dacă este proprietar sau dacă are dreptul de a dispune;
f) "admiterea tehnică" înseamnă procedura aplicată de către autoritatea competentă pentru admiterea unui vehicul feroviar în circulaţie şi admiterea altor materiale feroviare pentru a fi utilizate în trafic internaţional;
g) "admiterea de tip de construcţie" înseamnă procedura referitoare la un tip de construcţie a unui vehicul feroviar, aplicată de către autoritatea competentă, prin care aceasta dă dreptul de a acorda, printr-o procedură simplificată, admiterea în exploatare pentru vehiculele care corespund acestui tip de construcţie;
h) "admiterea în exploatare" înseamnă dreptul acordat de către autoritatea competentă pentru fiecare vehicul feroviar de a circula în trafic internaţional;
i) "vehicul feroviar" înseamnă orice vehicul feroviar apt să circule pe propriile roţi pe liniile ferate, cu sau fără tracţiune;
j) "alt material feroviar" înseamnă orice material feroviar, destinat a fi utilizat în trafic internaţional, care nu este vehicul feroviar;
k) "Comisia de experţi tehnici" înseamnă Comisia prevăzută în Articolul 13 § I, litera f) din Convenţie.
Articolul 3 Admiterea în trafic internaţional
§ 1 Pentru a circula în trafic internaţional, fiecare vehicul feroviar, trebuie să fie admis în conformitate cu prezentele Reguli uniforme.
§ 2 Admiterea tehnică are ca scop verificarea faptului că vehiculele feroviare corespund:
a) prescripţiilor constructive, conţinute în Anexele la Regulile uniforme APTU,
b) prescripţiilor constructive şi de echipare, conţinute în Anexa la RID,
c) condiţiilor specifice de admitere, cu aplicarea Articolului 7 § 2 sau § 3.
§ 3 Paragrafele §§ I şi 2, precum şi Articolele următoare, se aplică prin analogie la admiterea tehnică a altor materiale feroviare şi a elementelor constructive, fie ale unor vehicule, fie ale altor materiale feroviare.
Articolul 4 Procedura
§ 1 Admiterea tehnică se efectuează:
a) fie, într-o singură etapă, acordând unui vehicul feroviar individual admiterea în exploatare,
b) fie, în două etape succesive, acordând
1. admiterea tipului de construcţie pentru un tip dat de vehicule feroviare,
2. apoi, admiterea în exploatare pentru vehiculele feroviare individuale care corespund acestui tip de construcţie, printr-o procedură simplificată de confirmare a apartenenţei la acest tip.
§ 2 Această prevedere nu aduce atingere prevederilor cuprinse în Articolul 10.
Articolul 5 Autoritatea competentă
§ 1 Admiterea tehnică a vehiculelor feroviare în circulaţie în trafic internaţional, ţine de autoritatea naţională sau internaţională competentă în materie, care se conformează legilor şi prescripţiilor în vigoare din fiecare stat parte.
§ 2 Autorităţile vizate la § I, pot să transfere competenţa de a acorda admiterea tehnică către organisme recunoscute apte, cu condiţia de a asigura supravegherea acestora. Transferarea competenţei de a acorda admiterea tehnică către un operator de transpqrt feroviar, excluzând alţi competitori, nu este permisă. De altfel, este exclus un transfer către un gestionar de infrastructură care participă în mod direct sau indirect la construcţia de material feroviar.
Articolul 6 Recunoaşterea admiterii tehnice
Admiterea unui tip constructiv şi admiterea în exploatare acordate, în conformitate cu prezente Reguli uniforme, de către autoritatea competentă a unui stat parte, precum şi certificatele corespunzătoare, sunt recunoscute de către autorităţile, operatorii de
transport feroviar şi de către gestionarii de infrastructură din alte ştate părţi, fără să fie necesară o nouă examinare şi o nouă admitere tehnică în vederea circulaţiei şi utilizării pe teritoriul acestor alte state.
Articolul 7
Prescripţii de construcţie aplicabile vehiculelor
§ 1 Pentru a fi admise în circulaţie în trafic internaţional, vehiculele feroviare trebuie să corespundă:
a) prescripţiilor de construcţie, din Anexele , la Regulile uniforme APTU,
b) prescripţiilor de construcţie şi de echipare,
cuprinse în Anexa la RID.
§ 2 În lipsa prevederilor din Anexele la Regulile uniforme APTU, la admiterea tehnică se aplică regulile tehnice general recunoscute. O normă tehnică, chiar dacă nu a fost validată conform procedurii prevăzute în Regulile uniforme APTU, constituie dovada că prevederile cuprinse în această normă reprezintă o regulă tehnică general recunoscută.
§ 3 Pentru a permite dezvoltările tehnice, se admite derogarea de la regulile tehnice general recunoscute şi de la prescripţiile constmctive cuprinse în Anexele la Regulile uniforme APTU, cu condiţia ca să poată fi dovedit că se garantează:
a) o siguranţă cel puţin egală celei care rezultă din respectarea acestor reguli şi acestor prescripţii,
b) şi, de asem*ni, interoperabilitatea.
§ 4 Atunci când un stat parte are intenţia de a admite un vehicul feroviar, în conformitate cu § 2 sau § 3, el va informa despre aceasta, fără întârziere, secretarul general al Organizaţiei. Acesta comunică informaţia celorlalte state părţi. În cel mult o lună de la primirea informaţiei de la secretarul general, un stat parte poate cere convocarea Comisiei de experţi tehnici pentru ca aceasta să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea § 2 sau
§ 3. Comisia va decide în termen de trei luni de la data primirii solicitării de convocare prin secretarul general.
Articolul 8
Prescripţii de construcţie aplicabile altor materiale
§ 1 Pentru a fi admise în utilizarea în trafic internaţional, celelalte materiale feroviare trebuie să corespundă prescripţiilor constructive cuprinse în Anexele Regulilor uniforme APTU.
§ 2 Articolul 7 §§ 2 până la 4 se aplică prin analogie.
§ 3 Obligaţiile statelor părţi, rezultate pentru acestea din Acordul European privind Magistralele Feroviare Internaţionale (AGC) din 31 mai 1985 şi din Acordul European privind Magistralele de Transport Internaţional Combinat şi Instalaţiile Conexe (AGTC) din 1 februarie 1991, la care <I-cestea sunt părţi în egală măsură, rămân în vigoare.
Articolul 9
Prescripţii de exploatare
§ 1 Operatorii de transport feroviar care exploatează .un vehicul feroviar admis să circule în trafic internaţional sunt obligaţi să respecte prescripţiile referitoare la exploatarea unui vehicul în
trafic internaţional, precizate în Anexele la Regulile uniforme APTU.
§ 2 Operatorii şi administraţiile care gestionează în statele părţi o infrastructură incluzând sistemele de siguranţă a circulaţiei şi
de dirijare a circulaţiei, destinate şi apte să fie exploatate în trafic internaţional, sunt obligate să respecte prescripţiile tehnice cuprinse în Anexele la Regulile uniforme APTU şi să le îndeplinească în permanenţă, la construcţia sau gestiunea acestei infrastructuri.
specifice unei admiteri tehnice, prin aplicarea Articolului 7 § 2 sau
§ 3 sau în prescripţiile de construcţie şi de echipare cuprinse în
Anexa la RID;
b) atunci când, în caz de avarie gravă a unui vehicul feroviar, dispoziţia autorităţii competente de a prezenta vehiculul nu este respectată;
c) în caz de nerespectare a prezentelor Reguli uniforme şi a prescripţiilor din Anexele la Regulile uniforme APTU;
Articolul 10 Admiterea tehnică
§ 1 Admiterea tehnică (admiterea de tip constructiv, admiterea în exploatare) este legată de tipul constructiv al unui vehicul feroviar sau de vehiculul feroviar.
§2 Admiterea tehnică poate fi solicitată de către:
a) constructor,
b) un operator de transport feroviar,
c) deţinătorul vehiculului,
d) proprietarul vehiculului.
Cererea poate fi făcută către orice autoritate competentă, prevăzută la Articolul 5, a unuia dintre statele părţi.
§ 3 Cel care solicită o admitere în exploatare pentru vehicule feroviare, după procedura simplificată de admitere tehnică (Articolul 4 § 1, litera b)), trebuie să anexeze la solicitare certificatul de admitere a tipului constructiv stabilit în conformitate cu Articolul 11 § 2, şi să demonstreze în mod corespunzător că vehiculele pentru care solicită admiterea în exploatare, corespund acelui tip constructiv.
d) atunci când autoritatea competentă decide astfel.
§ 10 Admiterea în exploatare devine caducă în caz de scoatere din funcţiune a vehiculului feroviar. Scoaterea din funcţiune trebuie să fie comunicată autorităţii competente care a acordat admiterea în exploatare.
§ 11 În lipsa unor prevederi în prezentele Reguli uniforme, procedura de admitere tehnică este reglementată de către legislaţia naţională a statului parte în care este făcută solicitarea de admitere tehnică.
Articolul 11 Certificate
§ 1 Admiterea tipului de construcţie şi admiterea în exploatare sunt constatate prin documente separate, denumite: "Certificat de admitere de tip de construcţie" şi "Certificat de admitere în exploatare".
§ 2 Certificatul de admitere de tip de construcţie trebuie să precizeze:
a) producătorul de tip de construcţie al unui vehicul
feroviar;
§ 4 Admiterea tehnică trebuie să fie acordată nediscriminatoriu, fără a se ţine seama de calitatea solicitantului.
§ 5 Admiterea tehnică este acordată pentru o durată, în principiu, nelimitată; ea poate fi generală sau restrânsă.
§ 6 O admitere de tip constructiv poate fi retrasă atunci când siguranţa, sănătatea publică sati protecţia mediului nu mai sunt garantate din cauza circulaţiei vehiculelor feroviare care au fost sau vor fi construite după acest tip constructiv.
§ 7 Admiterea în exploatare poate fi retrasă atunci când:
a) vehiculul feroviar nu mai corespunde prescripţiilor de construcţie conţinute în Anexele la Regulile uniforme APTU, la condiţiile specifice de admitere a sa, prin aplicarea Articolului 7 § 2 sau § 3 sau la prescripţiile de construcţie şi de echipare cuprinse în Anexa din RID şi atunci când deţinătorul nu dă curs la solicitarea autorităţii competente de a remedia defectele într-un termen prevăzut;
b) sarcinile şi condiţiile, care rezultă dintr-o admitere restrânsă conform § 5, nu sunt îndeplinite sau respectate.
§ S Numai autoritatea care a acordat admiterea de tip de construcţie sau admiterea în exploatare poate face retragerea acestora.
§ 9 Admiterea în exploatare se suspendă:
a) atunci când nu sunt efectuate supravegherea tehnică, reviziile, întreţinerea şi reparaţiile vehiculelor feroviare prescrise în Anexele la Regulile uniforme APTU, în condiţiile
b) toate caracteristicile tehnice necesare pentru identificarea tipului de construcţie al unui vehicul feroviar;
c) dacă este cazul, condiţiile specifice de circulaţie pentru tipul de construcţie al unui vehicul feroviar şi vehiculele feroviare care corespund acestui tip de construcţie.
§ 3 Certificatul de admitere în exploatare trebuie să precizeze:
a) deţinătorul vehiculului feroviar;
b) toate caracteristicile tehnice necesare pentru identificarea vehiculului feroviar, ceea ce se poate face, de asem*nea, printr-o referire la certificatul de admitere de tip de construcţie;
c) dacă este cazul, condiţiile specifice de circulaţie ale vehiculului feroviar;
d) dacă este cazul, durata de valabilitate;
e) reviziile vehiculului feroviar prescrise în Anexele la Regulile uniforme APTU, în condiţiile specifice ale unei admiteri, prin aplicarea Articolului 7 § 2 sau § 3 sau în prescripţiile de construcţie şi de echipare cuprinse în Anexa la RID, precum şi alte examinări tehnice referitoare la elemente de construcţie şi la dotările aferente vehiculului.
§ 4 Certificatele trebuie să• fie imprimate în cel puţin două limbi, din care cel puţin una trebuie să fie aleasă dintre limbile de lucru ale Organizaţiei.
Articolul 12 Modele uniforme
§ l Organizaţia prescrie modele uniforme de "Certificate de admitere de tip de construcţie" şi de "Certificate de admitere în
exploatare". Ele sunt elaborate şi adoptate de către Comisia de experţi tehnici.
§ 2 Articolul 35 §§ I şi 3 până Ia 5 din Convenţie se aplică prin analogie.
§ 3 Articolul 35 § I şi 3 până Ia 5 din Convenţie se aplică prin analogie.
Articolul 15 Mentenanţa
Articolul 13
Banca de date
§ l O bancă de date cu privire la vehiculele feroviare admise în circulaţie în trafic internaţional este constituită şi actualizată sub răspunderea Organizaţiei.
§ 2 Autorităţile competente sau, dacă e cazul, organismele autorizate de către acestea să admită un vehicul feroviar în exploatare, transmit la Organizaţie, fără întârziere, datele necesare, conform prezentelor Reguli uniforme referitoare la vehiculele admise să circule în trafic internaţional. Comisia de experţi tehnici stabileşte care sunt datele necesare. Numai aceste date sunt înregistrate în banca de date. În toate cazurile, scoaterea din exploatare, imobilizările oficiale, retragerea admiterii în exploatare şi modificările unui vehicul prin derogare de la tipul de construcţie admis, sunt comunicate la Organizaţie.
§ 3 Datele înregistrate în banca de date nu sunt considerate decât ca dovezi contestabile ale admiterii tehnice ale unui vehicul feroviar.
Vehiculele feroviare şi celelalte materiale feroviare trebuie să fie în bună stare de întreţinere astfel încât starea lor să nu compromită în nici un fel siguranţa de exploatare şi să nu afecteze mediul şi sănătatea publică în timpul circulaţiei sau utilizării lor în trafic internaţional. În acest scop, vehiculele feroviare trebuie să fie supuse reviziilor şi operaţiilor de mentenanţă prescrise în Anexele la Regulile uniforme APTU, în condiţiile specifice ale unei admiteri prin aplicarea Articolului 7 § 2 sau § 3 sau în prescripţiile de construcţie şi de echipare cuprinse în Anexă la RID.
Articolul 16
Accidente şi avarii grave
§ 1 În caz de accidente sau avarii grave ale vehiculelor feroviare, gestionarii de infrastructură, eventual în comun cu deţinătorii de mijloace şi cu operatorii de transport feroviar interesaţi, sunt obligaţi:
a) să ia, fără întârziere, toate măsurile necesare pentru asigurarea siguranţei traficului feroviar, integritatea mediului înconjurător şi sănătăţii publice şi
b) să stabilească cauzele accidentului sau avariei
§ 4 Datele înregistrate pot fi consultate de către:
a) statele părţi;
b) operatorii de transport feroviar participanţi la traficul internaţional, având sediul într-un stat parte;
c) gestionarii de infrastructură, având sediul lor într- un stat parte, pe infrastructura cărora se efectuează un trafic internaţional;
d) constructorii de vehicule feroviare, în ceea ce priveşte vehiculele lor;
e) deţinătorii de vehicule feroviare, în ceea ce priveşte vehiculele lor.
§ 5 Datele la care au acces cei îndreptăţiţi prevăzuţi la § 4, ca şi condiţiile acestui acces, sunt specificate într-o Anexă la prezentele Reguli uniforme. Această Anexă face parte integrantă din aceste Reguli uniforme. Textul acestei Anexe primeşte forma pe care Comisia de experţi tehnici o decide, conform procedurii prevăzute în Articolele 16, 17 şi 33 § 4 din Convenţie.
Articolul 14
Inscripţii şi însemne
§ I Vehiculele feroviare admise în exploatare trebuie să
grave.
§ 2 Se consideră avariat grav, un vehicul care nu mai poate fi reparat printr-o operaţie de mică importanţă care să-i permită introducerea sa într-un tren şi să circule pe propriile sale roţi, fără pericol pentru exploatare.
§ 3 Accidentele şi avariile grave sunt comunicate, fără întârziere, autorităţii care a admis vehiculul în circulaţie. Această autoritate poate solicita o prezentare a vehiculului avariat, eventual deja reparat, pentru examinarea valabilităţii admiterii în exploatare acordate. Dacă e cazul, procedura privind acordarea admiterii în exploatare poate fi reînnoită.
§ 4 Autorităţile competente din statele părţi infom1ează Organizaţia despre cauzele accidentelor şi avariilor grave în trafic internaţional. Comisia de experţi tehnici, pe baza solicitării unui stat parte, poate examina cauzele accidentelor grave în trafic internaţional, în vederea unor eventuale modificări sau completări ale prescripţiilor de construcţie şi de exploatare pentru vehicule şi alte materiale feroviare, cuprinse în Anexele la Regulile uniforme APTU.
poarte: Articolul 17
a) un însemn, care stabileşte clar că au fost admise
în circulaţie în trafic internaţional, conform prezentelor Reguli uniforme, şi
b) alte inscripţii şi însemne prescrise în Anexele Regulilor uniforme APTU.
§ 2 Comisia de experţi tehnici stabileşte însemnul prevăzut la § 1, litera a) ca şi termenele de tranziţie în timpul cărora vehiculele feroviare, admise să circule în trafic internaţional, pot purta inscripţii şi însemne prin derogare de la cele prevăzute la § I.
Imobilizare şi refuz (:Ic vehicule
Autoritatea competentă vizată de Articolul 5, un alt operator de transport feroviar sau un gestionar de infrastructură nu pot să refuze sau să imobilizeze vehicule feroviare atunci când sunt respectate prezentele Reguli uniforme, prescripţiile din Anexele la Regulile uniforme APTU, condiţiile specifice ale unei admiteri prin aplicarea Articolului 7 § 2 sau § 3, precum şi prescripţiile ele construcţie şi de echipare cuprinse în Anexa la RID.
Nerespectarea prescripţiilor
§ 1 Sub rezerva § 2 şi a Articolului 10 § 9, litera c), consecinţele juridice care rezultă din nerespectarea prezentelor Reguli uniforme şi prescripţiilor din Anexele. la Regulile uniforme APTU sunt reglementate de către legislaţia naţională a statului parte în care autoritatea competentă a acordat admiterea în exploatare, cuprinzând reglementările referitoare la conflicte de lege.
§ 2 Consecinţele de drept civil sau penal, rezultând din nerespectarea prezentelor Reguli uniforme şi a prescripţiilor din Anexele la Regulile uniforme APTU, sunt reglementate, în ceea
ce priveşte infrastructura, de către legislaţia naţională a statului parte în care gestionarul de infrastructură îşi are sediul, cuprinzând reglementările referitoare la conflicte de legi.
Articolul 19
Divergenţe
Două sau mai multe state părţi, între care apare o divergenţă referitoare Ia admiterea tehnică a vehiculelor feroviare şi a altor materiale feroviare destinate a fi utilizate în trafic internaţional, pot să apeleze la Comisia de experţi tehnici, dacă nu au reuşit să soluţioneze această divergenţă pe calea negocierii directe. Asem*nea divergenţe pot de asem*nea fi supuse, în conformitate cu procedura prevăzută în Titlul V al Convenţiei, unui tribunal de arbitraj.
